/

Stolojan, despre pensiile speciale: „Excese care se întâmplă numai în România”. Plus: Independența magistraților nu se asigură dacă ai pensie de 20.000 lei sau 15.000 lei

Stolojan, despre pensiile speciale: „Excese care se întâmplă numai în România” Foto: Facebook

„Excese care se întâmplă numai în România”, a spus fostul premier și președinte al PNL Theodor Stolojan despre pensiile speciale. El a reluat afirmația că în Constituție nu scrie nici un cuvânt despre aceste pensii.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Excese care se întâmplă numai în România

„A doua categorie de excese care se întâmplă numai în România e că noi avem pensionari speciali care ies la vârste fragede, 45 de ani, 50 de ani ș.a.m.d. De asemenea, avem pensionari speciali care au reușit să iasă cu pensii mai mari decât veniturile, avem pensionari speciali care au intrat, de exemplu, în magistratură un an sau doi și, în momentul când au ieșit la pensie, au beneficiat de pensie specială, deși n-au vechime decât un an-doi.

Guvernul a venit aici cu o serie de propuneri ca să elimine din aceste excese, inclusiv impozitarea cu 15% a părții din pensia care nu bazată pe contributivitate, dar care depășește salariul minim pe economie.

Sigur că 15% e prea mic, așa că în urma discuției cu Comisia Europeană, Guvernul va trebui să mai revadă aceste măsuri de corectare a unor excese și nu știu dacă ele se pot aplica și retroactiv”, a spus Stolojan într-un interviu pentru PSNews.ro.

El i-a criticat dur pe magistrații care susțin că de aceste pensii depinde independența Justiției: „Astea sunt povești pentru a calma populația”.

„Este o injustiție incredibilă”

„În Constituție nu există niciun cuvințel care se referă la pensia specială și legarea tot timpul a eliminării exceselor de așa-zisa independență a magistraților, că afectează independența în Justiției, astea sunt povești pentru a calma populația, pentru că independența nu se asigură dacă ai pensie de 20.000 lei sau ai pensie 15.000 lei, pensie care e mai mare decât pensia medie din economie de șapte ori.

Deci, de la ce mărime considerăm că afectăm sau nu afectăm independența justiției?”, a afirmat fostul lider liberal.

Citește și: Budăi: „Reducerea salariilor bugetarilor este exclusă din punctul de vedere al PSD”. Boloș spunea că, pentru a respecta PNRR, fie se taie salariile bugetarilor, fie se recurge la concedieri

El a susținut că „indiferent că era inclus sau nu în programul Național de Redresare și Reziliență, România trebuia să facă această reformă pensiilor speciale, pentru că este o injustiție incredibilă față de 5 milioane de pensionari care sunt pe sistemul obișnuit și pensia lor medie este de 2.000 lei pe lună”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:31Economistul-șef al BNR avertizează: „La anul va veni nota de plată”. România are cel mai mare deficit de cont curent și a patra mare inflație, comparativ cu statele OECD
11:53Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache: nevasta unui ex-ofițer SRI, cu o avere impresionantă, muncitoare la Turbomecanica, cu facultate absolvită la 33 de ani
11:27Primarul de Iași încearcă fix înainte de alegerile locale să amâne cât mai mult judecarea unui dosar penal în care este inculpat
11:11Zeci de mii de arme cu bile de cauciuc și gaze, cu potențial letal, sunt deținute legal în România
22:34INTERCEPTĂRI Judecătoarea drogată de la Suceava lua cocaină sintetică diluată: „Odată am consumat și nefăcută cumva că nu au avut timp s-o prepare… și… mi-o rupt nasu’… (…) rană”
21:30Concurență pentru Wizz Air: zboruri interne de 25 de euro și externe de 57 de euro. De pe ce aeroporturi zboară avioanele AnimaWings
18:19România, anul 2024: Jumătate dintre funcţionarii publici din România nu ştiu ce servicii online oferă instituţia în care lucrează (studiu)
17:05Ridicol: candidatul PSD la primăria unei comune cu 88 de locuitori cu drept de vot a reușit să strângă 100 de semnături de susținere, cum cere legea
16:06Trafic de influență în subordinea lui Florentin Pandele, în Primăria Voluntari, prin intermediul clanurilor, suspectează procurorii. Doi suspecți, arestați
12:50Imaginea dezastrului PNRR: ministerul lui Câciu trebuia să cheltuie, în primul trimestru, 81 de milioane de lei din fonduri nerambursabile. A absorbit zero
12:05Dacă va fi din nou primar, Firea vrea să-și facă metrou până acasă, deși ea circulă cu mașina. O va ajuta colegul Daniel Băluță
11:23VIDEO Momentul șocant al împușcării premierului slovac Fico: acesta este proiectat pe spate de la forța împușcăturilor, în timp ce garda sa este concentrată pe atacator
10:49VIDEO Piedone anunță pe cine ar dori viceprimar, dacă va fi ales edil-șef al Capitalei: „Avem un interes în dezvoltarea Bucureștiului”. Rareș Bogdan: „Are dreptate!”
10:46ANALIZĂ De ce, pentru România, poate fi o strategie bună să transfere un sistem Patriot în Ucraina: țara noastră are patru sisteme, Polonia – doar două. Pozițiile țărilor UE care au Patriot
09:49Catastrofalul spital modular COVID de la Iași a fost achiziționat legal, spune o instanță. În practică, însă, a funcționat doar câteva luni