/

Cât mai costă ca un migrant să treacă prin România pentru a ajunge în vestul Europei. Operațiune majoră a DIICOT

Investigarea infracţiunilor de trafic de migranţi (sursa: DIICOT)

Investigarea infracţiunilor de trafic de migranţi. Procurorii DIICOT şi poliţiştii efectuează, luni, aproximativ 40 de percheziţii în cinci judeţe într-un dosar în care investighează infracţiuni de trafic de migranţi.

Investigarea infracţiunilor de trafic de migranţi

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au pus în aplicare 38 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Olt, Prahova şi Brăila, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Citește și: Fiscul a descoperit că sunt români care câștigă și 20 de milioane de lei pe an pe persoană fizică, dar nu-și plătesc impozitele. Cazuri în București și Cluj

La acţiune au participat poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului General Poliţiei de Frontieră, cu suportul structurilor Gărzii de Coastă, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Centrului de Supraveghere şi Control al Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti-Otopeni şi poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Ploieşti şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, Olt şi Brăila.

Grup de criminalitate organizată

Procurorii arată că, în perioada ianuarie – iunie 2023, s-ar fi constituit şi a acţionat, în cadrul unei rute transfrontaliere de trafic de migranţi ce includea România (ca ţară de tranzit) – Ungaria – Italia, un grup de criminalitate organizată, format din mai mulţi cetăţeni români aflaţi în contact direct cu membrii unor grupări transfrontaliere specializate, având ca scop organizarea şi efectuarea de transporturi frauduloase de migranţi pe ruta menţionată, în schimbul unor sume de bani.

„Din cercetări a rezultat că membrii grupului infracţional organizat, constituit în sistem piramidal, au deţinut roluri determinate şi au acţionat pe mai multe paliere.

Astfel, o parte dintre suspecţi au coordonat şi menţinut legătura cu membrii unor reţele transfrontaliere de trafic de migranţi şi au primit de la aceştia cereri de transport fraudulos a unor migranţi aflaţi pe teritoriul României, în vederea preluării acestora din locaţii situate în zona de vest şi transportării frauduloase din România în Italia (la adrese indicate) în schimbul sumei de 1.300 euro pentru fiecare migrant astfel transportat şi ajuns la destinaţie”, precizează anchetatorii, care adaugă că, în realizarea activităţii infracţionale, suspecţii ar fi achiziţionat autoutilitare şi ansambluri de mari dimensiuni pe care le-au pregătit, prin aranjarea unor mărfuri şi modificarea compartimentelor de marfă (amenajarea unor spaţii speciale) care să ofere posibilitatea ascunderii migranţilor transportaţi pentru a nu fi depistaţi în mod facil în eventualitatea unui control.

Până la 500 de euro pentru migrant

„Tot pentru asigurarea transporturilor, membrii grupului au identificat şi racolat persoane dispuse să conducă autovehiculele, în calitate de şoferi sau antemergători, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 300 – 500 euro pentru fiecare migrant transportat.

Ulterior, după primirea locaţiilor unde erau cazaţi migranţii de către membrii grupărilor transfrontaliere, suspecţii au efectuat predarea acestora către şoferii racolaţi şi îmbarcarea în mijloacele de transport”, spun procurorii.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Pe lângă asigurarea costurilor privind carburanţii, hrana, asigurările şi rovignetele, membrii grupului infracţional organizat ar fi pus la dispoziţia şoferilor implicaţi documente de transport (CMR-uri care nu corespundeau realităţii) şi sigilii (în vederea sigilării compartimentului de marfă al autoutilitarelor cu care se transportau migranţii) pentru a se crea astfel aparenţa efectuării unor transporturi rutiere de mărfuri şi a se reduce riscul unor controale ale poliţiei de frontieră, menţionează DIICOT.

„În acest context şi în vederea realizării scopului propus, au fost efectuate mai multe transporturi de migranţi de către membrii grupului infracţional organizat, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat pe ruta România – Ungaria – Slovenia – Italia, o parte semnificativă a acestora fiind însă depistate de către autorităţile de poliţie din România (610 migranţi în 27 episoade distincte), Ungaria (8 migranţi în luna aprilie 2023), Slovenia (20 migranţi în luna martie 2023 şi 59 în iunie 2023) şi Italia (28 migranţi depistaţi în luna iunie 2023) ca urmare a colaborării poliţieneşti şi judiciare, dar şi prin intermediul ordinelor europene de anchetă şi cu sprijinul Eurojust şi Europol”, mai arată anchetatorii.

Conform procurorilor, ancheta penală aflată în derulare la acest moment a evidenţiat că membrii grupului infracţional organizat ar fi derulat activităţi de trafic de migranţi şi în intervalul ianuarie – august, prin folosirea aceluiaşi mod de operare, remarcându-se o specializare a suspecţilor în modificarea autovehiculelor de transport cu scopul de a îngreuna depistarea migranţilor.

„Autorităţile au reuşit însă oprirea unui număr semnificativ de astfel de transporturi, ultimul la data de 29 august, în punctul de trecere a frontierei române către Ungaria”, precizează DIICOT.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

11:28Fost director al Colegiului de Apărare arată cum puteau fi prevenite inundațiile: „Cheltuiam cu cap un miliard, salvam alt miliard”
10:42VIDEO Plouă peste sinistrații cazați în sala de sport din Slobozia Conachi. Sala, construită în 2004 de guvernarea Năstase
10:36Pensionarii cu dizabilități protestează în Piața Victoriei: Ni se amputează un drept. Ni se micșorează pensia și ni se dă în loc un ajutor social
10:27Trei din zece japonezi au peste 65 de ani. Mulți dintre ei încă lucrează
10:21Nicușor Dan: Îmi doresc o guvernare de dreapta, dar nu voi susține nici un candidat. Însă voi discuta cu toți, ca să le cer ajutorul pentru București
10:14Ursula von der Leyen își prezintă echipa de comisari. România are cel mai slab portofoliu din istoria sa europeană
10:07Americanul care a tras asupra lui Trump este susținător al Ucrainei, țară în care ar fi luptat împotriva rușilor
09:53Trump, țintit din nou de focuri de armă. Se afla la clubul său de golf din Florida. Trăgătorul a fost prins de Poliție
09:05Nașteri aproape săptămânal în ambulanță în județul Iași. Explicația: distanța mare între sate și spitale
08:47La ce se referă HCT, HGB, VSH sau TG: analizele de sânge și importanța lor pentru diagnosticarea corectă
08:02Județul și scandalul în USR: și la Iași a fost contestată procedura de vot pentru listele de parlamentare, folosită în toate filialele
21:54OFICIAL Nici un dig împotriva inundațiilor din România nu are autorizație de funcționare în condiții de siguranță. Infrastructura de protecție împotriva apelor, abandonată de stat
20:07Toate comunele din Galați afectate de inundații au primari PSD, majoritatea având experiența viiturilor din 2013 și 2016
20:02Guvernul va aloca fonduri pentru ca sinistrații din Galați să-și poată reface casele, spune ministrul de Finanțe
19:55Milioane de șomeri din industria auto europeană din cauza noilor reglementări de mediu ale UE, arată un document al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile