Rusia a atacat ținte din Ucraina aflate la câțiva kilometri de România, la Reni, iar atacul a fost vizibil de pe partea românească a Dunării, arată filmările video. În atac ar fi fost folosite drone Shahed, produse de Iran.
Rusia a atacat ținte din Ucraina aflate la câțiva kilometri de România
Reni este un port strategic la Dunăre, foarte aproape de Galați, și un hub al transporturilor de carburanți și grâne, în condițiile în care Rusia nu mai permite exporturile ucrainene de cereale prin Marea Neagră. Potrivit Marinetraffic, traficul fluvial de grâne s-a oprit după atac.
”În această noapte (de duminică spre luni), un atac de aproape patru ore, cu drone (de tip) Shahed-136, a vozat o infrastructură portuară”, anunţă într-o postare pe Facebook armata ucraineană.
Night strike on the port infrastructure of Reni, Odessa region. pic.twitter.com/2H2oNT7pP4
— ДражаМ (@DrazaM33) July 24, 2023
”Un hangar de grâne a fost distrus, iar rezervoare de depozitare ale altor încărcături au fost avariate”, precizează armata.
”Trei drone au fost distruse de către Forţele Aeriene de apărare”, anunţă Comandamentul Operaţional.
”Inamicul continuă să terorizeze Odesa”, acuză el.
”Potrivit primelor informaţii, aproximativ patru muncitori din port au fost răniţi, dar informaţiile trebuie clarificate”, adaugă comandamentul.
Este pentru prima oară când Rusia atacă infrastructuri ucrainene la Dunăre, după ce s-a retras, în urmă cu o săptămnă, din Acordul de la Istanbul din iulie 2022 privind exportul cerealelor ucrainene, mediat de ONU şi Turcia.
Pe Dunăre există trei porturi ucrainene – Izmail, Reni şi Ust-Dunaiskii – însă comandamentul nu precizează care dintre ele au fost vizate în atac, relatează CNN.
🇷🇺💥🇺🇦Reni Commercial Sea Port is an important transport hub of Ukraine, in which the work of river, sea, road and rail transport is closely intertwined
— Hawkeye1812Z (@Hawkeye1745) July 24, 2023
Tanks with Romanian oil were hit – this is the main source of raw materials for Ukrainian refineries. pic.twitter.com/MKsS4UDtwA
În afară de cele trei drone distruse de către forţe ucrainene anunţate de către comandament, alte drone ”au trecut”, anunţă un purtător de cuvânt al Administraţiei Militare din Odesa, Serghii Braciuk.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: VIDEO Rusia a atacat ținte din Ucraina aflate la câțiva kilometri de România: atacul, vizibil de… […]