Dezastrul din spitalele de stat, prezentat într-un raport al Curții de Conturi: peste jumătate sunt mai vechi de 60 de ani, multe au sărit de 100 de ani. În plus, circa 15% ar putea pica la cutremur.
Raportul mai arată că, la peste ani de la drama de la Colectiv, nu există nici un centru de arși, care să trateze cazurile grave.
Azi, Raed Arafat îndemna populația să nu intre în spații cu risc seismic. „Dacă ştii că o locaţie este într-un risc seismic clasa I şi că este un pericol dacă eşti acolo, eu, îmi pare rău să o zic, dar mai bine nu te duci. Adică tu trebuie să fii tu responsabil pentru tine. Nu intri într-un spaţiu, dacă nu eşti chiar obligat, într-un spaţiu care este cu risc seismic şi care ştii despre el că este cu risc seismic de clasa I”, a afirmat Raed Arafat.
Puteți citi și: Raport Curtea de Conturi: salariile personalului medical s-au triplat, faţă de 2014. În schimb, investițiile au evoluat „oscilant”
Dezastrul din spitalele de stat
Potrivit raportului:
- Peste 50% din clădirile unităților sanitare spitalicești au o vechime mai mare de 60 ani, doar 3% fiind construite în ultimii 20 de ani.
- Un număr de 10 unități sanitare din subordinea MS au în administrare și clădiri cu o vechime mai mare de 100 ani
- Referitor la riscul seismic, aproximativ 15% din numărul clădirilor, reprezentând 20% din totalul suprafeței utile aferente unităților sanitare din subordinea MS sunt încadrate în una din cele 4 clase de risc seismic, RsI, RsII, RsIII sau RsIV, însă două unități sanitare fac parte din clasa de RsI, cu susceptibilitate de prăbușire în cazul unui cutremur (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” și Spitalul Județean Clinic de Urgență “Sf. Spiridon” Iași).
- Un număr de 49 de clădiri sunt încadrate în clasa RsII, susceptibile de avariere majoră în cazul unui cutremur, care pot pune în pericol siguranța utilizatorilor.
- În ceea ce privește autorizația de prevenire și stingere a incendiilor, un număr de 27 unități din subordinea MS (46%) nu dețin acest tip de autorizație, ceea ce reprezintă un factor major de risc
Datele oficiale prezentate UE arată o situație mai dramatică
Însă, datele prezentate într-o anexă a PNRR, consultată de DeFapt.ro arată că dezastrul este mult mai mare. Cel puțin 21 de spitale românești se află în clasa de risc I, adică au un risc ridicat de prăbușire la cutremur. Alte 68 de spitale au fost incluse în clasa de risc II, construcții care în urma unui cutremur pot suferi degradări majore.
Dar Curtea de Conturi a analizat doar situația spitalelor suborodnate ministerului Sănătății, iar datele din PNRR cuprind și spitalele subordonate autorităților locale.
În raportul Curții de Conturi se arată clar că România nu are Centre de arși și nici Centre de recuperare medicală a pacienților care au suferit arsuri severe.
„Numărul de paturi autorizate de Ministerul Sănătății în unități specializate pentru tratamentul pacienților critici cu arsuri severe este de 39 de paturi pentru arsi în secțiile din Spitalele Clinice de Urgență din Timișoara, Iași, București, Brașov, precum și 300 de paturi pentru arși în secțiile din spitalele județene și municipale din întreaga țară. Aceste paturi sunt dedicate îngrijirii pacienților cu arsură de severitate mica spre medie și necesită îmbunătățiri”, scrie Curtea de Conturi.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Dezastrul din spitalele de stat: peste jumătate sunt mai vechi de 60 de ani, multe au sărit de 100… […]