/

Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier: are folii negre inclusiv pe faruri, lucru interzis de lege

Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier: ar trebui să predea certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl conduce și să își taie singur apoi amendă? Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier Autoturismul pe care comisarul Mihai Șoric îl conduce are aplicate folii negre foarte închise pe geamurile portierelor și farurilor. Citește și: EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții Și aici vorbim de portierele din spate ale autovehiculului, dar și cele de pe față. Jurnaliștii au arătat fotografii cu geamurile

/

Șeful de la Permise a trecut cu mașina peste un om pe un drum de țară și l-a lăsat acolo, suspectează criminaliștii

Șeful Permiselor, cu mașina peste om. Ancheta în cazul morţii localnicului din Holboca găsit mort pe un drum lăturalnic înaintează greu. Șeful Permiselor, cu mașina peste om Principalul suspect în acest caz ar fi colonelul de poliţie Vasile Zacornea, fost şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări Iaşi. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Acesta se află pe lista scurtă a criminaliştilor, care vor avea ultimul cuvânt în acest caz. Citește și: Pandele se plânge în direct la RTV că Sebastian Ghiță îl jupoaie pentru aparițiile la acest post TV. El

/

VIDEO Șeful de la Permise ar fi trecut cu mașina peste un om căzut pe stradă, fără să-și dea seama, admite chiar polițistul recent pensionat

Căzut pe stradă, călcat de mașină. Colonelul de poliţie Vasile Zacornea trăieşte în suspans la cote maxime în aceste zile, perioadă care ar putea să-i pecetluiască soarta. Căzut pe stradă, călcat de mașină Fostul comisar şef de la Serviciul de Înmatriculări şi Permise Iaşi este pe lista scurtă a unui cerc de suspecţi care ar fi omorât accidental un localnic din Holboca. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Acesta ar fi fost călcat la propriu de un autoturism pe un drum lăturalnic, de pământ, folosit doar de câţiva locuitori din zonă.

/

Mașina unui șef la Permise, presupus beat, a lovit mortal un bărbat. A urmat fuga de la locul accidentului. Polițistul tocmai se pensionase

Șef la Permise, beat, accident mortal. Polițiștii au vizionat camerele de supraveghere și au concluzionat că bietul om fusese lovit de un autoturism care aparține lui Vasile Zacornea, fostul șef de la Permise și Înmatriculări. Șef la Permise, beat, accident mortal Zacornea conducea un Mitsubishi Lancer și apoi ar fi fugit de la locul accidentului, cel mai probabil pentru că era băut. Polițiștii au identificat mașină lui Zacornea aseară. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) „La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii ieșeni au fost sesizați prin

/

Șef de la Fisc, venituri din pariuri de 46.500 de euro într-un an, aproape 4.000 de euro lunar. În anul următor, zero. Cine este pariorul

Șef din ANAF, avere din pariuri. Un şef de la Finanţele ieşene şi altul de la Vama de Frontieră Iaşi nu au avut un an aşa grozav în 2022. Șef din ANAF, avere din pariuri Adică unul nu a mai câştigat la pariuri sportive nici măcar un leu, iar celălalt nu a mai primit cadouri în bani de la neamuri. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Cel puţin asta reiese din declaraţiile de avere completate în 2023 de Bogdan Emilian Ciornei şi Dănuţ Bolohan. Citește și: Aici sunt banii pentru Sănătate:

/

Șef de secție de Poliție, ruinat de creditul în franci elvețieni: a ajuns dator cu peste 40.000 de lei la întreținere din cauza ratelor

Șef din Poliție, ruinat de credit. Şeful Secţiei V Poliţie (Bularga, Iași) a ajuns dator vândut. Șef din Poliție, ruinat de credit Magistraţii Tribunalului Iași l-au obligat pe acesta la plata unei sume considerabile reprezentând datorii la întreţinere şi penalităţile aferente. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în Google News (dreapta sus) Judecătorii nu au acceptat nici măcar solicitarea lui Alexandru Hordilă ca plata datoriilor să fie eşalonată. Citește și: CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta de pensionare. La ICCJ ar pleca 82 din

/

Șeful avocatei căzute de la etajul șase acum un an, încă în arest. Telefonul tinerei femei, decodat în Germania

Șeful avocatei moarte, încă în arest. Avocatul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, pe 16 iulie, când judecătorii au admis propunerea făcută în acest sens de procurorii Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel. Șeful avocatei moarte, încă în arest Felecanu fusese reținut cu o zi înainte pentru moartea avocatei Monica Cioată, iubita lui la momentul producerii tragediei. Monica Cioată avea 26 de ani, din Târgu Frumos, a absolvit Facultatea de Drept în anul 2017, iar din 2019 tânăra a devenit avocat al Baroului Iaşi. Citește și: Relația China – SUA a ajuns în faza amenințărilor între președinți:

/

Șeful arestat acum al avocatei căzute de la balcon cu un an în urmă a refuzat testul cu detectorul de minciuni

Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful. Apropiaţii celor doi avocaţi – tânăra decedată în urma căderii de la etaj şi iubitul ei, acuzat acum de crimă – spun că  cei doi formau un cuplu bizar, că se certau des, şi că pentru această stare de fapt o anume vină o avea şi ea. Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful Avocatul Sebastian Felecanu era destul de bun în branşă şi, spun cunoscuţii, avea “lipici” la femei frumoase. Asta era o mare problemă pentru iubita sa. Citește și: Agitația politică de la Sofia continuă, spre folosul Moscovei: președintele pro-rus Rumen Radev le cere

/

Un şef de la Fisc joacă tare la pariuri: a câștigat anul trecut 227.000 de lei

Șef ANAF, 46.500 euro din pariuri. Bogdan Emilian Ciornei, director executiv Servicii interne în cadrul Finanţelor ieşene, a pus mâna pe 227.000 de lei (aproape 46.500 de euro). Șef ANAF, 46.500 euro din pariuri Bani provin de la Kaizan LTD și Betfair GB. Câştigul apare în cea mai recentă declaraţie de avere a finanţistului parior, completată la mijlocul lunii iunie a acestui an. Citește și: Ministerul Apărării va cumpăra blindate 4X4 de 750 milioane de euro. Americanii de la Oshkosh și francezii de la Arquus, favoriți Nu este pentru prima dată când Ciornei îşi încearcă norocul la pariuri: în anul

/

Nababul piețelor din Iași: 9.000 de euro pe lună. Mai mult decât Iohannis

Șeful piețelor: 9.000 euro pe lună. Cel mai bine plătit şef din administraţia locală conduce cea mai slabă societate a Primăriei. Alocarea din acest an pentru venitul directorului Ecopiaţa ajunge la o medie lunară de aproape 9.000 euro pe lună. Șeful piețelor: 9.000 euro pe lună Directorul Cristian Stărică spune că acesta este un venit brut, iar netul ajunge la 55%, echivalentul a aproape 5.000 euro/lună. Indemnizaţia lui Stărică este similară cu cea a lui Klaus Iohannis.  Citește și: EXCLUSIV Nici o tabără pentru refugiați ucraineni nu este operațională, deși Dîncu a promis 500.000 de locuri disponibile. Oficial, e treaba lui Arafat