Italia i-a luat iahtul lui Putin: autorităţile vamale italiene au confiscat nava Șeherezada acostată pe şantierul naval Marina di Carrara (Toscana) şi care, potrivit unei echipe de investigaţie a liderului opozant încarcerat Aleksei Navalnâi, i-ar aparţine preşedintelui rus.
Italia i-a luat iahtul lui Putin
Iahtul Şeherezada, despre care se spune că valorează 700 de milioane de dolari, este obiectul unei investigaţii a autorităţilor italiene, pentru potenţiale legături cu oligarhii sancţionaţi, deşi numele proprietarului nu fusese comunicat oficial.
Activiştii care îl susţin pe Alexei Navalnîi nu au însă nicio îndoială că iahtul îi aparţine preşedintelui rus Vladimir Putin.
Potrivit jurnaliştilor din echipa lui Navalnâi, ambarcaţiunea de peste 140 de metri lungime şi aflată sub pavilionul insulelor Caiman, îi aparţine lui Putin, deşi oficial proprietarul său este oligarhul Eduard Iurievich Kudainatov, fost preşedinte al companiei Rosneft, precum şi al somptuoasei Villa Altachiara din Portofino (nord-vestul ţării).
Iahtul Şeherezada este acostat în şantierul naval pentru reparaţii programate să fie finalizate anul viitor. Şantierul naval este deţinut de The Italian Sea Group, companie care reamenajează şi construieşte iahturi de lux şi care a precizat că va continua să facă reparaţiile de 6 milioane de euro, potrivit documentelor aflate în posesia sa.
Italian authorities have impounded a mega-yacht at the center of a mystery over its ownership, as speculation swirled it might even belong to Russian President Vladimir Putin.https://t.co/xVmxyyElOG pic.twitter.com/nRWCN37e4q
— AFP News Agency (@AFP) May 6, 2022
„Lux bolnav”, scrie presa despre nava liderului de la Kremlin
Iahtul, singurul din lume cu o lungime de peste 140 de metri, ar avea o sală de fitness, un SPA, mai multe piscine, două heliporturi, şemineu, o masă de biliard special proiectată şi chiar un hangar.
Misterul din jurul iahtului şi al proprietarului său a captivat lumea la începutul lunii martie, când poliţia financiară italiană a urcat la bord, odată cu anunţarea sancţiunilor UE împotriva oligarhilor ruşi. Poliţia a ridicat documentele de proprietate de la căpitanul britanic al iahtului, Guy Bennett-Pearce.
Fresh photo of Putin's yacht, arrested yesterday in Italy. Now guarded by patrol boats.
— Expat in Kyiv (@expatua) May 7, 2022
He tried hard to save it, replacing FSB full crew with British from a staffing agency, then readying to leave port, Italy finally arrested. pic.twitter.com/GnlRqNoAiI
De la aprobarea sancţiunilor împotriva Rusiei, ca urmare ca invaziei asupra ţării vecine Ucraina, autorităţile italiene au confiscat alte trei iahturi ale oligarhilor ruşi şi bunuri imobiliare în valoare de sute de milioane de euro.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.