/

Pensionat din Poliție de tânăr, numit șef la Garda de Mediu: salariul, cât pensia specială

Polițist pensionar, numit șef la Mediu. Gheorghe Bacuşcă conduce Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Iași din anul 2014, luna septembrie. Polițist pensionar, numit șef la Mediu Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, are o pensie de aproape 7.000 de lei, în timp ce salariul depăşeşte acest prag cu câteva sute de lei bune, ajungând la 7.750 de lei. Citește și: Șoferul drogat care a ucis la 2 Mai a fost eliberat de polițiști în noaptea tragediei pentru că petrecea cu odrasle de oameni importanți din Constanța, susține șeful sindicatului polițiștilor Europol Ieşit la pensie din cadrul Ministerului de Interne, fostul

/

Șoferul drogat care a ucis la 2 Mai a fost eliberat de polițiști în noaptea tragediei pentru că petrecea cu odrasle de oameni importanți din Constanța, susține șeful sindicatului polițiștilor Europol

Șoferul drogat petrecea cu beizadele constănțene. Vlad Pascu ar fi participat, în noaptea în care a ucis doi tineri, la o petrecere alături de copii ai unor persoane importante din județul Constanța, susține Cosmin Andreica, președintele sindicatului polițiștilor EUROPOL. Citește și: Mama lui Vlad Pascu, către fiul ei, în arest: Eu vreau să-ți fac dosar medical, să te trimită pe aici, pe Rahova. Este centru de tratare de dependențe Aceasta ar fi explicația pentru care, deși a fost oprit de polițiști, i s-a dat drumul. Nouă persoane misterioase „Dacă vorbim de legături cu unele personaje, este interesant cum s-a trecut foarte

/

În noaptea tragediei de la 2 Mai, șoferul drogat ar fi primit asigurări de la tatăl său: „Nu îți ia nimeni permisul. O să îți ceară scuze polițistul ăla că te-a oprit”

Șoferul drogat ucigaș, protecție din poliție. În noaptea în care șoferul drogat Vlad Pascu a ucis doi tineri la 2 Mai, tatăl său l-ar fi asigurat, telefonic, că nu-i va lua nici un polițist permisul. Șoferul drogat ucigaș, protecție din poliție Informația a fost furnizată ziarului Adevărul de martori care au asistat la petrecerea la care se afla Mihail Claudiu Pascu, tatăl lui Vlad Pascu. Citește și: GALERIE FOTO Șoferul drogat ucigaș și părinții, la DIICOT. Tatăl tânărului, comportament bizar: râsete cu gura până la urechi. Vlad Pascu: Îmi pare rău pentru tot, nu pot să dau timpul înapoi Potrivit acestor

/

Polițiștii și militarii români și bulgari, cei mai prost plătiți din UE și cu pensia cea mai mică. Ungaria, doar puțin peste. Sume foarte mari în Luxemburg, Franța, Germania

Polițisti, militari români, bulgari, salarii mici. Ce salarii au polițiștii și militarii în alte țări ale Uniunii Europene? Între statele membre, Luxemburg și Franța ocupă un loc fruntaș, salariile lunare în poliție ajungând și la 8.000 de euro. Salariile militarilor, în Austria, pot depăși 10.000 de euro. Luxemburg: stat mic, salariu uriaș În Luxemburg, salariul mediu pentru un ofițer de poliție este de 6.655 de euro pe lună. Cel mai mic salariu este de 4.705 de euro, iar cel mai mare, de 8.000 de euro. Citește și: Fabrica de avioane Craiova, condusă de un fost muncitor de la linia de montaj,

/

EXCLUSIV Șeful Poliției Constanța, student la Academie lui Ilie Pascu, rudă cu Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri la 2 Mai. Glugă și profesorul Pascu, din Râmnicu Vâlcea

Șeful Poliției Constanța, studentul rudei drogatului. Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis la 2 Mai, putea fi împiedicat să intre în plin într-un grup de pietoni dacă ar fi fost oprit la timp de polițiștii din Constanța. Șeful de la Rutieră Constanța, drăguț cu drogatul Iar ocazii au fost, în mai multe rânduri. Prima a avut loc la multe ore înainte de accident, în seara zilei de 18 august a.c. Citește și: Prietena de droguri a șoferului ucigaș de la 2 Mai, cercetată penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Împreună cu gașca, ar fi vrut să fure un

