Bombardamente pe aerodromul din Odesa. Ministerul rus al Apărării a declarat duminică că a lovit arme furnizate Ucrainei de Statele Unite și de țări europene și a distrus o pistă de aterizare de pe un aerodrom militar din apropierea orașului ucrainean Odesa.
Eșecul războiului fulger duce la un război lung în Ucraina. Rusia nu caută să termine războiul din Ucraina la 9 mai, sărbătorită ca Ziua Victoriei, a spus ministrul său de externe, Serghei Lavrov, în timp ce analiştii estimează o posibilă încheiere a
Ucraina cere embargo UE pe petrolul rusesc. Răspunsul Germaniei faţă de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei a fost ezitant în comparaţie cu cel al altor state europene, a declarat ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba pentru publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung,
Radev, omul lui Putin în Bulgaria. Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a avertizat duminică, în mesajul său de 1 mai, că războiul din Ucraina s-ar putea extinde în Europa, sau chiar în lume, consemnează agenţia DPA. Radev, omul lui Putin în Bulgaria Exploziile
Poșta din Ucraina, condusă de un manager cu experiență pe Wall Street: Igor Smelianski se ocupa de fuziuni și de integrări post-fuziune ale unor companii. El are două diplome, ambele luate în Statele Unite. Acum, el menține în funcțiune poșta Ucrainei, în
Propaganda rusă din Ucraina folosește manifestele utilizate în războiul din Cecenia, a arătat, pe contul să de Facebook, bloggerul Anton Ptushkin. Acesta prezintă fotografia unui astfel de manifest, tipărit pe o coală de hârtie vizibil învechită și aruncat asupra localității Cernigău din
China își întărește susținerea pentru Rusia: relația lor ar fi „un nou model” pentru omenire, a spus, azi, un purtător de cuvânt al ministerului de Externe de la Beijing. Statele Unite au avertizat în repetate rânduri China, cerându-i să nu sprijine invadarea
Hackerii ruși care au atacat România l-au confundat pe Ciolacu cu Cîțu. În comunicatul transmis de grupul de hackeri Killnet, se afirmă că atacul lor a fost provocat de declarațiile președintelui Senatului, Marcel Ciolacu, care ar fi promis susținere militară Ucrainei. Dar
Două regiuni din Rusia atacate cu mortiere. Rusia a acuzat vineri Ucraina că a efectuat atacuri cu mortiere asupra unui punct de trecere a frontierei în Kursk şi a unui sat din Briansk (regiuni situate în sud-vestul Rusiei), fără să producă victime
Ziua Veteranilor de Război. Sacrificiile şi devotamentul veteranilor de război sunt cea mai nobilă manifestare a dragostei de ţară, a onoarei şi demnităţii naţiunii noastre, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Veteranilor de Război. Preşedintele a adăugat că