Nemulțumirile sindicatelor față de „ordonanța trenuleț”. Confederațiile sindicale și-au exprimat sâmbătă, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit, dezacordul total față de prevederile din „ordonanța trenuleț”. Sindicatele se tem că veniturile angajaților nu doar că vor fi înghețate, ci chiar reduse, potrivit reprezentanților
Ordonanța „Trenuleț” afectează sistemul de Sănătate. Măsurile fiscale propuse prin controversata „ordonanță trenuleț” au stârnit reacții puternice, în special în sectorul sănătății. Vicepreședintele Federației „Solidaritatea Sanitară”, Gabriel Predica, a declarat că sistemul de sănătate este cel mai grav afectat, cu toate recompensele
Criză la Volkswagen, sindicatele anunță proteste. Muncitorii Volkswagen din Germania vor opri lucrul luni, alăturându-se protestelor față de planurile echipei manageriale care vizează închiderea unor uzine din țară. Criză la Volkswagen, sindicatele anunță proteste Sindicaliștii organizează întâlniri pentru a informa angajații de
Cum și-au bătut joc liderii sindicali de stațiunile înhățate de la stat: ultimul hotel din stațiunea Voineasa se va închide. Este vorba de hotelul Lotru, deținut de Blocal Național Sindical (BNS), controlat de Dumitru Costin. Acesta este plătit cu 12.500 de lei
Sindicatele din Educație anunță că greva continuă: ele cer, într-un comunicat publicat azi, ca salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie. Pe Facebook, comunicatul apare sub titlul „Greva continuă: Textul OUG 53/2023 este nemulțumitor!”. Ai
Sindicatele din învățământul superior au anunțat, azi, că sunt solidare cu greva din preuniversitar. Federaţia Naţională Sindicală – „Gaudeamus” din învăţământ superior şi Federaţia Sindicală Hermes din învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică îşi afirmă, într-un comunicat, susţinerea necondiţionată pentru greva personalului din
Salariile profesorilor cresc cu 558 lei. Ordonanţa de urgenţă pe care Guvernul o va adopta joi schimbă radical modul de salarizare în educaţie, a anunţat premierul Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei Executivului, adăugând că „majorările salariale de care vor beneficia toţi cei
Cum au fluctuat cererile sindicatelor din Educație în negocierile cu Guvernul: schimbarea sistematică de poziție arată că liderii acestor sindicate se află sub presiunea cadrelor didactice, care cer tot mai mult. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în
Sindicatele din Finanţe solicită o grilă de salarizare distinctă în cadrul noii legi a salarizării, precum şi recompensarea salarială a angajaţilor pentru efortul suplimentar depus, prin legiferarea unui fond de premiere. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în
Ce solicită sindicatele din Educație pentru a pune capăt grevei: liderii de sindicate au anunţat, joi seară, după noi negocieri cu Guvernul, că au înaintat doleanțele lor. Însă lista de revendicări salariale nu este însoțită și de un calcul al impactului bugetar.