/

BREAKING Medvedev spune că o Rusie slăbită și instabilă va viza nuclear ținte din Europa și SUA

Rusia va ținti nuclear Europa, SUA
Rusia va ținti nuclear Europa, SUA (sursa: impact.ro)

Rusia va ținti nuclear Europa, SUA. SUA vor să umilească, să divizeze şi într-un final să distrugă Rusia, a declarat miercuri Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, în prezent adjunct al secretarului Consiliului Securităţii Rusiei, promiţând că ţara sa nu va permite niciodată să se întâmple aşa ceva, relatează Reuters.

Rusia va ținti nuclear Europa, SUA

Dmitri Medvedev – care a ocupat funcţia de preşedinte din 2008 până în 2012 – a spus că un astfel de plan, dacă va fi realizat vreodată, ar putea avea rezultate catastrofale pentru lume.

Citește și: BREAKING Kremlinul, prima referire la arme nucleare: Dacă existența țării noastre este amenințată, armele nucleare vor fi folosite

„Să ne imaginăm că America a reuşit să-şi realizeze obiectivele în această rundă de confruntare. Strategi mărginiţi de la Casa Albă au provocat o criză politică şi economică în Rusia.

Au slăbit şi au dus la scindarea unei ţări imense, unei ţări complicate. Şi iată rezultatul: o putere mare nucleară cu un regim politic instabil, cu o conducere slabă, cu o economie prăbuşită şi cu un număr maxim de focoase nucleare care vizează ţinte în SUA şi Europa.

Sau, ca rezultat, cinci sau şase <ţări noi> în locul Rusiei, aşa cum au visat peste Ocean în anii 1990, iar fiecare astfel de <ţară> are propria sa armă strategică”, avertizează Medvedev în mesajul său de pe aplicaţia Telegram.

Invadarea Ucrainei, „omisă” de Medvedev

„Rusia nu va permite sub nicio formă o astfel de evoluţie”, afirmă Medvedev.

Citește și: Rusia se izolează extrem. Medvedev: Nu mai avem nevoie de relații diplomatice cu Occidentul. E timpul să se pună lacătul pe ambasade

Acesta a „uitat” să spună că noile sancţiuni impuse de Occident, în special de SUA, împotriva Rusiei intervin ca urmare a invadării Ucrainei, ţară suverană, a cărei independenţă şi integritate teritorială Rusia s-a obligat să o garanteze prin angajamentele asumate conform Memorandumului de la Budapesta (1994).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:13Mituitorul judecătoarei drogate din Suceava a șters-o de sub nasul Justiției: un judecător l-a scos din arest și l-a plasat în arest la domiciliu cu o zi înainte de o condamnare definitivă
16:04Un nou lot din autostrada A8, pregătit pentru licitație. Pe 19 kilometri vor fi construite șapte tuneluri
15:53Al doilea mare oraș al României nu-și mai permite cheltuielile cu termoficarea. Sistemul este în faliment
13:28Ciolacu crede că Mihai Tudose, care a fost premierul lui Dragnea, și-a plagiat doctoratul și se lăuda că nu are cont în bancă, ar fi un bun comisar european pe buget-finanțe
13:02Trolling masiv pe Facebook-ul lui Firea: un comentator îi urează să ajungă „unde a fost domnu Piedone”, candidata PSD răspunde „Mulțumesc pentru urările dumneavoastră”
12:12Băsescu explică de ce votează cu Nicușor Dan: „A reușit să lucreze la infrastructura subterană, ceea ce ceilalți primari nu au făcut dintr-un motiv foarte simplu – nu aduce voturi”
18:03DOCUMENT Guvernul a rămas fără bani de salarii: se caută câteva miliarde pentru salarii și drepturile salariale câștigate de magistrați în instanță, plus zece miliarde de lei pentru pensii
16:27Iubita lui Sorin Oprescu a pierdut procesul cu Cătălin Cîrstoiu: ea fusese eliminată din concursul de manager al Spitalului Universitar de Urgență București fiindcă nu avea dosarul complet
15:29Un bărbat întors din Lumea de Apoi va conferenția la Iași, promite Festivalul Holistic desfășurat în oraș
15:14Suzeta de 10.000 de euro tocmai a fost creată în România și se poate cumpăra și online
14:51Baronul PSD Ionel Arsene, zis „Șosetuță”, nu vrea în pușcărie în România fiindcă e „timid” și „sensibil”. Avocații săi blochează extrădarea pe motiv că a ajuns să evite „petrecerile și dansul”
13:48Primăria București a atribuit încă un contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai de 293 de milioane lei fără TVA
12:06FOTO Prefectul PSD de Tulcea, în campanie cu colegii de partid, deși legea o interzice „sub sancțiunea demiterii”. Șefii deconcentratelor, certați pentru că au amendat candidații PSD
11:20Motivul stupefiant pentru care o judecătoare a amânat 44 de dosare într-o singură zi: „Standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”
10:33Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai. Judecătoarea Popoviciu întreabă, mirată: „A decedat vreo victimă?”