Rachete LAROM slabe, geamuri blindate exorbitante. Ministerul Apărării Naționale a semnat un contract de 160.000 de euro pentru achiziția a zece seturi de geamuri blindate pentru lansatorul multiplu de rachete LAROM. Adică în jur de 4.000 de euro pentru fiecare geam blindat (un set conține patru geamuri).
Însă, de aproape 18 ani, Ministerul Apărării nu reușește să recupereze 2,5 milioane de dolari de la compania Israel Military Industries, bani pe care i-a plătit în avans pentru achiziționarea unor rachete LAR MK4 cu focoase cluster pentru același sistem de apărare antiaeriană.
Rachete LAROM slabe, geamuri blindate exorbitante
La finalul anului trecut, Unitatea Militară 01369 din Cluj Napoca a contractat zece seturi de geamuri blindate pentru lansatorul multiplu de rachete LAROM. Contractul în valoare de 780.000 de lei, adică în jur de 160.000 de euro, a fost atribuit firmei Tehnic – Flash SCS din Iași, patronată de Florin Stănescu și Marian Ioan Stănescu. Valoarea contractului este mai mai mare de trei ori decât cifra de afaceri a firmei pe anul 2020.
Florin Stănescu, unul din cei doi asociați, a declarat pentru Defapt.ro că nu s-au vândut încă cele zece seturi de geamuri blindate. „S-a semnat un contract, dar nu s-a finalizat din niște motive. De ce trebuie să vă spun motivele? Mai multe nu pot să vă spun. Nu sunt producător de gemuri blindate”, a spus Florin Stănescu.
Întrebat de unde a făcut rost de geamuri blindate pentru sistemul LAROM, Florin Stănescu a adăugat că „nici asta nu se poate spune. Se produc într-un sigur colț din lumea asta. Într-adevăr, și eu am rămas uimit de preț. Cele zece seturi au o masă de 1,6 tone. Fiecare set are două geamuri pe față și câte un geam lateral. Știu că e scump.”
În total, cele zece seturi conțin 40 de geamuri blindate.
Rachetele LAROM au cea mai slabă putere de foc dintre rachetele Armatei române.
2,5 milioane USD aruncate pe rachete interzise
Ministerul Apărării Naționale a semnat în anul 2004 un alt contract controversat cu compania israeliană Israel Military Industries Ltd (IMI) de la care urma să cumpere rachete LAR MK4 cu focoase cluster pentru sistemul LAROM. Atunci, Ministerul Apărării, condus de Ioan Mircea Pașcu, prin compania Romtehnica, a plătit un avans de 2.478.435 dolari americani firmei israeliene.
Dar rachetele nu au mai ajuns în România pentru că au fost interzise de ONU prin Convenția de la Oslo din 2008. Însă nici banii nu s-au întors în conturile Romtehnica.
Pe 13 ianuarie 2019, la 15 ani de la semnarea contractului între Ministerul Apărării și compania IMI, directorul pe cooperare internațională din Ministerul Apărării din Israel, generalul de brigadă (ret) Mishel Ben Baruch, a informat autoritățile de la București că firma Israel Military Industries (IMI) nu va primi licența de export pentru rachetele LAR MK4 cu focoase cluster.
Actualul director al Romtehnica, mut
De această afacere controversată nu este străin nici Nicolae Nasta, actualul director general al Romtehnica, fost membru ALDE și prietenul premierului Nicolae Ciucă.
În mai 2019, atunci când era secretar de stat la Apărare, Nicolae Nasta a vrut ca în contul datoriei să se semneze un nou contract pentru achiziția altor tipuri de muniții cu IMI. Dar afacerea nu s-a parafat.
Defapt.ro a încercat să îl contacteze pe Nicolae Nasta pentru a afla dacă a recuperat banii datorați de compania israeliană IMI, dar și dacă a reprezentat interesele companiei israeliene. Fără succes.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.