/

Vaticanul, „întristat de unele scene de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris”

Vaticanul critică ceremonia JO de deschidere (sursa: Facebook/Vatican News)

Vaticanul critică ceremonia JO de deschidere. Vaticanul a intervenit în dezbaterile aprinse privind ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, formulând propriile critici.

Vaticanul critică ceremonia JO de deschidere

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a stârnit controverse din cauza unei secvenţe despre care s-a presupus că ar fi evocat tabloul „Cina cea de Taină” pictat de Leonardo da Vinci.

Citește și: Fabuloasa listă a profesorilor de la SNSPA: un fost securist, un căpitan de 76 de ani din propaganda ceaușistă, politruci PSD-PNL

„Sfântul Scaun a fost întristat de unele scene de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris şi nu poate decât să se alăture vocilor care s-au ridicat în ultimele zile pentru a deplânge ofensa adusă multor creştini şi credincioşi din alte religii”, se afirmă într-un comunicat publicat de Vatican.

„În cadrul unui eveniment prestigios în care întreaga lume se reuneşte în jurul unor valori comune, nu ar trebui să existe aluzii care să ridiculizeze convingerile religioase ale multor oameni. Libertatea de exprimare, care în mod evident nu este pusă în discuţie, are o limită atunci când vine vorba despre respectul faţă de ceilalţi”, a adăugat biroul de presă de la Vatican.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a inclus un cântec interpretat de Céline Dion, o prezentare de modă organizată pe un pod, referiri la momente istorice din trecutul Franţei şi o paradă a bărcilor cu delegaţii de sportivi care fluturau drapelele lor naţionale.

Thomas Jolly, amenințat cu moartea

O scenă anume a stârnit furia unor creştini şi politicieni conservatori: o secvenţă în care un travestit, un model transsexual şi un cântăreţ aproape gol s-au reunit în jurul unei mese uriaşe.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Criticii au afirmat că acea secvenţă semăna cu o scena Cinei cea de Taină şi că a batjocorit credinţa creştinilor.

Regizorul ceremoniei de deschidere, Thomas Jolly, şi organizatorii Jocurilor Olimpice au precizat ulterior că scena mult criticată nu era inspirată din Biblie, ci a fost o reprezentare a unui tablou expus într-un muzeu din oraşul francez Dijon şi care prezintă un ospăţ cu personaje din mitologia greacă, reunite în jurul zeului Dionysos.

Thomas Jolly a depus marţi o plângere oficială la Parchetul din Paris după ce a primit ameninţări cu moartea.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală