/

Macron: „Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus” 

Franța cere evitarea unui conflict militar cu Rusia
Franța cere evitarea unui conflict militar cu Rusia (sursa: Facebook/Administratiaprezidentiala)

Declarație „fricoasă” a lui Macron în România. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat miercuri, la baza Mihail Kogălniceanu, că Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus. Pentru ca Ucraina să câştige şi focul să înceteze, preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia.

Despre afirmaţia că Rusia nu trebuie umilită, făcută de preşedintele francez, preşedintele Emmanuel Macron a afirmat că „în faţa războiului decis de Rusia împotriva Ucrainei şi a poporului ucrainean, poziţia Franţei şi a Europei este clară din prima zi”. 

Franța cere evitarea unui conflict militar cu Rusia

„Mai întâi să facem totul pentru a împiedica acest război şi am acţionat în acest sens, şi apoi să sancţionăm în mod unitar Rusia şi am acţionat încă din prima zi, pe care am desemnat-o încă din prima zi ca reponsabilă pentru acest război şi pentru această greşeală politică, morală şi istorică”, a spus Macron. 

Preşedintele Franţei a arătat că au ştiut, sub preşedinţia pranceză, să menţină unitatea europenilor şi să decidă cât mai repede primul pachet de sancţiuni. 

EXCLUSIV Ministrul Sorin Grindeanu a mințit când a spus public că va sesiza DNA în legătură cu Complexul Astoria din Snagov al CFR. Consilierul ministrului: A sesizat pe Facebook

„Încă de la începutul conflictului am luate şase serii de sancţiuni, până la ultima, care sancţionează aproape în întregime aprovizionarea cu petrol rusesc. În mod foarte clar, vom continua să susţinem Ucraina, pentru a o ajuta să se apere, să se lupte, pe plan economic şi financiar, pe plan umanitar şi vom continua să primim pe pământ european aceşti refugiaţi care fug din calea războiului.

Aceasta este poziţia Franţei, fără niciun fel de complezenţă şi fără niciun fel de compromis, dar dorim să construim şi pacea, ceea ce înseamnă că la un moment dat focul trebuie să înceteze şi discuţiile să se reia”, a spus Emmanuel Macron. 

El a precizat că a reafirmat că ”europenii împărtăţesc acelaşi continent, şi geografia este încăpăţânată”.

„Rusia va rămâne aceolo unde a fost şi ieri şi va fi şi mâine. Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus şi că dorim să îl nimicim mâine, cum s-a spus în unele ocazii, de către alţii. Noi nu am spus acest lucru dar, pentru ca Ucaina să câştige şi focul să înceteze, trebuie să negociem.

Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi şi noi prezenţi la această masă aducând garanţii de securitate şi elemente ce ţin de resortul nostru. Aceasta este realitatea, va trebui să se întâmple la un moment dat şi niciun discurs excesiv nu trebuie să ne umbrească viitorul”, a mai spus Macron, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:43Revoluția din decembrie 1989: acum 35 de ani erau zile de haos, moarte și speranță timidă
21:21Structura noului Guvern: 16 ministere distribuite între PSD, PNL și UDMR. Care sunt titularii propuși pentru portofolii
21:07Putin și premierul slovac Robert Fico s-au întâlnit la Kremlin, motivul probabil fiind tranzitul gazului rusesc
21:00Liberalii vor conduce şase ministere în noul Guvern, a anunțat Ilie Bolojan
20:51Schimbarea lui Rafila de la șefia Ministerului Sănătății și reformarea sistemului, cere Mihăiță Bariz, activist pentru drepturile pacienților
19:41Guvernul Ciolacu II este guvernul Ciolacu I în proporție de 66%. Aproape toți miniștrii PSD, păstrați
15:32Elena Lasconi cere demisia lui Klaus Iohannis: „Mandatul s-a încheiat”
15:19„Putin știe cum să ne deranjeze”, a afirmat ministrul german al Apărării, vorbind despre pericolul atacurilor hibride ale Rusiei
15:00Ursula von der Leyen a transmis un mesaj emoționant românilor, la 35 de ani de la Revoluție
14:48Rusia, lovită de un val de tentative de incendiere: bănci, clădiri guvernamentale și centre comerciale vizate
14:37Qatarul amenință cu oprirea livrărilor de gaze naturale către Uniunea Europeană
14:32Klaus Iohannis anunță formarea iminentă a unui guvern al coaliției pro-europene
13:10Se anunță un circ maxim la prezidențiale: Anca Alexandrescu declară că va candida, dacă Victor Ponta intră în competiție
12:38Gabriela Firea anunță cine ar putea fi candidatul PSD-PNL-UDMR la președinție: șomerul Crin Antonescu, care de opt ani nu mai are nici o sursă de venit
11:54VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului