Petiție pentru ca iubita lui Putin să fie expulzată din Elveția: peste 50.000 de persoane au semnat o petiție on-line pentru ca Alina Kabayeva să fie expediată la Moscova. Se presupune că aceasta ar locui la Lugano împreună cu cei patru copii ai lui Putin. Însă, duminică, departamentul federal de poliție și justiție a comunicat, la cererea canalului public de televiziune, că „nu există indicii în legătură cu prezența în Elveția a acestei persoane”.
Petiția pentru expulzarea Alinei Kabayeva este denumită: reunificați-o pe Eva Braun cu Fuehrerul”.
Petiție pentru ca iubita lui Putin să fie expulzată
Autorii întreabă guvernul de la Berna de ce le permite complicilor lui Putin să se ascundă în Elveția.
Petiția apreciază că „favorita unui dictator nebun și criminal de război” se ascunde de sancțiuni într-o țară cândva neutră. În acest timp, tatăl copiilor ei atacă Ucraina.
În consecință, petiția solicită guvernului de la Berna să-i revoce dreptul de ședere și să nu-i mai permită intrarea în această țară.
Presupusa iubită a lui Putin – Alina Kabaeva, fostă campioană olimpică la gimnastică ritmică – a atras atenția presei elvețiene și internaționale în 2015, când ar fi născut o fetiță în Lugano, cantonul Ticino. Putin a fost considerat tatăl copilului, deși purtătorul său de cuvânt a negat acest lucru, la acea vreme.
Expertul în drept penal Mark Pieth apreciază că guvernul elvețian a devenit interesat acum de această chestiune.
„Cred că autoritățile elvețiene au dreptate să investigheze problema. Nu este doar o chestiune privată. Cred că este problema Elveției dacă amanta lui Putin rămâne la noi”, a spus el, citat de swissinfo.ch
Pieth a apreciat că ar fi dăunătoare reputației Elveției dacă ea ar locui în această țară.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Petiție pentru ca iubita lui Putin să fie expulzată din Elveția. Poliția spune că nu are indic… […]