/

Fentanil, medicamentul vândut de dealerul care era angajat la Catena, este cel mai periculos drog de pe planetă la ora actuală. În 2021, a ucis zeci de mii de cetățeni americani

Fentanil este cel mai periculos drog de pe planetă Foto: captură video

Fentanil, medicamentul vândut de dealerul care era angajat la Catena, este cel mai periculos drog de pe planetă la ora actuală. În 2021, a ucis zeci de mii de cetățeni americani și, potrivit unui oficial din San Francisco – oraș profund afectat de consumul de droguri – este o calamitate care va lovi mai rău decât SIDA.

Dealerul capturat ieri, care lucra la farmaciile Catena, vânduse, potrivit DIICOT, peste 10.000 de comprimate ce conțin ca substanță activă Fentanil

În SUA, presa vorbește despre al patrulea val al crizei supradozelor de droguri, val cauzat de consumul de fentanil, mai ales dacă este combinat cu alte droguri.

Foto:  Centers for Disease Control and Prevention, SUA

Acest drog este produs sintetic, iar supraproducția a făcut ca prețul său să se prăbușească, deși consumul din SUA crește. Mexic și China comunistă sunt principalii producători, însă se pare că a început să vină și din Afganistanul controlat de talibani.

Citește și: Unul din cei mai mari dealer-i de Fentanil și Oxicodonă din București lucrează la lanțul de farmacii Catena. DIICOT l-a prins în flagrant

Tehnic, fentanilul este un puternic medicament opioid sintetic aprobat de Food and Drug Administration din SUA pentru a fi utilizat ca analgezic (ameliorarea durerii) și anestezic.

Fentanil este cel mai periculos drog de pe planetă

„Pe străzile din Seattle, fentanilul poate fi cumpărat cu doar 40 de cenți, potrivit Departamentului de Poliție din Seattle (SPD).

«Putem confirma că prețul fentanilului a scăzut până la doar 40 de cenți pe pastilă», a declarat pentru MyNorthwest ofițerul de informații publice al poliției Seattle, Judinna Gulpan. «Acest lucru se poate datora «dealerului» sau prețului cu ridicata al pastilei atunci când este achiziționată în vrac. Valoarea de stradă a unei pastile de fentanil este de obicei în jur de 3-5 dolari»”, scrie MyNorthWest.

Fentanilul este un opioid sintetic care este de până la 50 de ori mai puternic decât heroina și de 100 de ori mai puternic decât morfina, potrivit Centers of Disease Control and Prevention (CDC) din SUA. Medicamentul a fost principalul factor determinant al deceselor cauzate de supradoze de opioide în statul Washington. În 2022, fentanilul a fost implicat în 90% din supradozele cu opioide cauzatoare de decese, în acest stat.

„În general, decesele cauzate de supradoze de droguri au crescut din 2019 până în 2021, cu peste 106.000 de decese cauzate de supradoze de droguri raportate în 2021. Decesele care implică opioide sintetice, altele decât metadona (în principal fentanil), au continuat să crească, cu 70.601 decese prin supradoză raportate în 2021. Cele care implică stimulente, inclusiv cocaină sau psihostimulante cu potențial de abuz (în principal metamfetamina), au continuat, de asemenea, să crească cu 32.537 decese prin supradozaj în 2021”, arată un studiu al Institutului Național privind Abuzul de Droguri, din cadrul Departamentului pentru Sănătate al SUA.

Grafic: National Institute on Drug Abuse

Criza ajunge în Europa

În 2022, numărul celor uciși de supradoze, în SUA, ajunsese la 107.375 de persoane. „Rata deceselor cauzate de opioidele sintetice au crescut cu peste 56% din 2019 până în 2020 și au reprezentat peste 82% din toate decesele implicate de opioide în 2020. Rata deceselor cauzate de supradoze în care au fost implicate opioide sintetice a fost de peste 18 ori mai mare în 2020 decât în 2013”, explica Wilson Center, un puternic think-tank din SUA, acum câteva zile.

„Puternicul narcotic fentanil a avut un impact devastator în SUA, contribuind la un număr record de supradoze. Săptămâna trecută au fost raportate în mass-media primele decese legate de fentanil în Cehia. Deci, ar trebui ca autoritățile să fie îngrijorate de o criză similară în această țară?”, arăta Radio Praga acum două zile.

Citește și: Cine este prietena „oxicomană” a șoferului drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai. Mama sa, funcționar public și „creator digital”

În iunie, comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johnson, a avertizat cu privire la o creștere a utilizării fentanilului în Europa.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:52Moarte suspectă la UMF București: secretara-șefă a instituției, găsită decedată într-un lac după ce fusese dată dispărută
20:52EXCLUSIV Șoșoacă pare să-și fi abandonat partidul: ANAF a declarat SOS România „inactiv”. Formațiunea riscă să nu poată participa în alegeri
20:46Ciucă, despre posibila candidatură a lui Iohannis la Senat: Experiența președintelui nu trebuie irosită, ci valorificată
20:36Rusia ar putea ataca NATO și UE în șase-opt ani, trebuie să ne pregătim corespunzător și repede, spune comisarul desemnat pentru apărare al Uniunii
20:28Alertă la ONU după ce Hezbollah a fost destructurat de exploziile pagerelor și stațiilor de emisie-recepție: Se pregătește o operațiune militară majoră a Israelului
20:22VIDEO Hezbollah, decimat de un nou val de explozii ale dispozitivelor de comunicare. După pagere, au explodat sute de stații de emisie-recepție. Cel puțin nouă morți și peste 300 de răniți
19:41Ciudatul caz al unei doctorițe care a murit într-o cameră de hotel. Avea 56 de ani, nu suferea de nici o boală. Corpul, fără urme de violență
19:32Noul bau-bau din educație: contractul educațional. Unii părinți cred că-și pierd drepturile asupra copiilor, pe care-i „predau” școlii
19:24Căldura pe iarnă arde: credit pentru termoficare cu costuri suplimentare de 37 de milioane de lei
18:38VIDEO Imagini spectaculoase după ce ucrainenii au distrus un depozit uriaș de muniție. Explozia, perfect vizibilă din satelit
18:00Profesorii de la cursurile de masterat ale lui George Simion, stupefiați de ce face acum liderul AUR: Parcă nu ar fi învățat nimic
17:53Ministerul de Finanțe anunță că legea îl obligă să înghețe salariile bugetarilor dacă datoria publică depășește 50% din PIB. În România, a ajuns la 52% și urcă
17:46Inspector în Construcții, șpagă în aparate de aer condiționat (șase). Amenința să nu semneze procesele-verbale de recepție a blocurilor
17:28Cum se calculează pensia de urmaș în funcție de numărul supraviețuitorilor celui decedat. Ce acte trebuie să ducă regulat elevii și studenții
17:08Costurile pensiilor speciale din sistemul militarizat ajung în 2024 la astronomica sumă de 14,63 miliarde lei – Finanțe