Ilegalități în serie la stația GPL din Crevedia: ISU Dâmbovița a dat amenzi peste amenzi, firma pesedistă s-a prefăcut că închide punctul de lucru, dar acesta a continuat să funcționeze, arată declarația șefului ISU Dâmbovița.
Stația fusese autorizată în 2011 „ca instalaţie de tip skid pentru distribuţia de GPL la autovehicule cu capacitate de 4.000 de litri”. Dar, în 2020, ISU a „constat” pierderea autorizației.
Ilegalități în serie la stația GPL din Crevedia
Iată cronologia măsurilor ISU și a ilegalităților constatate:
- „În 30.07. 2020, în urma unor sesizări, se efectuează un control inopinat la acest obiectiv şi se constată că nu se respectă măsurile de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu în anul 2011, respectiv acea instalaţie tip monobloc a fost mutată pe amplasament şi nu mai respectau distanţele de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiie de securitate la incendiu”, a spus Benone Duduc, șeful ISu Dâmbovița
- ISU mai „constată utilizarea unei pompe neomologate pentru transferarea GPL-ului dintr-o cisternă în cealaltă şi aplică şi sancţiunea contravenţională de 10.000 de lei, în data de 30.07.
- În data de 28.09, se efectuează un nou control inopinat, se constată că obiectivul fucţiona în continuare, se constată funcţionarea ca faptă contravenţională, fără autorizaţia de securitate la incendiu şi se aplică sancţiunea contravenţională de 30.000 de lei şi de asemenea se constată pe amplasament un rezervor neomologat din care se transfera GPL şi se mai aplică o sancţiune de 10.000 de lei.
- În urma controlui din iulie 2020, urmare a constatării pierderii valabilităţi autorizaţiei, ISU notifică Instituţia Prefectului şi Oficiul Regstrului Comerţului. Mai notifică Consiliul Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia de Protecţie a Mediului şi Primăria Crevedia.
- În 30.09, societatea emite o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor prin care închide punctul de lucru de la Crevedia şi se notifică Registrul Comerţului care emite certificat constatator prin care ia act de hotărârea AGA şi în 13.10 notifică ISU Dâmboviţa cu privire la faptul că punctul de lucru a fost închis şi anexează hotărârea AGA şi certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului.
Cu toate acestea, punctul de lucru a rămas funcțional și, în explozia de acolo, doi oameni au murit și zeci se află în stare gravă. Mai mult, primarul PSD din Crevedia știa și a arătat că, la un moment neprecizat, acolo se încărcau butelii de aragaz – faptă complet ilegală, de a folosi GPL pentru mașini la aceste butelii.
Stația GPL era amplasată la marginea unui drum național.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Ilegalități în serie la stația GPL din Crevedia: ISU Dâmbovița a dat amenzi peste amenzi, firm… […]
[…] Citește și: Ilegalități în serie la stația GPL din Crevedia: ISU Dâmbovița a dat amenzi peste amenzi, firm… […]