Protest săptămânal pentru demiterea lui Rafila. Intitulată „Sănătatea nu are culoare politică”, acțiunea este programată joi, de la ora 15:00, în fața Ministerului Sănătății. Protest săptămânal pentru demiterea lui Rafila Acțiunea a fost inițiată de Mihăiță Bariz, pacient cu fibroză chistică și
FMI vine în inspecție pe 3 februarie, pentru „o analiză a ultimelor evoluţii economice şi o actualizare a prognozelor”, a anunțat Geoff Gottlieb, reprezentant regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, într-un comunicat. Vizita FMI se va desfășura
Dezastru la simularea examenului de bacalaureat. Mai puțin de jumătate dintre elevii care au participat la simularea examenului național de Bacalaureat, organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, au reușit să promoveze. Dezastru la simularea examenului de bacalaureat Conform raportului publicat de
George Simion a mințit când a anunțat că a strâns semnăturile necesare pentru suspendarea lui Iohannis: potrivit unei postări pe Twitter a președintei Partidului Oamenilor Tineri, Ana Maria Gavrilă, sunt doar 125 de semnături din cele 155 necesare pentru acest demers. Citește
Titlurile de stat, considerate investiții avantajoase pentru populație, potrivit reprezentanților Trezoreriei și Poștei Române Iași. Titlurile de stat, considerate investiții avantajoase O comparație realizată între dobânzile oferite de titlurile de stat și cele ale depozitelor bancare pentru o investiție de 5.000 de
Directorul chelneriței din Apele Române, achitat. Fostul director al Administrației Bazinale a Apelor Iași a obținut o primă victorie în justiție, în urma unor erori comise de procurori, atent speculate de apărare. Directorul chelneriței din Apele Române, achitat Deși dosarul părea să
Salariul uriaș pe care-l primește cumnatul Olguței Vasilescu, director la aeroportul Craiova, deși e specializat în management sportiv: Sorin Marian Manda, fratele europarlamentarului PSD Claudiu Manda, a beneficiat, în anul fiscal 2023, net, de 287.175 de lei. Aeroportul este controlat de Consiliul
Condamnat, dar bun de director CNSAT. Radu Dan Septimiu Popa, actualul director al Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că a delapidat în jur de 220.000 de lei de la Bursa
Premierul Poloniei acuză Rusia de terorism. Rusia ar fi planificat „acte de terorism” împotriva transportului aerian internațional, a declarat premierul polonez Donald Tusk. Premierul Poloniei acuză Rusia de terorism Donald Tusk, premierul Poloniei și liderul țării care deține în prezent președinția rotativă
Învestirea lui Trump: Orbán Viktor, absent. Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că nu va participa la ceremonia de învestire a aliatului său ideologic, președintele american Donald Trump. Învestirea lui Trump: Orbán Viktor, absent Decizia este motivată de chestiuni de agendă, a