Medvedev vrea Ucraina să negocieze îngenuncheată. Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat duminica aceasta că Moscova nu are nevoie să poarte convorbiri de pace cu Ucraina până când această ţară nu le va cere în genunchi, comentând întâlnirea a aproximativ treizeci de ţări desfăşurată în oraşul saudit Jeddah, în căutarea unei soluţii la războiul din Ucraina.
Medvedev vrea Ucraina să negocieze îngenuncheată
„Nu avem nevoie de niciun dialog. Inamicul trebuie să vină târându-se în genunchi, cerşind milă”, a spus Medvedev, comentând totodată – referitor la întâlnirea de la Jeddah – că „este greu de criticat dorinţa de a pune capăt unui război”.
El a spus însă că orice propunere de pace poate avea succes doar dacă îndeplineşte trei condiţii de bază.
„Prima: participarea ambelor părţi ale conflictului, lucru care nu se întâmplă”, deoarece Rusia nu a fost invitată la respectiva întâlnire, a indicat el.
„A doua: să fie luat în considerare contextul istoric. Şi acesta este: Ucraina nu a existat ca ţară înainte de 1991. Este o aşchie din Imperiul Rus”, a spus el.
Ucraina vrea revenirea la situația din 1991
În fine, Medvedev a concluzionat că este nevoie „să se ţină cont de realitatea actuală”, care în opinia sa este că „Ucraina se află într-o fază de semi-descompunere, iar o parte din teritoriile sale au revenit Rusiei”.
„Mediatorul care este dispus să recunoască aceste aspecte evidente are şanse de succes. Ceilalţi, niciuna”, a decretat el.
După negocierile de pace eşuate de la Istanbul din aprilie 2022, Rusia a reiterat că nu se opune negocierilor cu Ucraina pentru a pune capăt războiului, dar acuză Kievul că nu este dispus să dialogheze.
Ucraina, la rândul său, cere drept condiţie pentru începerea negocierilor retragerea trupelor ruse la graniţele existente în 1991, care includ peninsula Crimeea anexată, eliberarea tuturor prizonierilor de război şi reparaţii considerabile, solicitări pe care Rusia le consideră inadmisibile.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.