/

Surse Meduza: Abstinentul Putin, tot mai enervat că generalii lui s-au apucat de băut după invazia din Ucraina

Putin, enervat că generalii s-au apucat de băut Foto: Kremlin.ru

Abstinentul Putin este tot mai enervat că generalii lui s-au apucat de băut după invazia din Ucraina, scrie site-ul rusesc Meduza, citând surse de la Kremlin. Acest site este interzis în Rusia.

Vladimir Putin nu este complet abstinent, el a fost văzut consumând vin, însă se pare că ar bea doar cantități mici de alcool.

În aprilie, purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe, Maria Zaharova, a apărut extrem de confuză la un briefing, iar comentatorii au apreciat că era complet beată.

Putin, enervat că generalii s-au apucat de băut

„În ultimele două luni, președintele rus Vladimir Putin a adus în discuție problema alcoolismului din Rusia în mai multe întâlniri publice cu guvernatorii regionali – după ce a ignorat în mare măsură subiectul ani de zile. Dar, potrivit unor surse apropiate Kremlinului, Putin, un faimos abstinent, este mai puțin preocupat de sănătatea publică cât de obiceiurile oficialilor de la Kremlin și ale altor membri ai clasei conducătoare”, scrie Meduza.

Potrivit acestui site, niciodată nu a vorbit Putin atât de des despre problema alcoolismului în Rusia.

Două surse apropiate administrației Putin au declarat pentru Meduza că îngrijorarea Putin nu a fost motivată de statistici care să arate o creștere a consumului de alcool. Potrivit surselor, președintele a început să acorde o atenție sporită problemei alcoolismului pentru că, în plin război cu Ucraina, oficialii ruși au început să bea mult mai mult. Putin este îngrijorat de „anumiți oameni din cercul său”.

„Oamenii și-au eliberat stresul în acest fel. Miniștrii, subordonații lor și chiar unii viceprim-miniștri, membrii administrației prezidențiale și ai Consiliului de Securitate, șefii corporațiilor de stat și guvernatorii [au început să bea mai mult]”, a spus o sursă. Principalul motiv al stresului: războiul Rusiei în Ucraina și sancțiunile care au urmat, precum și faptul că Putin consideră că birocrații ar trebui să facă față mai ușor acestei situații. După cum a scris Meduza, aproape niciun oficial rus nu știa de planurile lui Putin pentru o invazie pe scară largă a Ucrainei și mulți dintre ei au petrecut lunile următoare în șoc și confuzie.

Au luat sticla, de la stres

„Au luat sticla [în februarie]. Și unii dintre ei nu vor să se oprească”, a spus o sursă de la Kremlin citată de Meduza.

În același timp, două surse apropiate de Kremlin au afirmat pentru Meduza că, din câte își pot da seama, recentele eșecuri militare ale Rusiei în Ucraina nu au avut niciun efect asupra obiceiurilor de consum ale oficialilor de la Kremlin și ale șefilor corporațiilor de stat: „Au propriul lor război, propriile lor probleme.”

Sursele Meduza arată că problemele cu alcoolul au început deja să genereze probleme. „Cineva dispare înaintea unui eveniment important, altcineva relatează ceva neclar și confuz. Publicul larg îi vede deja”, arată site-ul.

Citește și: O groapă comună cu peste 400 de cadavre a fost descoperită la Izium. Indicii de execuții sumare

El nu-i va concedia, deocamdată, dar nu se știe cât va tolera situația.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:51Unchiul lui Bashar al-Assad, „măcelarul de la Hama”, a părăsit Siria pe cale terestră și s-a îmbarcat la bordul unui avion la Beirut
21:43Guvernul nu doar a înghețat salariile, veniturile ar putea, de fapt, să scadă, avertizează sindicatele după „ordonanța-trenuleț”
21:36Petrolierul suspectat că a rupt cu intenție, la comanda Rusiei, un cablu electric submarin în Marea Baltică a fost arestat de Finlanda
21:31Elon Musk insistă că soluția pentru problemele Germaniei este ca partidul de extremă dreapta AfD să fie votat masiv. Un text de opinie publicat de Musk în Die Welt a declanșat demisii și polemici aprinse
19:04Premierul slovac amenință să înceteze livrările de electricitate către Ucraina dacă Kievul oprește gazul rusesc spre Europa
18:55Putin admite că avionul azer prăbușit a trecut peste o zonă în care apărarea antiaeriană rusă era în acțiune în momentul zborului
18:48Ciolacu se laudă că ordonanța prin care se scad cheltuieli publice va economisi 19 miliarde de lei de la buget
18:38Proteste spontane, posibile în sistemul medical, aruncat în aer de anunțatele înghețări de salarii și tăieri de cheltuieli, spun sindicaliștii
18:24Gazprom nu va mai furniza gaz Republicii Moldova de pe 1 ianuarie, invocând o datorie neplătită
15:50EXCLUSIV Noul ministru al Justiției, Radu Marinescu (PSD), avocatul mafiei imobiliare din Craiova, colaborator apropiat al lui Doru „Măgaru'”, omul care punea interlopii la masă cu statul
15:21Ciolacu II continuă să subvenționeze dezastrul din turismul românesc: se vor da vouchere de vacanță bugetarilor cu salarii nete sub 8.000 de lei
14:18UE, neputincioasă în fața sabotajelor rusești pe mare prin intermediul „flotei-fantomă”. Șefa Externelor germane cere noi sancțiuni
14:11Trump, hotărât să salveze TikTok de la închidere dacă proprietarii chinezi nu vând aplicația unei companii din afara Chinei, cum cere legea care va intra în vigoare pe 19 ianuarie 2025
14:05Cancelarul Scholz refuză în continuare să dea Ucrainei rachete Taurus cu care ar putea fi lovite ținte de pe teritoriul rus. Probabil viitor cancelar, Friedrich Merz (CDU) este pentru furnizarea acestor arme Kievului
13:58Șahistul numărul 1 al lumii, eliminat de la o competiție din cauza vestimentației: Magnus Carlsen purta blugi, lucru interzis de regulament