/

Prețul petrolului continuă să scadă, dar la pompă nu se înregistrează schimbări

Preţul petrolului scade, nu la pompă. Acesta a scăzut marţi, deoarece datele economice sumbre de la principalul cumpărător de ţiţei – China – au reînnoit temerile privind o recesiune globală, transmite Reuters. Preţul petrolului scade, nu la pompă La bursa New York Mercantile Exchange, cotaţiile futures pentru ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în luna septembrie au scăzut cu 0,44 dolari, sau 0,5%, la 88,97 dolari per baril, în timp ce cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a coborât cu 0,73 dolari, la 94,37 dolari. În precedenta sesiune, atât cotaţiile pentru ţiţeiul WTI, cât şi cele

/

Preţurile apartamentelor au urcat mult, tranzacţiile stagnează: 2.000 euro/mp, în medie, în zonele centrale

Preţurile apartamentelor au urcat, tranzacţiile stagnează. Acum trei ani, în primul semestru, piaţa tranzacţiilor de la Iaşi era la jumătate faţă de perioada similară a anului 2018. Preţurile apartamentelor au urcat, tranzacţiile stagnează Primul an pandemic a menţinut această stare de fapt pentru ca, în 2021, creşterea să fie de aproape 130%. Anul acesta au fost mai puţine tranzacţii faţă de 2021, dar numărul acestora este aproape dublu faţă de 2019 şi 2020. Citește și: Țara lui Putin: 35% dintre locuitorii Federației Ruse consideră că Soarele se învârte în jurul Pământului Datele au fost prelucrate în baza informaţiilor furnizate lunar

/

Protestul contra prețului carburanților mai degrabă ar trebui îndreptat împotriva dl. Ciolacu și a altora care cheltuie bani publici în mod arbitrar

În iunie 2008, cotația la țiței era de 140,53 US$/baril iar benzina în România costa aproximativ 3,9 lei/litru (benzina 95, ca medie). În aprilie 2011, barilul ajunsese la 113,8 US$ iar în benzinării litrul de benzină 95 costa între 5,2 și 5,6 lei. Au fost fluctuații ca urmare a accizei și supraaccizei, dacă ne aducem aminte, separat de inflație, cheltuielile de extracție, rafinare, transport. Din 2011 până în iunie 2022, prețul la benzina standard s-a majorat cu aproximativ 63,4% iar creșterile au fost de 51,7% din iulie 2021 până în iulie 2022. Urmare a acestor creșteri de prețuri, observ că

/

A8, autostrada Moldovei, și-a dublat deja prețul deși e doar un desen pe hârtie

Autostrada Moldovei nu va exista, probabil. Ultimele calcule de la nivel guvernamental arată că numai sectorul ieşean al Autostrăzii Unirii, adică de la Moţca la Ungheni, pe Prut, ar costa acum nu mai puţin de 2,5 miliarde de euro. Autostrada Moldovei nu va exista, probabil Aceasta înseamnă practic o dublare a costurilor, faţă de calculele anterioare, bazate pe alte preţuri ale materialelor de construcţii. Estimarea a fost menţionată de consilierul ministerial Cătălin Urtoi, în cadrul unui interviu. Citește și: Putin, din ce în ce mai disperat: amenință fățiș NATO cu o reacție nucleară și numește decizia Finlandei de a se alătura

/

Ciolacu insistă să plafoneze prețurile la alimente: Vom aplica același model ca la energie

Ciolacu insistă să plafoneze prețurile alimentelor. Preşedintele PSD a declarat că un proiect pentru plafonarea preţurilor alimentelor de bază va fi avansat după o discuţie cu hipermarketurile şi cu producătorii. Și va presupune o compensare şi nu obligarea producătorilor să vândă sub preţul de producţie. Ciolacu insistă să plafoneze prețurile alimentelor „Nu s-a scumpit producerea energiei, ci preţul energiei, ceea ce e total incorect. Aceasta este cauza. Efectele le-am văzut cu toţii atât în inflaţie, cât şi în scumpirile carburanţilor şi alimentelor. Când vorbim de plafonare, automat înseamnă că există şi o compensare. Când am vorbit de plafonare la alimentele