/

Decizii pripite sau luptă de putere între facțiuni la Kremlin: Moscova a reintrat în acordul de export maritim al cerealelor, mințind că ar fi primit garanții de securitate de la Ucraina

Confuzie și intrigi interne la Moscova
Confuzie și intrigi interne la Moscova (sursa: kremlin.ru)

Confuzie și intrigi interne la Moscova. Ucraina a negat joi că ar fi oferit noi garanţii pentru ca Rusia să revină la acordul privind coridorul de cereale, contrar celor afirmate de Moscova, şi nici nu a făcut vreo concesie, mulţumind în acelaşi timp ONU şi Turciei pentru mediere.

Ucraina: Nu ne-am asumat nici o obligație nouă

Într-un mesaj postat pe Facebook, Oleg Nikolenko, purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, a subliniat că Kievul nu şi-a asumat nicio obligaţie nouă în afara celor existente deja în Acordul privind exportul de cereale.

El a adăugat că Moscova a revenit la acest acord „datorită eforturilor diplomatice depuse de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan”, care, în coordonare cu Ucraina, au „găsit cuvinte” pe care preşedintele rus Vladimir Putin „le-a înţeles”.

„A fost o poziţie de forţă, nu de concesii”, a afirmat diplomatul ucrainean, adăugând că „revenirea Rusiei la îndeplinirea obligaţiilor sale în cadrul iniţiativei privind cerealele ilustrează în mod clar o formulă eficientă: poziţie puternică + acţiune decisivă = rezultat”.

Kremlinul bate câmpii despre „garanții scrise”

Kremlinul declarase că Rusia a decis să deblocheze acordul privind cerealele după ce Ucraina a oferit „garanţii scrise” că nu va folosi coridorul de cereale în scopuri militare, a reamintit reprezentantul diplomaţiei ucrainene.

În acest sens, Nikolenko a precizat că „Ucraina nu a folosit şi nu intenţionează să folosească coridorul de cereale în scopuri militare”, subliniind că „partea ucraineană respectă cu stricteţe prevederile acordului”.

„În cadrul acestui acord, părţile s-au angajat să asigure un mediu sigur pentru funcţionarea coridorului de cereale”, a indicat el, insistând că „Ucraina nu a pus niciodată în pericol ruta cerealelor”.

Purtătorul de cuvânt citat a mulţumit din nou ONU şi Turciei „pentru leadershipul în restabilirea funcţionării coridorului de cereale, care joacă un rol important în asigurarea securităţii alimentare globale”.

Confuzie și intrigi interne la Moscova

Acest acord, semnat în iulie sub egida ONU şi a Turciei, a permis exportarea a milioane de tone de cereale blocate în porturi ale Ucrainei de la începutul ofensivei ruse la sfârşitul lui februarie.

Rusia şi-a suspendat în weeekendul trecut participarea la respectivul acord, acuzând Ucraina că a lovit nave ale flotei sale din Sevastopol (în Crimeea anexată), cu drone aeriene şi maritime, utilizând coridorul umanitar creat pentru exportul de cereale ucrainene.

Citește și: Putin dă un semnal clar că e dispus să sacrifice orice ca să câștige ceva în Ucraina: șantajează țările sărace care depind de grâne ucrainene, se retrage din acordul exporturilor maritime

Acest acord, semnat în iulie sub egida ONU şi a Turciei, a permis exportarea a milioane de tone de cereale blocate în porturi ale Ucrainei de la Marea Neagră de la începutul ofensivei ruse la sfârşitul lunii februarie.

Ruperea acordului a fost anunțată de către Ministerul Apărării, nu de Kremlin, ceea ce ridică întrebări în legătură cu unitatea de acțiune din subordinea lui Putin.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

4 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰
22:07Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară
21:50Promovarea mesajului că Ciolacu ar fi vorbit cu Trump, plătită din bani publici. Premierul îi face campanie electorală șefului PSD
21:31Români traficați în Franța pentru muncă în condiții nedemne în podgorii care produc vinuri de sute de euro sticla
21:14Drumuri și Poduri SA Ialomița, falimentată de șeful PSD al Consiliului Județean, Marian Pavel, printr-un împrumut nereturnat