/

Încă un succes al viitorilor pensionari speciali: soțul Olguței Vasilescu, Claudiu Manda, scapă, prin prescriere, de un dosar în care ajutoarele sociale erau mită pentru cumpărarea voturilor

Claudiu Manda scapă, prin prescriere, de un dosar

Încă un succes al viitorilor pensionari speciali: soțul Olguței Vasilescu, europarlamentarul PSD Claudiu Manda, scapă, prin prescriere, de un dosar în care ajutoarele sociale erau folosite drept mită pentru cumpărarea voturilor.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat încetarea procesului fostului preşedinte PSD Dolj Claudiu Manda, în urma intervenirii prescripţiei penale. În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj Marius Nicolae Simcelescu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, dar decizia nu este definitivă.

Claudiu Manda scapă, prin prescriere, de un dosar

În 2015, fostul primar PSD din Bratovoești, Ion Marin, a acordat ajutoare ilegale către 60 de săteni din Bratovoești. Când inspectorii agenției de plăți și inspecție socială au depistat această fraudă, primarul a apelat la europarlamentarul Claudiu Manda, soțul primarului Craiovei, Olguța Vasilescu. 

Primarul era deranjat de faptul că beneficiarii ajutoarelor sociale trebuiau să dea înapoi banii primiți ilegal, în total peste 300.000 de lei, și asta însemna că aceștia nu l-ar mai fi votat. 

De altfel, în acuzarea DNA se subliniază această problemă: “Trebuie arătat că punctul de pornire a întregii construcţii infracţionale l-a constituit temerea sau mai bine spus certitudinea faptului că PSD va pierde sprijinul electoral al beneficiarilor de ajutor social de pe raza comunei Bratovoeşti, nemulţumiţi de faptul că fuseseră obligaţi să restituie unele sume încasate în mod necuvenit cu titlu de ajutor social“.

Manda s-a implicat personal și a sunat la agenția județeană de plăți și inspecție socială, dar funcționarii de acolo au refuzat să-l asculte pe director, un militant PSD, și să semneze documente falsificate.

Până la urmă, afacerea din 2015 a fost depistată de DNA. Primarul PSD din Bratovoești și-a recunoscut fapta și a primit doi ani cu suspendare.

Beneficiarii ajutoarelor sociale, alegători PSD

În aprilie 2021, fostul preşedinte al PSD Dolj Claudiu Manda şi fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj Marius Nicolae Simcelescu au fost trimişi în judecată de DNA pentru folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv abuz în serviciu. Manda era acuzat că a intervenit, în 2015, pe lângă Simcelescu, pentru a şterge, în mod nelegal, datoriile unor beneficiari de ajutor social din comuna Bratovoeşti, în cazul cărora se constatase că a fost încasat în mod necuvenit. Intervenţia lui Manda „ar fi avut drept scop obţinerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid şi pentru primarul comunei Bratovoeşti, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social”, arăta DNA.

„Intervenţia inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obţinerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid şi pentru primarul comunei Bratovoeşti, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti, faţă de care AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obţinute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) şi de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj”, arăta DNA.

Citește și: ANALIZĂ Dezastrul de după grevă: viitorul premier s-a dovedit un laș, AUR – în ascensiune, deficitul bugetar va exploda și va ucide PNRR, opoziția de dreapta – inexistentă

Dosarul DNA a fost trimis la Înalta Curte.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:082023, anul în care în România s-au născut cei mai puțini copii. Peste 15% dintre aceștia, născuți în străinătate. În 2024, scăderea se va accentua
15:06Consilierul lui Mugur Isărescu, Lucian Croitoru, spune ce fel de președinte va vota: „Să provină din partea liberală a spectrului politic”
14:56Prezență de 50-60% la alegerile parlamentare, estimează Cristian Pîrvulescu, care-și bazează pronosticul pe calendarul electoral
14:43Zelenski încearcă să-i cânte în strună lui Trump: Sub noua administrație, războiul se va încheia mai repede, e promisiunea lor
14:36Viorica Dăncilă, cap de lista la deputați pe lista de București a Partidului Național Conservator Român, condus de Cristian Terheș
14:25Teheranul neagă că ambasadorul iranian la ONU ar fi avut o discuție cu Elon Musk, informație apărută în New York Times
12:53Și-a luat viața la doar 14 ani pentru că părinții ar fi lăsat-o fără telefonul mobil. Nimic nu anunța că adolescenta urma să facă asta
12:03Cum a umflat un distribuitor de electricitate costul de două ori și jumătate în cazul unei racordări la rețea
11:44Turnulețele palatele rome nu mai sunt la modă, actuala generație construiește tot gigantic, dar mai simplu și mai colorat
10:34Apocalipsa fiscală 2025, primele informații concrete: impozit venit – 20%, impozit dividende – 10%, majorarea TVA și impozit progresiv în discuții
10:16Zelenski, critici apăsate față de discuția lui Scholz cu liderul de la Kremlin: Nu face decât să-l scoată pe Putin din izolare
10:06Elon Musk admite că a discutat cu Putin, dar spune că nu despre războiul din Ucraina. Magnatul mai recunoaște că a avut convorbiri și cu înalți oficiali ruși
09:58Acuzații de natură sexuală la adresa a doi dintre cei mai importanți nominalizați ai lui Trump pentru viitoarea administrație
09:43Trump e mai nuanțat în privința Ucrainei decât se presupune, spune cancelarul Scholz, care a avut o discuție telefonică cu președintele ales
09:31Austria, fără gaz rusesc în iarna aceasta, după ce Gazprom a întrerupt livrările acuzând o datorie neplătită. Premierul Nehammer liniștește populația