/

Un avion cu patru persoane la bord a dispărut în timp ce zbura din Croația în Germania

Avionul s-ar fi prăbușit în Marea Adriatică
Avionul s-ar fi prăbușit în Marea Adriatică (sursa: Pixabay)

Avionul s-ar fi prăbușit în Marea Adriatică. Un avion de mici dimensiuni, cu patru persoane la bord, a dispărut de pe radar duminică după ce a decolat din oraşul de coastă Split din Croaţia şi se îndrepta spre Germania, relatează DPA.

Avionul s-ar fi prăbușit în Marea Adriatică

Conform media croate, există temeri că avionul, care avea la bord un pilot şi trei pasageri, s-a prăbuşit în Marea Adriatică.

Citește și: Uniunea Europeană, incapabilă să se pună de acord în legătură cu un embargo asupra petrolului rusesc. Orban Viktor, calul troian al lui Putin în blocul comunitar

Peste 100 de membri ai serviciilor de intervenţie şi salvare au fost mobilizaţi pentru localizarea avionului Cessna 182, conform Ministerului de Interne croat, potrivit Agerpres.

Potrivit unor oficiali, căutările sunt îngreunate de vremea nefavorabilă.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:48AUR acuză PSD și PNL vă vor frauda alegerile și că pe un vot se va plăti până la 1.000 de lei
14:42Doar pandemia de COVID a egalizat salariile bărbaților și ale femeilor. Acum, femeile câștigă mai puțin, în medie, cu 5,5%
14:37Cum funcționează sistemul brățărilor electronice care protejează victimele violenței de agresori
14:29Rutte (NATO) s-a întâlnit cu Trump. Fostul premier olandez, liderul european care s-a înțeles cel mai bine cu noul președinte american în primul mandat al acestuia
14:18Conor McGregor trebuie să plătească 250.000 de euro unei femei care-l acuză de viol. Vedeta MMA spune că actul a fost consensual
14:13Cine i-a luat ultimul interviu de campanie lui Ciolacu: soția unui viitor deputat PSD, care deja a beneficiat de o sinecură de peste 11.000 lei/lună din partea PSD
14:09Peste 66.000 de alegători au votat pentru prezidențiale în străinătate până sâmbătă la 12.00
13:54A murit Gabriel Cotabiță. Artistul avea 69 de ani
12:54Întârzieri uriașe ale trenurilor, la prima ninsoare banală. Grindeanu, nici o reacție, majoritatea presei – tăcere
09:45Germania trebuie să trimită în Ucraina rachete Taurus care pot lovi teritoriul rusesc, spune președinta Parlamentului European
09:36De ce a trimis Putin spre Ucraina racheta Oreșnik, monstruoasa armă de 11 ori mai rapidă decât sunetul, care are 36 de încărcături și nu poate fi doborâtă
09:27Inițiatorul constituirii Bisericii Române Ortodoxe din Ucraina a primit interdicție să mai intre pe teritoriul ucrainean. Nu există nici un temei legal, spune Eugen Pătraș
09:17Peste 41.000 de români au votat deja la prezidențiale în străinătate, unde urnele sunt deschise trei zile (vineri – duminică)
09:08Soldații nord-coreeni ajunși în Rusia vor lupta în curând cu forțele ucrainene, spune Pentagonul
09:00Primele zăpezi pe drumurile din România: în 13 județe se lucrează la curățarea carosabilului, traficul este îngreunat