/

Un extremist de dreapta va fi vicepreședinte al Comisiei Europene. Raffaele Fitto, propus de Giorgia Meloni, premierul Italiei

Extrema dreapta, la vârful Comisiei Europene. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îi va încredinţa vicepreşedinţia executivă responsabilă de economie candidatului de extremă dreapta propus de premierul italian Giorgia Meloni, Raffaele Fitto, relatează marţi cotidianul german Die Welt. Extrema dreapta, la

/

Un bugetar român câștigă circa 10.000 lei/lună, dar, în 2022, n-a participat la nici una din ședințele instituției din conducerea căreia face parte. În 2023, a participat la trei ședințe din 24

Un bugetar român, Mirel Taloș, vicepreședinte al Institutului Cultural Român (ICR), câștigă circa 10.000 lei/lună, dar, în 2022, n-a participat la nici una din ședințele instituției din conducerea căreia face parte. Informația apare într-o sesizare pe care președintele ICR, Liviu Jicman, a

/

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, zdrobit de un coleg social-democrat din Luxemburg, în competiția pentru postul de vicepreședinte al Parlamentului European

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a fost zdrobit de un coleg social-democrat din Luxemburg, în competiția din cadrul grupului europarlamentarilor social-democrați pentru postul de vicepreședinte al Parlamentului European. Postul îi aparținuse anterior socialistei Eva Kailli, din Grecia, implicată într-un uriaș scandal de corupție.