/

EXCLUSIV România nu vrea să iasă din Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, condusă de finanțistul lui Putin. Aurescu: Rusia nu deține acționariat majoritar

România, în banca finanțistului lui Putin
România, în banca finanțistului lui Putin, Pankin (sursa: kremlin.ru)

România, în banca finanțistului lui Putin. Țara noastră nu are de gând să se retragă din Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, condusă de Dmitri Pankin. Acesta este fost ministru adjunct al Finanțelor din Rusia și ex-coleg cu Vladimir Putin, actualul președinte al Rusiei, la primăria din Sankt Petersburg.

Ministerul Afacerilor Externe, condus de Bogdan Aurescu, susține că activitățile desfășurate de Bancă nu servesc predominat intereselor Rusiei, dar și că există mecanisme care permit blocarea unor decizii care ar fi în interesul Rusiei.

România, în banca finanțistului lui Putin

Defapt.ro a dezvăluit că Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre a acordat credite de 40 de milioane de euro producătorului de aluminiu ALRO Slatina, controlat de oligarhul rus Vitali Machitski.

Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre a fost fondată de 11 state membre în Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră. Rusia, Turcia și Grecia dețin fiecare câte 16,5% din numărul total de acțiuni. România – 14%, Ucraina și Bulgaria – câte 13,5%, Azerbaidjan – 5%, Albania – 2%, Armenia – 1%, Georgia și Moldova – câte 0,5%.

Citește și: EXCLUSIV Câciu a „uitat” să retragă România din Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, condusă de finanțistul lui Putin. Banca bagă bani în ALRO a oligarhului Machitski

La conducerea BCDMN se află rusul Dmitri Pankin, fostul ministru adjunct al Finanțelor din Rusia, a cărui carieră este strâns legată de cea a președintelui Vladimir Putin. Mai mult, o investigație a Comisiei pentru Bursă și Valori Mobiliare a SUA a scos la iveală că Deutsche Bank a angajat-o pe fiica lui Dmitri Pankin pentru ca acesta să accepte ca Rusia să cumpere obligațiuni de 2,2 miliarde de dolari.

O afacere clasică de corupție care nu a mai ajuns în instanță pentru că Deutsche Bank a acceptat să plătescă o amendă de 16,2 milioane de dolari astfel încât autoritățile americane să închidă cazul.

Ministrul Câciu se ascunde în spatele ministrului Aurescu

Defapt.ro a solicitat oficial Ministerului Finanțelor și Ministerului Afacerilor Externe să comunice care sunt motivele pentru care România nu se retrag din această bancă. Adică nu face la fel cum a anunțat că va face în cazul Băncii Internaționale de Investiții și cel al Băncii Internaționale pentru Cooperare Economică.

Ministerul Finanțelor, condus de pesedistul Adrian Câciu, a pasat responsabilitatea în curtea Ministerului Afacerilor Externe. Motivul: aderarea sau retragerea României dintr-o instituție financiară internațională ține exclusiv de politica externă.

„Aderarea sau retragerea României dintr-o instituție financiară internațională este o decizie de politică externă, care, în cazul memorandumurilor menționate de dumneavoastră a reprezentat poziția comună a mai multor acționari care sunt și state membre UE (România, Bulgaria, Polonia, Cehia, Slovacia)”, a transmis Biroul de presă al Ministerului Finanțelor la solicitarea Defapt.ro.

Potrivit Ministerului Finanțelor, președinția BCDMN va fi deținută din iulie 2022 de Turcia pentru o perioadă de patru ani.

Aurescu: Rusia nu deține acționariat majoritar

Ministerul Afacerilor Externe, la conducerea căruia se află fostul pesedist Bogdan Aurescu, susține că Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (Black Sea Trade and Development Bank) este o instituție financiară asociată Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN).

„În această Bancă, Rusia nu deține acționariat majoritar, astfel încât activitățile desfășurate de Bancă nu servesc predominat intereselor Rusiei. În plus, mecanismele de luare a deciziei la nivelul acestei Bănci permit blocarea unor decizii care ar fi în interesul Rusiei”, susține MAE.

De la Ministerul Afacerilor Externe mai aflăm că „România, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene participante în această Bancă (Bulgaria și Grecia), precum și de statele cu viziuni similare membre fondatoare ale Băncii, monitorizează cu atenție activitatea Băncii și au în vedere ca obiectivele acesteia să fie în concordanță cu politica de sancțiuni împotriva Rusiei adoptată la nivelul UE și al statelor aliate”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

6 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:41Tăcere stupefiată în PSD după ce partidul a aflat, de pe Facebook, că Ciolacu îl vrea în opoziție. În 2015, Ponta a demisionat tot pe Facebook de la șefia PSD
13:34Pensiile speciale ale primarilor vor intra în vigoare la 1 ianuarie, dacă Ciolacu nu dă ordonanță de urgență – explică Claudiu Năsui
12:39Surse: Ciprian Ciucu ar fi spus, într-un cadru informal, că îi este „silă” să negocieze cu PSD – pretextul folosit de Ciolacu să se retragă din viitorul Guvern
11:48Ciolacu anunță că PSD se retrage „cu demnitate” de la discuțiile privind formarea unui nou guvern și va vota un guvern de dreapta
11:18Un banal inspector vamal, care a lucrat la frontiera cu Ucraina, prins de agenția de integritate cu o avere nejustificată de peste 160.000 de euro
10:09Acum 415 ani, un boier ridica o biserică. Azi, statul român investește șase milioane de lei pentru a restaura ruina
09:52O amendă penală neplătită s-a plimbat patru ani între instanțe, apoi dosarul s-a prescris. Cum a fost posibil
09:38Marilor orașe din România le-a rămas infrastructura rutieră mică. Numai lărgirea a două ieșiri urbane costă 150 de milioane de lei
20:52Curtea Supremă a SUA va decide dacă legea prin care rețeaua TikTok este obligată să nu mai aibă proprietar chinez încalcă sau nu Constituția americană
20:45Mario Iorgulescu, pedeapsă mai mică după rejudecare: opt ani și opt luni de închisoare pentru accidentul mortal pe care l-a provocat
20:37Americanii, nu serviciile românești, au furnizat datele despre influența Rusiei în alegerile prezidențiale din România, spune Iohannis
20:21Iohannis, despre prelungirea șederii la Cotroceni: „Cum să plec dacă Constituţia îmi spune trebuie să stau? Nu este o alegere”
20:13Casa Națională de Pensii va avea 1.000 de angajați în plus, a decis Guvernul, actuala organigramă este insuficientă pentru recalcularea pensiilor
20:06Rutte (NATO) insistă că 2% din bugetele naționale pentru Alianță este prea puțin în condițiile actuale
19:53Nevasta lui George Simion și-a lansat o carte, iar liderii AUR s-au grăbit să o tămâieze: „Cartea ne emoționează și ne apropie de esența familiei și a iubirii”