/

Aplaudăm Italia, când confiscă iahturile oligarhilor. Dar de banii furați de Dan Voiculescu nu îndrăznește nimeni să se atingă

Aplaudăm Italia, când confiscă iahturile oligarhilor. Dar de banii furați de Dan Voiculescu nu îndrăznește nimeni să se atingă

Corupția, corupția la vârf, este, azi, cea mai mare primejdie pentru România. Până să vină Putin peste noi, se fură tot ce e de furat.

Colegii de la DeFapt.ro au scris, azi, despre cum au vândut prietenii lui Sebastian Ghiță combustibil de proastă calitate pentru Mig-uri, iar două dintre acestea s-au defectat. Nici nu mă miră: patru șefi de stat major general au fost condamnați penal. Bădălan, Popescu, Chelaru și Cioflină – toț condamnați pentru fapte de corupție. Care fost cel mai cunscut tun dat de Becali? O afacere cu terenurile ministerului Apărării.

Azi, în Republica Moldova, o decizie a Curții Constituționale a dat undă verde confiscării simplificate a averilor nejustificate. Explică Maia Sandu: „De acum încolo, confiscarea averii poate avea loc inclusiv dacă persoana în raport cu care există suspiciuni că deține averi ilicite nu va putea justifica proveniența legală a bunurilor”.

Zilele trecute, Italia – țară care nu are cea mai bună reputație în materie de practici anticorupție – a confiscat un iaht al unui oligarh rus, iaht în valoare de 500 de milioane de dolari. În România, gestul a fost aplaudat la scenă deschisă.

Dar nu vedem elefantul din propria noastră cameră: statul român nu este în stare să aplice o sentință judecătorească definitivă și să recupereze banii furați de alde Dan Voiculescu sau Relu Fenechiu. Ministerul de Finanțe, condus de un ins care a luat bani ca să atace un parteneriat crucial cu SUA, refuză să spună cât a recuperat ANAF din prejudiciile stabilite definitiv de către instanțe.

O turmă de politicieni lași se bucură când îi invită Gâdea să bată câmpii, așa că refuză să ceară socoteală ANAF/ ministerului de Finanțe pentru această sfidare a statului de drept. Dan Voiculescu are de dat înapoi circa 60 de milioane de euro, bani furați de la contribuabili, dar ANAF se preface că nu are instrumente. De fapt, nu are curaj să se atingă de hoții protejați politic. Mai rău, un angajat al trustului controlat de turnătorul Felix a fost strecurat de autoritățile statului român la o întâlnire off the record cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris. Partea americană sunt convins că a înțeles tot ce e de înțeles: concubinajul toxic dintre politicienii corupți și mercenarii din presă funcționează perfect în România. Statul de drept este bine prins în retorica oficială, dar, în realitate, e mort și îngropat.

Norocul uriaș al acestei țări este că suntem în NATO și-n UE, așa că vom fi apărați. Avioanele din NATO ne asigură protecția aeriană, iar americanii ne păzesc de rachete. Noi nu suntem în stare nici să prindem un prăpădit de AN-2 cu care contrabandiștii ucraineni aduc țigări la Suceava.

Când statul român va fi în stare să pună în aplicare o sentință judecătorească definitivă și va recupera banii furați de Dan Voiculescu o să încep să cred că, da, mă poate proteja. Până atunci, repet, bine că suntem în NATO, care ne apără de Putin. Problema este cine ne mai apără de hoții de aici.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

  1. cum nu se atinge nimeni de banii ciorditi, la inceputul anilor ’90, de drula senior, nasui senior sau clanul voiculestilor (ace, brice si carice). zeci de milionae de dolari la acel vremuri. cam astea erau apucaturile securistilor. sau cum nimeni nu se atinge banii furati de egis, pe vremea clotildei, cand superziva autostrada care nu se mai construia.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:59PSD apără zborul cu jet privat la Baku al șefului SIE: era în calendarul de activități, spune deputatul Mihai Weber, șeful Comisiei de control a SIE
21:48Lasconi dinamitează alianța PSD-PNL-UDMR: Fac promisiuni pe care le-au mai făcut și în 2023 și nu le-au respectat, nu avem nici măcar buget pentru 2025
21:39General rus, făcut zob la Moscova într-un atac cu bombă revendicat de Kiev. Igor Kirillov era șeful forțelor ruse responsabile de atacuri chimice în Ucraina
21:12ANALIZĂ Program socialist al coaliției PSD-PNL-UDMR: se trece la impozitarea progresivă, statul ca construi locuințe, nici o tăiere de cheltuieli cu bugetarii
19:02Sociologul Barbu Mateescu scrie că războiul hibrid împotriva României este în plină desfășurare: „Suntem în situația Georgiei sau Republicii Moldova”
18:51SUA au cedat către NATO coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina, dar există temeri că Trump va reduce semnificativ contribuția Washingtonului
18:44Comisia Europeană anchetează, oficial, TikTok pentru politicile privind reclamele politice şi conţinutul politic plătit, după cazul Călin Georgescu
18:35Haruki Murakami, premiat de universitatea Waseda, unde a studiat: „E puţin ciudat să primesc acest premiu, am fost un student foarte slab, chiuleam și uitam să învăț”
18:28Autostrada A8, aproape de licitația pentru secțiunea Târgu Neamț – Lețcani, anunță CNIR
18:17Putin i-a trimis pe soldații din Coreea de Nord în Kursk, în încercarea de a recupera regiunea de la ucraineni
18:07Germania ar putea fi considerată parțial responsabilă de loviturile aeriene americane executate de la baza Ramstein
17:34Liderii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR se pregătesc să anunțe înghețarea indexărilor de pensii și salarii – surse
14:40EXCLUSIV Lasconi le-a scris liderilor PSD, PNL și UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri. Aceștia nu i-au răspuns
13:14„Ziua trezoreriei goale”: România este primul stat din UE care și-a cheltuit, încă din 24 octombrie, toate încasările la buget și de atunci trăiește pe datorie
12:02Un an după ce Javier Milei a devenit președinte, economia Argentinei a ieșit din recesiune