Un medic din Ploiești, care a trimis o gravidă să nască la București, cu taxiul, iar copilul a murit pe drum, a scăpat de acuzații urmare a prescrierii, scrie Observator de Prahova. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Medicul era cercetat pentru neglijență în serviciu şi vătămarea fătului. Medic din Ploiești, care a trimis o gravidă să nască la București, a scăpat de acuzații „Dosarul fusese trimis în instanță abia anul trecut, la opt ani de la comiterea faptelor şi când acestea erau deja prescrise. În octombrie
Dominic de Habsburg, dosar penal prescris. Arhiducelele Austriei, mare duce de Toscana, a scăpat într-un final basma curată din faţa judecătorilor ieşeni. Dominic de Habsburg, dosar penal prescris Dominic de Habsburg, fiul principesei Ileana şi nepot al regelui Ferdinand, fusese acuzat de distrugere, după ce a lăsat conacul de la Poieni să fie furat cărămidă cu cărămidă, de săteni. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Procurorii s-au codit să-l ancheteze, iar când dosarul a ajuns în instanţă, deja era târziu. Alţi patru ani s-au scurs cu termene
Parchetul General: Plagiatul lui Ciucă, prescris. Un procuror de la Parchetul General a dispus clasarea dosarului penal deschis în urma unei plângeri în care s-a reclamat faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Parchetul General: Plagiatul lui Ciucă, prescris Potrivit unui răspuns al Parchetului General trimis joi Agerpres, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 republicată (fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie), fapta s-a prescris, iar în cazul infracţiunii de uz de fals
„Bombardier” amenință polițiștii, fapta se prescrie. În seara zilei de 12 septembrie 2015, doi polițiști rutieri au cerut unui BMW alb să oprească pe bulevardul Independenței, înainte de intersecția din Târgu Cucu. „Bombardier” amenință polițiștii, fapta se prescrie Autoturismul condus de Florin Pancu avea aplicate pe geamurile laterale ale portierelor din față folii de culoare neagră, neomologate RAR. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În plus, șoferul vorbea la telefon fără un dispozitiv „hands free” și nici nu purta centura de siguranță. Nu era prima întâlnire dintre
Prădător sexual, aproape iertat de CCR. Florinel Duduc a fost trimis în judecată în 2020, fiind acuzat de procurorii DIICOT că ar fi batjocorit, şantajat şi umilit trei tinere din Iaşi. Prădător sexual, aproape iertat de CCR Bucureşteanul le aborda pe reţele de socializare, folosindu-se de mai multe conturi, cu nume fictive. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online După ce-şi studia victimele, aflând unde învăţau şi din ce mediu proveneau, le convingea să-i trimită fotografii sau filmări cu ele, ori chiar să se întâlnească. Citește și: Ciolacu tocmai
Gabriel Oprea, achitat pentru moartea polițistului. Tribunalul Bucureşti a dispus, luni, achitarea fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier din anul 2015 care a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină. Gabriel Oprea, achitat pentru moartea polițistului Potrivit deciziei instanţei, Gabriel Oprea a fost achitat în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv „fapta nu există”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Pe de altă parte, Petre Mazilu, administratorul firmei General
Milionar închis degeaba: fapta fusese prescrisă. Eliberat anul trecut după doar șapte luni de detenție, milionarul Ioan Zapodeanu a scăpat și de condamnare. Milionar închis degeaba: fapta fusese prescrisă Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis contestația în anulare formulată de acesta, ajungând la concluzia că Zapodeanu nici n-ar fi trebuit măcar condamnat. Motivul: răspunderea penală era prescrisă deja. Citește și: Bode și Ciucă au plagiat de la Carmen Dan, vor să schimbe legislația: doar închisoare pentru proteste de stradă, amenda este eliminată Zapodeanu a fost acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de
Încep să curgă deciziile de prescriere. Bulgărele de zăpadă al dosarelor închise în urma deciziei de săptămâna trecută a Curţii Constituţionale privind prescripţia a început să se rostogolească şi la Iaşi. Încep să curgă deciziile de prescriere Fostul primar al comunei Popricani, Valeriu Pârlog, a fost „albit” complet luni de Curtea de Apel. Pârlog fusese condamnat în primă instanţă, după ce arendase terenurile primăriei către firma condusă de soţia şi fiul său. Citește și: Amenințări de o gravitate fără precedent de la Moscova: „Doar victoria Rusiei garantează evitarea conflictului nuclear mondial”. Suedia și Finlanda acceptă instalații nucleare NATO Condamnarea fusese
CCR, încă un ajutor pentru penali. Actualul primar este judecat în Dosarul „Skoda” la nouă ani de la comiterea faptei de care este acuzat. CCR, încă un ajutor pentru penali Abuzul în serviciu are termen de prescriere de opt ani, doar că termenul de prescriere se întrerupe când se face un „act de procedură” în cauză. CCR a decis că articolul de lege care făcea referire la „îndeplinirea oricărui act de procedură” este neconstituţional. Citește și: Noua direcție a adevărului: distrugerea memoriei istorice românești Astfel, la următorul termen, avocaţii primarului Chirica ar putea cere constatarea prescrierii faptei. Continuarea, în Ziarul de
În plin conflict în Ucraina, PNL alege vicepreședinte pe probleme de apărare un ins care s-a internat la psihiatrie, ca să scape de arest: în anul 2000, senatorul Virgil Guran a stat la spitalul din Voila o săptămână, pentru „tulburare schizoformă”. În 2019, Guran a fost consilier de stat pe probleme de ordine publică și siguranța cetățeanului la Cancelaria premierului Ludovic Orban. În 8 decembrie 2020, premierul interimar Nicolae Ciucă l-a demis. Vicepreședinte pe apărare, ins internat la psihiatrie „În anul 2000, Guran a fost trimis în judecată alături de patru complici, sub acuzația de evaziune fiscală. În anul 2003