/

Principala cauză a sărăciei energetice din România este ineficiența termică a clădirilor și sistemelor de termoficare

Sărăcia energetică din România, din ineficiență. Cheltuielile ridicate pentru încălzire, cauzate de ineficienţa clădirilor şi a sistemelor de încălzire/termoficare, reprezintă sursa principală de vulnerabilitate şi sărăcie energetică, şi, în acest sens, ar trebui alocate cu precădere fonduri pentru reabilitarea termoenergetică a locuinţelor, semnalează experţii din cadrul Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Sărăcia energetică din România, din ineficiență „Investiţiile şi reformele prevăzute în pachetul REPowerEU din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trebuie să abordeze cu prioritate problema sărăciei energetice şi să cuprindă măsuri ce pot fi aplicate rapid pentru atenuarea efectelor crizei energetice, mai ales în rândul celor

/

Jumătate din comunele din România nu îşi pot plăti nici angajaţii din primării

Primăriile de comună din România, falimentare. Aproape jumătate dintre primăriile ieşene nu îşi pot acoperi nici măcar lefurile angajaţilor din banii strânşi la bugetul local. La nivel național, lucrurile stau cam la fel. Primăriile de comună din România, falimentare Costurile cu salarii în unele comune sunt mai mari şi de o dată şi jumătate faţă de veniturile proprii. Din cele 93 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), 42 nu au bani suficienţi ca să îşi poată plăti oamenii care vin la muncă. Citește și: EXCLUSIV Profitul afacerilor lui Pițurcă junior a crescut de 85 de ori în pandemie. Cifra de afaceri: de la

/

VIDEO Buhnici lovește din nou. Lorena Buhnici: „Bame… praz… de astea… nu le înțeleg… cre’ că asta e mâncare de săraci…”

Lorena Buhnici și mâncarea de săraci: cuplul Buhnici (devenit celebru după ce ce George, secondat de soția sa, Lorena, a spus că femeile trebuie să meargă la sală înainte de plajă ca să nu aibă vergeturi) lovește din nou. Lorena Buhnici și mâncarea de săraci Lorena Buhnici, intervievată chiar de soțul ei, și-a dat cu părerea despre gastronomia românească. „Care e mâncarea românească care nu-ți place deloc?”, a întrebat George Buhnici (minutul 34.50). Citește și: VIDEO Buhnici și-a cerut scuze după ce a pierdut mulți bani: „Am plătit și încă plătesc scump pentru acest episod” „Care nu-mi place? Bame… praz…

/

Date economice înspăimântătoare: românii abia dacă mai rămân cu 300 de lei lunar după ce plătesc facturile

Cheltuielile, 90% din veniturile românilor, lunar. Inflaţia record din ultima perioadă înghite tot mai mult din veniturile lunare ale românilor. Cheltuilelile au crescut în primul trimestru atât de mult, încât sunt aproape egale cu tot ce câştigă o persoană, arată statisticile oficiale. Cei mai mulţi bani se duc pe facturi. Cheltuielile, 90% din veniturile românilor, lunar Venitul mediu pe cap de locuitor in România a ajuns la aproape 2.500 de lei, dar cheltuielile au urcat și ele la 2.200 de lei. Asta înseamnă că rămân 300 de lei pentru ale cheltuieli, 12 procente din buget. Peste 60% dintre cheltuieli sunt

/

Un copil din doi din România suferă o formă de abuz, arată un raport al Asociației Salvați Copiii

Copiii români, cei mai expuși sărăciei. Potrivit unui raport publicat de Asociația Salvați Copiii, minorii români sunt cei mai expuși sărăciei și excluziunii sociale din întreaga Uniune Europeană. Copiii români, cei mai expuși sărăciei Astfel, patru din zece copii sunt afectați de izolare socială și educațională și lipsa condițiilor de trai decent. În județul Iași se întâlnește una dintre cele mai îngrijorătoare situații la nivel național în ceea ce priveşte numărul de mame minore. Citește și: EXCLUSIV Ministrul Sorin Grindeanu a mințit când a spus public că va sesiza DNA în legătură cu Complexul Astoria din Snagov al CFR. Consilierul ministrului: