/

GALERIE FOTO Numai la Moscova: Putin i-a oferit cadouri scumpe de Paști patriarhului Kirill, care a schimbat mai multe ținute scumpe la slujbă

Putin, cadouri pentru luxosul patriarh Kirill. Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat cu prilejul Paştelui ortodox, duminică, rolul „consolidator” al Bisericii pentru societate şi tineri, în condiţiile în care Patriarhul rus Kirill şi-a exprimat susţinerea pentru ofensiva rusă în Ucraina. Putin, cadouri pentru luxosul patriarh Kirill „Ţin să-mi exprim profunda recunoştinţă pentru munca voastră neobosită şi dezinteresată menită să apere valorile istorice, spirituale, morale şi familiale durabile, să educe şi să lumineze tinerii”, a declarat Putin într-un mesaj, după ce a luat parte la liturghia din Catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova (GALERIE FOTO). Defapt.ro este un proiect independent, ne poți

/

Kievul se întoarce la viață: barurile și restaurantele sunt pline, localurile s-au înmulțit, iar șampania va fi la liber când Putin va deceda

Kievul se întoarce la viață: barurile și restaurantele sunt pline, localurile s-au înmulțit și șampania va fi la liber când Putin va muri, scrie The Sunday Times. „Cocktailuri, stridii și sirene de raid aerian – războiul nu a distrus gustul Kievului pentru o viață bună”, titrează publicația britanică. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online „Se pregătește șampania gratuită pentru moartea lui Putin”, afirmă britanicii. Kievul se întoarce la viață „Joi după-amiază, mulțimea șic de la Spelta, o brutărie-bistro de lux din Kiev, se hrăneac cu salsiccia prăjită,

/

VIDEO Zelenski i-a urat lui Putin să-și petreacă restul vieții într-un beci, cu găleată în loc de toaletă

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a urat lui Vladimir Putin să-și petreacă restul vieții într-un beci, cu găleată în loc de toaletă. Declarația lui Zelenski a fost făcută în satul Yagidne, unde a marcat aniversarea unui an de la eliberarea așezării de trupele rusești. Alături de el se afla vicecancelarul Germaniei, Robert Habeck, aflat la prima vizită în Ucraina. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Zelenski i-a urat lui Putin să-și petreacă restul vieții într-un beci Satul a fost supus ocupației rusești, în timpul căreia 367 de săteni

/

Xi îl ține pe Putin în stand-by: China ezită să cumpere volumul uriaș de gaze oferit de Rusia

Liderul Chinei comuniste, Xi Jinping, îl ține pe Putin în stand-by: China ezită să cumpere volumul uriaș de gaze oferit de Rusia, arată mai multe publicații economice. Liderul de la Kremlin a susținut că s-a ajuns la un acord istoric, dar partenerul său de la Beijing n-a vorbit pe acest subiect. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Xi îl ține pe Putin în stand-by „Asimetria în creștere în relația economică a fost evidentă în declarațiile privind energia. Putin a promis să livreze Chinei cel puțin 98 de

/

VIDEO+FOTO Vizita „surpriză” a lui Putin la Mariupol: liderul de la Kremlin, vizibil deformat de vârstă, este așteptat la 3 a.m. cu micul dejun. Propaganda: „A condus, ba chiar a oprit la stop”!

Vizita „surpriză” a lui Putin la Mariupol a fost prost înscenată: liderul de la Kremlin, vizibil deformat de vârstă, este așteptat la 3 a.m. cu micul dejun deja pus pe masă, într-un bloc pe care l-a vizitat. În plus, pe rețelele sociale se arată că locuitorii blocului ar fi, de fapt, angajați ai serviciilor de securitate, care au mai apărut în imagini în care Putin era înconjurat de cetățeni obișnuiți. Citește și: Șeful aviației militare ucrainene: piloții Kievului pot învăța să zboare pe F-16 în mai puțin de șase luni, arată primele teste din SUA Vizita „surpriză” a lui Putin

/

VIDEO Kadîrov, lecție de umilință în fața lui Putin: liderul de la Groznîi citește, ca un analfabet, de pe foi cu caractere mari, o odă închinată realizărilor Ceceniei

Ramzan Kadîrov, lecție de umilință în fața lui Putin: liderul de la Groznîi citește, ca un analfabet, de pe foi cu caractere mari, o odă închinată realizărilor Ceceniei. Filmarea a fost realizată de Kremlin, care a difuzat inclusiv imagini luate din spatele lui Kadîrov, astfel încât se poate vedea discursul scris cu caractere mari – – așa cum erau redactate și discursurile lui Nicolae Ceaușescu, înainte de 1989. Imaginile au fost difuzate de Francis Scarr, analistul BBC care monitorizează presa rusească. Citește și: Perimetrul Neptun Deep, mai bogat decât se anunțase: Petrom și Romgaz au rezervat pe conducta Transgaz o capacitate

/

ANALIZĂ Experții militari din China comunistă estimează că războiul din Ucraina se va termina în vară: acesta este motivul pentru care Beijingul se grăbește să pară mediatorul păcii

Experții militari din China comunistă estimează că războiul din Ucraina se va termina în vară, scrie Asia Nikkei, care citează un studiu al Academiei de Științe Militare de la Beijing. Potrivit Asia Nikkei, acesta este motivul pentru care, la 24 februarie, China a avansat un plan de pace – care însă a fost respins de Kiev și aliații săi vestici. Experții din China: războiul din Ucraina se va termina în vară „În decembrie 2022, Academia de Științe Militare a finalizat o simulare privind conflictul din Ucraina, care a dus la o constatare uimitoare, potrivit unor surse apropiate guvernului chinez. Războiul

/

Marile muzee de artă dau o lovitură naționalismului promovat de Putin: mari pictori descriși, până acum, drept „ruși” sunt acum „ucraineni”

Marile muzee de artă dau o lovitură naționalismului promovat de Putin: o serie mari pictori descriși, până acum, drept „ruși” sunt acum „ucraineni” în prezentările acestor instituții de artă. Cel mai recent exemplu vine de la Amsterdam, unde Stedelijk Museum – muzeul de artă modernă și contemporană – îl prezintă pe Kazimir Malevich drept ucrainean. Și celebrul Metropolitan Museum din New York a făcut un gest asemănător. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Kazimir #Malevich was born on Feb 23, 1879 in #Kyiv #Ukraine. Founder of suprematism.

/

Germania: SPD nu îl va sancţiona pe fostul cancelar Schröder pentru legăturile sale cu Rusia

SPD, partidul social-democrat din Germania, nu îl va sancţiona pe fostul cancelar Gerhard Schröder pentru legăturile sale cu Rusia, anunță DPA. Decizia a fost luată în comisia de arbitraj a partidului. SPD nu îl va sancţiona pe fostul cancelar Schröder Nu s-a putut „stabili cu suficientă certitudine” că Schröder a încălcat statutele, principiile sau regulile partidului său că s-a făcut vinovat de un act care să-l dezonoreze, a anunţat comisia de arbitraj în textul deciziei. „Este posibil ca politicieni germani de top să fi subestimat pericolele dependenţei de energia rusească în ultimii 25 de ani”, a mai precizat sursa citată.

/

Vești bune de la Moscova: Putin i-a oferit gimnastei Kabaeva cel mai mare penthouse din Rusia. Locuința dispune de piscină și heliport

Vești bune de la Moscova: Putin i-a oferit gimnastei Alina Kabaeva, despre care se presupune că este partenera sa de viață, cel mai mare penthouse din capitala Rusiei. Locuința dispune de piscină și heliport și ar fi fost achiziționată cu doar 90 de milioane de ruble (11,3 milioane euro), un preț mult sub prețul de piață. Dezvăluirea a fost făcută pe canalul de Telegram „Proekt”. Putin i-a oferit gimnastei Kabaeva cel mai mare penthouse Legal, apartamentul, care a fost construit în complexul rezidențial din Soci „Royal Park”, a fost cumpărat de Oleg Rudnov, care apoi l-a transferat fiului său. Însă

1 5 6 7 8 9 57