Scene incredibile în Teleorman: un profesor, fost inspector școlar adjunct, candidat PSD pentru Consiliul Județean, bate un elev. Profesorul Vasile Răzvan Delcea este pe locul șapte pe listele de candidați PSD pentru Consiliul Județean Teleorman. În mai 2024, EduPedu scria că el este unul din cei peste 30 de inspectori școlari adjuncți din 27 de județe care candidează la alegerile din iunie 2024.
Delcea este în prezent consilier local PSD la Turnu Măgurele.
Profesor, candidat PSD, bate un elev
Delcea apare într-o filmare în care atacă și fugărește un tânăr. Filmarea se oprește în care mai mulți elevi intervin.
Candidatul PSD a recunoscut incidentul, pentru o publicație locală. Ciocnirea a avut loc la banchetul de absolvire a claselor a XII-a de la Colegiul National “Unirea” Turnu Măgurele.
„Au venit, pe la 1-2, niște «externi», nu erau nici elevi cred, unii dintre ei.
Le-am cerut să plece, unul dintre ei a devenit foarte obraznic, m-a jignit, m-a înjurat, m-a scuipat. Ne-am împins pe-acolo puțin…
Cred că era elev la «Marin Preda» . N-aș vrea să comentez prea mult. Elev la «Marin Preda» cred că era. Am înțeles că suntem vecini, pe-aici prin cartier, eu pe taică-său îl mai știu…”, a spus profesorul pentru Ziarul Teleormanul.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.