/

Înregistrarea audio de la momentul accidentului din 2 Mai, în urma căruia doi tineri au fost uciși de șoferul drogat Vlad Pascu, beizadeaua care se lăuda drogurile pe internet

Înregistrarea audio de la momentul accidentului din 2 Mai Foto: Captură video

Ultimele clipe din viața studentului Sebastian Andrei Olariu, unul din tinerii uciși în stațiunea 2 MAI de șoferul drogat Vlad Pascu, au fost înregistrate audio pe o camera Go-Pro.

Unchiul victimei, Mihai Drăgan, a predat poliției înregistrarea în care se aude cum autoturismul Mercedes, condus de Vlad Pascu, îi lovește pe cei opt tineri, apoi demarează în forţă. Se mai aud martorii și sosirea echipelor de intervenţie. Practic este filmul accidentului, înregistrat audio, pentru că aşa a vrut soarta, a spus Mihai Drăgan.

Citește și: Ipoteza protecției asigurate de șefii Poliției șoferului drogat de la 2 Mai prinde contur: dispeceratul IPJ Constanța a dat asigurări agenților din teren că „totul e ok”, chiar dacă tânărul nu avea actele mașinii și nici RCA

Înregistrarea audio de la momentul accidentului din 2 Mai

Mihai Drăgan, unchiul studentului Sebastian Andrei Olariu, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a găsit pe camera Go-Pro o înregistrarea audio cu tragicul eveniment din stațiunea 2 Mai. Înregistrarea durează 34 de minute, timp în care se aude clar scârţâitul de roţi dar şi momentul impactului, când cei opt tineri au fost spulberaţi de Vlad Pascu. Ulterior, tinerii se aud ţipând şi plângând de durere, dar şi de groaza a ceea ce se întâmplă în jurul lor, potrivit news.ro.

Voce femeie: Ce este acolo?… Aţi sunat la poliţie? Sunaţi acum!

Voce femeie: Alessia, nu te duce, Alessia!

Voce femeie: Sună! Sună, nu-mi vine să cred! Nu-mi vine să cred! Vaaai!

Voce bărbat: Veniţi încoace!

Voce bărbat: E jumătate, Doamne! E jumătate! Băi, nu-mi vine să cred …! Nu, nu, nu!

Între timp, copiii se aud văitându-se de durere.

Voce femeie, sună la 112: …O persoană… Ieşire spre Vama Veche, este o persoană călcată pe stradă. Nu am văzut accidentul, am văzut doar persoana…

Voce bărbat: Un băiat este mort… Ăla e de la brâu în jos!

Voce bărbat, posibil ambulanţier: Cine mai are nevoie de îngrijiri? Ai grijă, ai grijă, ai grijă! Cine mai are nevoie de îngrijiri aici? Nimeni?

Voce femeie, vorbeşte la 112: Da, da. Deci de la trunchi în jos… nici nu pot să-i văd picioarele. (…)

Voce femeie, pe fundal: E jumătate de om! Efectiv, e jumătate de om!

Voce bărbat: Şoferul a plecat! A venit în viteză! Şi a plecat!

Cum a fost găsită înregistrarea audio?

Mihai Drăgan, unchiul studentului ucis, a spus că tatăl victimei a găsit în borseta băiatului o înregistrare audio. Atenție, după ce Poliţia Constanţa le-a returnat bunurile! 

„Practic este filmul accidentului, înregistrat audio, pentru că aşa a vrut soarta. Acea înregistrare este deja publică. Se aude momentul impactului, credem noi, asta trebuie să determine un expert tehnic (..) şi după aceea tot filmul accidentului. Primii martori care ajung, ce spun ei, se aude scârţâitul de roţi în momentul în care derapează autovehiculul, când vine Poliţia, când vin echipele de intervenţie şi tot ce spun ei. E o înregistrare de 34 de minute”, a declarat Mihai Drăgan.

Familia tânărului ucis de șoferul drogat vrea să se facă dreptate

La ieșirea de la audieri, Mihai Drăgan a condamnat lipsa de profesionalism a polițiștilor de la Constanța, conduși chestorul de poliție Constantin Adrian Glugă. 

„Dacă s-ar fi văzut acelaşi profesionalism pe care l-am văzut astăzi la Ilfov, şi la Constanţa, bănuiesc că nu s-ar fi ajuns în situaţia asta. A fost o procedură standard, am dat o declaraţie despre ce s-a întâmplat. Ne-au fost aduse la cunoştinţă drepturile pe care le avem în cadrul cercetării penale şi a constituirii ca parte civilă. Noi nu am luat încă o decizie. Nu suntem însoţiţi de avocaţi astăzi, nu este prioritatea noastră”, a declarat Mihai Drăgan, unchiul victimei.

Citește și: Spitalul Găești: un medic a consultat 26 de pacienți în trei ani. În februarie, managerul spitalului din Oradea spunea că cel puțin 10% din medicii spitalului puteau fi concediați

Totodată, Mihai Drăgan a menționat că familia tânărului ucis de șoferul drogat vrea doar să se facă dreptate. „Nu poţi avea o închidere sufletească a acestui caz fără să se facă dreptate”, a spus unchiul.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰
22:07Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară
21:50Promovarea mesajului că Ciolacu ar fi vorbit cu Trump, plătită din bani publici. Premierul îi face campanie electorală șefului PSD
21:31Români traficați în Franța pentru muncă în condiții nedemne în podgorii care produc vinuri de sute de euro sticla
21:14Drumuri și Poduri SA Ialomița, falimentată de șeful PSD al Consiliului Județean, Marian Pavel, printr-un împrumut nereturnat