A „înviat” Lukașenko, bandajat, la cazarmă. Un canal de ştiri de stat din Belarus a publicat luni o fotografie cu preşedintele Aleksandr Lukaşenko în vizită la ceea ce este prezentat a fi un centru de comandă militar, în prima sa apariţie publică
Un polițist din Argeș și-a convins doi colegi de la Rutieră să nu-i ia permisul, după ce l-au prins cu 143 km/h în oraș. În schimb, la cererea celui prins că încălcase Codul Rutier, a fost sancționată soția șoferului. Un polițist din
Mario Iorgulescu dă cu tifla Justiției. Avocaţii familiei Iorgulescu au anunţat luni că Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu (preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal), a fugit din clinica unde era internat în Italia, dar a fost prins cu ajutorul carabinierilor şi internat
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, după ce edilul-șef al Sectorului 3, Robert Negoiță, s-a lăudat că a plantat palmieri:„Scoatem palmierii de la Piața Unirii și îi ducem la Primăria Sectorului 3”. Nicușor Dan a arătat că arborii au fost planați fără respectarea legii.
Parcul Văcăreşti are un regulament prin care sunt interzise accesul cu vehicule motorizate şi aprinderea focului, a anunțat primarul Capitalei, Nicușor Dan, pe Facebook. Regulamentul a fost aprobat de ministerul Mediului. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din
Consumul de energie electrică al populaţiei s-a redus cu 15% în primele trei luni, arată datele Institutului Național de Statistică. „Eu am trăit în comunism, eu nu pot să cer acum românilor să începem iarăși să închidem becurile”, spunea, în septembrie 2022,
O firmă de construcţii din Constanța a fost amendată cu 60.000 lei de Garda de Mediu pentru depozitarea neautorizată de deşeuri. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Ea a
Opt europarlamentari, printre care şi Nicu Ştefănuţă (the Greens/ EFA), singurul membru al Comisiei pentru Păduri din delegaţie, vizitează pădurile din România pentru a verifica impactul defrişărilor ilegale. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe
Autoturismele „verzi” câştigă teren în România, ele având o cotă de 20,4% din total piaţă, la patru luni din 2023, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău
Republica Moldova se retrage din Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente (CSI), a anunțat, în această dimineață, președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut,