/

Diversiuni rusești în Republica Moldova: la Comrat, petiție pentru refacerea URSS. Maia Sandu, prezentată drept Unchiul Sam, pe afișe scrie: „Moldova, colonia SUA!”

Diversiuni rusești în Republica Moldova Foto: Twitter

Diversiuni rusești în Republica Moldova: la Comrat, capitala regiunii autonome Găgăuzia, Mişcarea de eliberare naţională (MEN), o organizaţie de extremă-dreaptă din Rusia, a lansat o campanie de strângere de semnături pentru a recunoaşte drept ilegală destrămarea URSS.

Pe posterul campaniei apare Maia Sandu, portretizată drept „Unchiul Sam” și se afirmă că Moldova este colonie SUA.

Mişcarea de eliberare naţională are filiale în toate ţările fostei Uniuni Sovietice, inclusiv în Republica Moldova.

Diversiuni rusești în Republica Moldova

Cinci membri ai organizaţiei au montat un cort în piaţa centrală din Comrat, au împărţit pliante şi au îndemnat trecătorii să semneze o petiţie pentru a recunoaşte Rusia drept stat succesor al URSS.

Reprezentanţii MEN au îndemnat oamenii din Găgăuzia să semneze că sunt de acord că Uniunea Sovietică a fost „distrusă ilegal” şi să-şi dea acordul pentru restabilirea graniţelor URSS.

Totodată, aceştia au abordat trecătorii şi le-au spus că „Republica Moldova este o colonie a SUA” şi că vor supune petiţia atenţiei justiţiei din Federaţia Rusă – „succesoarea URSS” – pentru a „da un ultimatum SUA să elibereze teritoriul URSS cât mai curând de prezenţa ilegală a Statelor Unite şi NATO”, potrivit nokta.md.

Codul penal al Republicii Moldova prevede că astfel de acţiuni intră sub incidenţa articolului privind trădarea de patrie, adică fapta săvârşită intenţionat de un cetăţean al Republicii Moldova în dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a capacităţii de apărare a Republicii Moldova, prin trecerea de partea duşmanului, spionaj, divulgare a secretului de stat unei ţări străine, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor, precum şi acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea de activităţi duşmănoase împotriva Republicii Moldova, notează Agora.md.

Citește și: Șefii serviciilor secrete din țările baltice, despre mentalitatea Rusiei: „cruzime”, „viața nu are nici o valoare”, „Ivan cel Groaznic”. „Majoritatea este responsabilă”, spune unul dintre ei

La solicitarea Agora, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie din Găgăuzia, Tucan Snejana, a declarat că nu deţine informaţii cu privire la acest subiect şi i-a îndemnat pe jurnaliştii moldoveni să revină cu un apel telefonic. Reprezentanţii Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova nu au răspuns la telefon, conform Agora.md.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:30Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată de DNA în dosarul angajării amantei
15:35INTERVIU Prostituată din România care lucrează pentru patroană româncă în vestul Germaniei: Ai mei, acasă, știu că lucrez la Decathlon. Probabil bănuiesc ei ceva, dar nu zic nimic cât timp vin banii
14:51O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm!
12:00La Vaslui, candidata lui Șoșoacă la șefia Consiliului Județean era o polițistă pensionară care scrie „salar”, în loc de „salariu”. Candidatura, respinsă
09:40Magistrații cu pensii speciale au mai descoperit o metodă să spolieze statul: își cer indemnizația de pensionare. Guvernul blocase plata acestei indemnizații
07:48Mahmureala combătută cu aspirină este doar un mit, medicamentul poate face mai mult rău. Medicii recomandă să se bea apă
07:35Buzăul „jignitului” Ciolacu, mai sărac decât majoritatea județelor din Moldova, potrivit datelor Ministerului de Finanțe
22:00Piedone îl face „oaie” pe Rareș Bogdan și sugerează că acesta ar fi sifonat sute de mii de euro de la companii de stat
20:39Maia Sandu i-a explicat unui jurnalist rus de ce are pașaport românesc, dar și când se va produce unirea Moldovei cu României
18:09EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE
17:03VIDEO Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani
15:59Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase. Dezastru și la cheltuirea banilor europeni
13:26Firma sud-coreeană KHNP se aliază cu Candu Energy pentru a face o ofertă de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă
12:23Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile: un condamnat pentru pornografie, un contrabandist, un incompatibil și un ins judecat pentru fraudă electorală
11:22Profitul astronomic pe care l-a obținut în 2023, „fermierul” Florin Călinescu, fost actor, iar acum candidat la Parlamentul European