Polițist dealer de cocaină, concediat subit. Un polițist brașovean a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă 50 de grame de cocaină. Dealerul de droguri, plătit de statul român să ofere siguranță și încredere cetățenilor, făcea parte dintr-o rețea de traficanți de droguri locală de la care procurorii DIICOT au confiscat în jur de un kilogram de cocaină.
Polițistul dealer era cercetat disciplinar. Ciudat, polițistul a fost concediat subit ieri, înainte de a fi prins în flagrant.
Europol: Vindea cocaină în uniformă de polițist
Poliția Română a fost zguduită de o serie de scandaluri în care au fost implicați polițiștii beți sau drogați. Acum a venit rândul polițiștilor care fac bani din traficul de droguri, în timp ce sunt plătiți de către statul român pentru a oferi „siguranță și încredere”.
Un polițist al Inspectoratului de Poliție al Județulu Brașov a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT în timp ce încerca să vândă 50 de grame de cocaină.
„Unii «colegi» au intrat în Poliţie crezând că pot beneficia de cea mai bună «acoperire» pentru activităţile ilegale pe care le desfăşoară. Tânărul din imagine, încă poliţist, a fost prins azi dimineaţă, printre blocurile dintr-un cartier din Braşov, în uniformă de poliţie, în timp ce vindea cocaină unui „client” mai special.
Un kilogram de cocaină acasă
Asupra sa a fost găsită cantitatea de 50 gr de cocaină, drog de mare risc, a cărui valoare de piaţă este de 5000 euro. Cercetările sunt în derulate în continuare pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Oare inspectorul șef al IPJ Brașov, chestorul Flucuș, în afară de semnarea mapelor, ce păzește?!”, s-a întrebat Sindicatului Europol pe Facebook.
Polițistul, dealer de droguri, a fost reținut pentru 24 de ore. O dată cu el a căzut și rețeaua de traficanți de droguri din care făcea parte. În urma perchezițiilor DIICOT a fost confiscată o cantitate de aproape un kilogram de cocaină și mai multe persoane au fost reținute.
Valoarea cocainei pe piață putea ajunge la 100.000 de euro, în contextul în care un gram se vine cu aproximativ 100 de euro.
Polițist dealer de cocaină, concediat subit
Surse din cadrul Poliției Române susțin că polițistul, dealer de cocaină, era cercetat disciplinar de mai mult timp de către superiorii lui. Care, însă, nu au luat nici o măsură până ieri, atunci când s-a decis subit să finalizeze cercetarea prealabilă și să îl destituie pe polițistul traficant de droguri.
Astfel, conducerea Poliției Brașov a încercat să scape de scandalul care urma să fie declanșat de arestarea polițistului. Biroul de Presă al IPJ Brașov, la scurt timp după ce polițistul a fost reținut de procurori, a emis un comunicat de presă în care se menționează că „cel în cauză a fost destituit din funcţie şi nu mai deţine, în prezent, calitatea de poliţist în cadrul IPJ Braşov.
De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei şi Statutului Poliţistului. Totodată, acordăm şi am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale”, se arată în comunicat poliției.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
Este inacceptabil sa vezi cum unii politisti, care ar trebui sa ofere ocrotire publicului prin mentinerea legii si a ordinii, se folosesc de meseria lor pentru a obtine beneficii de tip malefic. Se impune mai multa responsabilitate si mai des incriminarea activitatii ilicite a politistlor, pentru a fi restabilit respectul fata de lege.