/

Plagiatorul PSD Bodog vrea să coordoneze din nou doctorate, cu ajutorul colegilor de partid. În 2016, Ministerul Educației i-a retras dreptul acesta

Plagiatorul PSD Bodog vrea să coordoneze din nou doctorate Foto: Facebook

Plagiatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, vrea să coordoneze din nou doctorate, cu ajutorul colegilor de partid, arată Bihoreanul. În 2016, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, i-a retras lui Florian Bodog, pe atunci prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie şi senator PSD, dreptul de a îndruma doctoranzi. În 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia ministerului Educației.

Plagiatorul PSD Bodog vrea să coordoneze din nou doctorate

Bodog are două doctorate: unul în Medicină, pe care nu l-a predat Bibliotecii universitare din Oradea, deși este obligat legal, și unul în Economie, luat la Timișoara. În acest caz, Universitatea de Vest Timișoara, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și Ministerul Educației au confirmat plagiatul, iar universitatea a deschis un proces pentru a-i anula titlul de doctor. 

În mai 2022, Curtea de Apel Oradea i-a dat câștig de cauză în procesul în care acesta a contestat deciziile prin care pierdea titlul de doctor. Decizia poate fi atacată cu recurs.

El are și un proces penal, la ICCJ, în care este acuzat de abuz în serviciu, fiind suspectat de angajarea fictivă a unei consiliere, când era ministru al Sănătății.

Citește și: Varianta telefonului salvator pentru tânărul șofer drogat, susținută și de fostul ministru de Externe Baconschi: „Altfel nu-mi explic. Doar îi găsiseră și în bolidul tunat o întreagă «farmacie»”

Acum, Bodog încearcă să reprimească dreptul de a coordona doctorate, intenția sa fiind de a ajunge rectorul Universității Oradea, scrie Bihoreanul. În iulie, el a susținut o nouă teză de abilitare, intitulată „Proceduri moderne în chirurgia plastică și reconstructivă a extremităților”. Bodog a prezentat o listă de nu mai puțin de 15 articole ISI, cu 5 mai mult față de minimum.

Bodog a devenit, brusc, expert în aparate dentare și operații pe creier

Bodog, chirurg plastician, a publicat articole științifice în domenii extrem de diverse:  de la operații pe creierul afectat de tumori gigant la afecțiuni ale tiroidei, aparate dentare sau chiar problema consumului de alcool între adulții tineri din vestul României, mai arată Bihoreanul.

„Susținută pe 27 iulie a.c., teza de abilitare a lui Bodog a fost evaluată de o comisie de soi, formată din rectorița Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, și chirurgul bucureștean Radu Jecan. 

Citește și: Șefii din Jandarmerie și-au luat ore suplimentare ilegal. Procurorii militari vor redeschiderea dosarului închis de DNA. Acuzații, acum pensionari speciali la 50 de ani

Cu cel puțin doi dintre ei Bodog este în relații apropiate: Buzoianu a vrut să-l angajeze la UMF Cluj după scandalul de plagiat, renunțând doar din cauza presiunii publice, iar cu Azamfirei e coleg de partid în PSD”, scrie această publicație locală.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰
22:07Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară
21:50Promovarea mesajului că Ciolacu ar fi vorbit cu Trump, plătită din bani publici. Premierul îi face campanie electorală șefului PSD
21:31Români traficați în Franța pentru muncă în condiții nedemne în podgorii care produc vinuri de sute de euro sticla
21:14Drumuri și Poduri SA Ialomița, falimentată de șeful PSD al Consiliului Județean, Marian Pavel, printr-un împrumut nereturnat