Un consilier onorific al premierului, deputatul PNL Alexandru Muraru, sugerează că Nicolae Ciucă n-ar trebui să cedeze, în 2023, funcția de premier către PSD.
Muraru sugerează că Ciucă n-ar trebui să cedeze funcția de premier
„România nu a avut niciodată un scenariu din acesta, al unei retrageri negociate din postul de premier. Într-adevăr problema schimbării premierului în mai-iunie anul viitor apare în protocolul coaliţiei. Însă personal cred că trebuie să vedem cum va arăta situaţia geopolitică la momentul acela, pentru că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri în plin conflict la marginea graniţelor României nu cred că fi un semnal bun. Şi Marcel Ciolacu a spus la un moment dat, înainte ca premierul Nicolae Ciucă să fie şi preşedinte PNL că dacă lucrurile merg bine în coaliţie şi la guvernare nu este sigur că va mai fi realizată rotativa”, a declarat pentru News.ro, liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.
Totodată, liberalul Muraru a arătat că „PSD a primit în compensare şi are lucruri foarte importante, precum Finanţele, Transporturile sau Secretariatul General al Guvernului”.
„PSD are în prezent trei ministere cheie, unele din cele mai importante, pe care le-ar păstra dacă rotativa nu s-ar realiza”, a afirmat Muraru, care conduce PNL Iași.
Potrivit lui Muraru, PSD ar putea să accepte ca funcţia de premier să fie în continuare deţinută de PNL, pentru a nu se declanşa o luptă de putere la vârful PSD.
„Cred că PSD ar accepta acest lucru şi pentru a evita o luptă de putere în interiorul partidului, dacă s-ar deschide o competiţie privind persoana care va ocupa funcţia de premier. Pentru că rotativa presupune ca postul de premier să revină PSD, nu se spune că revine automat preşedintelui partidului”, a adăugat Alexandru Muraru.
Grindeanu crede în rotativă
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat duminică că rotativa guvernamentală din mai 2023, care îl va avea premier pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se va produce, acesta fiind punctul său de vedere. De asemenea, social-democratul a susţinut că ar fi o onoare să fie susţinut de colegi la şefia Camerei Deputaţilor după rotativă.
„Din punctul de vedere al meu, personal, eu cred că se va se va produce, de ce nu? Noi am avut experimente în care inclusiv eu am făcut parte din asemenea experiment, şi nu doar PSD-ul, ci şi PNL-ul (în care preşedintele de partid nu era şi premier n.r.). Apare o zonă bicefală, dacă vreţi, de conducere, ceea ce nu e productiv şi atunci cred că e corect ca preşedintele partidului (Marcel Ciolacu n.r.) să fie prim-ministru”, a precizat Grindeanu, la Prima TV.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.