NATO trimite România în prima linie. Rusia reprezintă pentru Alianță „cea mai semnificativă şi directă ameninţare”, în timp ce „politicile coercitive” ale Chinei reprezintă provocări pentru „interesele de securitate şi valorile” Alianţei, notează NATO în noul său concept strategic adoptat miercuri de
Ungaria se opune din nou. Premierul Ungariei, ultranaţionalistul Viktor Orban, a declarat miercuri că ţara sa nu va susţine nicio propunere care să implice NATO în războiul din Ucraina, deoarece consideră că este vorba despre un conflict exclusiv între Rusia şi Ucraina,
„Este vremea să ducem războiul pe teritoriul Rusiei”, scrie, azi, un editorialist al publicației britanice The Times, Roger Boyes. El a fost corespondent Reuters la Moscova și, ulterior, a lucrat pentru The Times de la Varșovia, unde a scris despre revoluția declanșată
Iohannis așteaptă măsuri concrete de la Summitul NATO. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România are aşteptări „foarte concrete” de la Summitul NATO, indicând consolidarea semnificativă a Flancului estic, creşterea numărului de militari aliaţi, declararea Mării Negre ca zonă de interes
Rușii vor anexa regiunea Herson. Autoritățile pro-ruse instalate în provincia ucraineană Herson, aflată sub ocupație militară rusă, au început pregătirile pentru organizarea unui referendum în vederea anexării acestei regiuni la Federația Rusă. Rușii vor anexa regiunea Herson „Ne pregătim pentru referendum, iar
Moldova se așteaptă la un aflux mare de refugiați. Autorităţile Republicii Moldova iau în calcul înregistrarea unui nou val de refugiaţi după escaladarea conflictului în Ucraina, mai ales în regiunile Odessa şi Nicolaev. Se lucrează deja la un nou plan de acțiune
Iohannis, la summitul NATO. Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri şi joi, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Madrid, Regatul Spaniei, programul Summitului fiind unul consistent, incluzând trei reuniuni la cel mai
Putin, criticat dur de un apropiat. Oligarhul rus Oleg Deripaska a calificat marţi drept „o eroare colosală” războiul din Ucraina, unde Rusia a lansat în februarie o amplă ofensivă, afirmaţii de o rară virulenţă din partea unui reprezentant al elitei ruse, informează
Rusia, principala amenințare la adresa securității UE. Rusia va reprezenta probabil o ameninţare şi mai mare pentru securitatea europeană după războiul în Ucraina decât a fost înainte, iar armata britanică trebuie să fie pregătită pentru această provocare, a declarat marţi şeful Statului
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, încă un atac indirect la PNL: „Dacă vrem să ne comparăm cu Rusia, rămânem cu această taxă unică”. El a făcut aceste declarații azi, la Parlament. Acum câteva săptămâni el îi denumea „tiriplici” pe cei care susțin cota