Deputatul PSD Daniel Ghiță, creația politică a familiei Firea-Pandele, a anunțat pe Facebook se opune ca Zelenski să vorbească Parlamentului României. El a spus că va boicota discursul președintelui Ucrainei. Nu este prima ieșire a lui Ghiță care, indirect, ajută regimul de
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus premierului italian Mario Draghi că nu sunt încă întrunite condițiile pentru o încetare a focului în Ucraina, a declarat premierul Italiei, joi, într-o conferință de presă, potrivit Reuters. Putin nu vrea să oprească genocidul din Ucraina
Armata rusă cheamă la încorporare 134.500 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 – 27 de ani. Aceștia ar urma să fie recrutați în perioada aprilie-iulie 2022, se arată într-un decret semnat de președintele rus, Vladimir Putin, care distribuit pe Facebook. Putin
Rusia consideră inacceptabilă prezenţa oricărei infrastructuri militare a NATO sau a Statelor Unite în ţările vecine cu Afganistanul, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov la o conferinţă internaţională dedicată problemelor afgane, transmite Agerpres. Kremlinul nu vrea prezență militară în
Acțiunile recente ale Rusiei sugerează o schimbare aparentă de redirecționare a eforturilor sale militare către regiunea Donbas din estul Ucrainei. Dar ce este Donbasul și cât de semnificativ este rolul său în războiul actual dintre Rusia și Ucraina, relatează CNN. Donbasul, la
Gazprom evaluează consecinţele opririi gazelor în Europa. Gazprom analizează opţiunile în privinţa opririi livrărilor de gaze către ţările „neprietenoase” şi evaluează posibilele consecinţe, a informat joi publicaţia rusă Kommersant, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres. Gazprom evaluează consecinţele
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut noi sancțiuni împotriva Rusiei în timpul unui discurs online în parlamentul australian, potrivit CNN. Zelenski cere înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei „Distanța dintre țara noastră este mare”, a declarat Zelenski, „dar nu există distanță față de brutalitatea
Soldații ruși care se predau trebuie să strige cuvântul-cheie „Milion”, scrie, azi, The Times. Acest cod face referire la recompensa de cinci milioane de ruble – circa 55.000 de dolari – pe care Ucraina o acordă rușilor care încetează să se mai
Ţările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord îşi amintesc de propriile lor experienţe cu armata rusă, în contextul actualului război din Ucraina, potrivit secretarului de stat american Antony Blinken, informează Agerpres. Experiențele Orientului Mijlociu și al Africii de Nord cu Rusia
Convoi de autobuze în drum spre Mariupolul asediat. Un convoi de autobuze ucrainene se îndrepta joi dimineaţă spre Mariupol, port la Marea Azov, pentru a încerca să furnizeze ajutoare umanitare şi a evacua civilii rămaşi în acest oraş asediat de forţele ruse,