Invadarea Ucrainei, comparată cu războiul cecen chiar de către premierul britanic Boris Johnson. O invadare a Ucrainei ar implica Rusia într-un conflict ”violent şi sângeros” şi ar echivala cu crearea ”unei noi Cecenii”, republică rusă din Caucaz şi teatrul unor intervenţii sângeroase
Rusia efectuează manevre în Marea Baltică, la care participă douăzeci de nave ale Marinei militare ruse. Navele au ieşit luni în Marea Baltică pentru exerciţii, a anunţat agenţia de presă RIA, pe fondul tensiunilor sporite dintre Moscova şi Occident în legătură cu
Maia Sandu a declanșat furia Rusiei după ce a cerut retragerea trupelor Kremlinului din Transnistria. Internetul este plin în Rusia de comentarii și declarații agresive ale analiștilor pro-Putin la adresa Republicii Moldova ca reacție a unui răspuns dat de Maia Sandu într-un
Rusia acuză NATO și SUA de isterie și de „exacerbarea” tensiunilor prin decizia de a desfăşura nave şi avioane de luptă în Europa de Est şi evacuarea de diplomaţi de la ambasada americană din Ucraina, pe fondul temerilor occidentale cu privire la
NATO trimite forțe pentru întărirea Europei de Est în fața Rusiei iar țările Alianței au plasat forţe în aşteptare şi au trimis nave şi avioane de luptă în faţa activităţilor militare la graniţele Ucrainei, a anunţat luni Alianţa într-un comunicat, citat de
Rusia ar putea transforma gazul pe care-l exportă în vestul Europei într-o armă, se tem liderii politici din NATO. Dacă Putin va invada Ucraina, iar statele din NATO și UE vor impune Rusiei sancțiuni economice, Gazprom ar putea limita livrările de gaze.