/

EXCLUSIV Tatăl șoferului drogat de la 2 Mai, rudă cu profesorul universitar Ilie Pascu de la Academia de Poliție, care a predat la Școala de Ofițeri Activi de la Băneasa încă din 1973

Șoferul drogat, rudă în Academia Poliției. Mihail Claudiu Pascu, tatăl lui Vlad Pascu, tânărul șofer drogat ucigaș de la 2 Mai, este rudă cu profesorul universitar Ilie Pascu, care a predat 24 de ani Drept Penal ofițerilor de la instituția din Băneasa. Profesorul Pascu, 24 de ani în Băneasa În ianuarie 2020, profesorul universitar Ilie Pascu a încetat din viață. Cu această ocazie, Academia de Poliție din Băneasa a transmis un mesaj public. Citește și: Ipoteza protecției asigurate de șefii Poliției șoferului drogat de la 2 Mai prinde contur: dispeceratul IPJ Constanța a dat asigurări agenților din teren că „totul e

/

Ipoteza protecției asigurate de șefii Poliției șoferului drogat de la 2 Mai prinde contur: dispeceratul IPJ Constanța a dat asigurări agenților din teren că „totul e ok”, chiar dacă tânărul nu avea actele mașinii și nici RCA

Dispeceratul Poliției Constanța, protecție pentru drogat. Polițiștii care l-au oprit pe Vlad Pascu înainte de accidentul mortal au sunat în dispecerat și au cerut să fie verificați în baza de date atât șoferul, cât și mașina. De acolo i s-a comunicat că totul este în regulă. Reclamat la 112, dar depistat întâmplător În noaptea de 19 spre 20 august, în jurul orei 00:40, un bărbat a sunat 112 pentru a anunța că, pe DN39 Vama Veche – 2 Mai, un autoturism circulă fără să respecte regulile de circulație. Două ore mai târziu, autoturismul a fost depistat întâmpător de o patrulă

/

Drugtest-ele Poliției, abandonate prin birouri: nu sunt de încredere, dau erori mari, nu sunt verificate metrologic, analizele de sânge contează

Drugtest-ele Poliției, abandonate: nu prezintă încredere. Aparatele folosite de către poliţiştii din Iaşi pentru şoferi nu oferă rezultate precise şi zac prin birourile ofiţerilor, fiind folosite destul de rar. Drugtest-ele Poliției, abandonate: nu prezintă încredere Utilizarea lor în Iaşi a demonstrat faptul că informaţiile oferite de aceste teste sunt de multe ori irelevante. Pentru a proba consumul de droguri, un şofer este trimis şi la analize de urină şi de sânge la spital, unde o patrulă de poliţie trebuie să stea chiar şi câte două ore în aşteptarea prelevării şi a obţinerii rezultatului. Citește și: Părinții tânărului șofer drogat din

/

Poliția, condusă de șefi sub influența drogului puterii: nici o demisie după erorile în lanț care i-au permis tânărului pe cocaină să ia două vieți. Ministrul Predoiu, palid: Facem control

Șefii Poliției, sub influența drogului puterii. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că a dispus un control complet, care să fie efectuat de Corpul de Control al ministrului, după accidentul rutier petrecut în localitatea 2 Mai. Șefii Poliției, sub influența drogului puterii „Am luat act cu profundă tristeţe de accidentul produs la Vama Veche de un adolescent aflat sub influenţa unor substanţe interzise. Sunt profund îndurerat de tragedia familiilor îndoliate şi transmit personal sincere condoleanţe. Citește și: Cu câteva ore înainte de cumplitul accident din localitatea 2 Mai, tânărul șofer drogat a fost oprit de poliție, care însă l-a

/

Bătăușii de la Costinești i-au amenințat pe polițiști și pe jandarmi că-i cunosc și că le vor urmări familiile, susține Jandarmeria

Familiile jandarmilor, amenințate de bătăușii plajei. Jandarmeria verifică modul în care s-a intervenit în conflictul din Costinești, unde șase bărbaţi s-au luat la bătaie cu jandarmii și agentii de Poliție chemați pe plajă. Vor fi sancțiuni dacă nu a fost respectată legea, arată autoritățile. Familiile jandarmilor, amenințate de bătăușii plajei Cei șase bărbați din județul Brașov sunt cercetați pentru ultraj, lovire și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice. Doi dintre ei au mai fost anchetați și condamnați. Unul, într-un dosar de import ilicit de arme și explozibili, în Germania. Citește și: DOCUMENT Bătăușii de la Costinești, tratați după „Ghidul de