/

Bode și Ciucă au plagiat de la Carmen Dan, vor să schimbe legislația: doar închisoare pentru proteste de stradă, amenda este eliminată

Bode și Ciucă: închisoare pentru proteste. Ministrul de Interne, Lucian Bode, și premierul, Nicolae Ciucă, au inițiat un proiect de lege prin care cei care protestează împotriva abuzurilor și a clasei politice pot ajunge direct la închisoare. Acum, infracțiunile de ultraj sau de tulburare a liniștii publice sunt sancționate și cu amendă. Societatea civilă românească protestează față de această inițiativă controversată prin care se restricționează libertatea întrunirilor și dreptul la liberă exprimare. Mai mult, organizațiile nonguvernamentale atrag atenția că un demers asemănător a fost inițiat în anul 2017 de către PSD, proect legislativ susținut atunci de ministrul de Interne Carmen

/

Mobilizare pentru frontul din Ucraina sau 15 ani de închisoare. Putin a promulgat modificările penale care înăspresc pedepsele pentru sustragerea de la mobilizare și dezertare

Mobilizare sau 15 ani de închisoare. Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă amendamentele legislative ce prevăd pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru militarii care dezertează sau refuză să lupte în perioade de mobilizare, cum este cazul în prezent în urma conflictului cu Ucraina, relatează agenţiile AFP şi EFE. Mobilizare sau 15 ani de închisoare Astfel, articolul 333 din Codul Penal rus a fost completat cu un paragraf ce prevede că „lipsa de la locul serviciului militar fără permisiune, dezertarea cu arme, precum şi dezertarea unui grup în timpul mobilizării sau legii marţiale, în timp de război

/

Panică la vârful Rusiei: au fost înăsprite pedepsele pentru dezertare, capitulare și insubordonare, după retragerile în masă din Harkov

Rusia: pedepse înăsprite pentru dezertare, capitulare. Parlamentul Rusiei a aprobat marţi un proiect de lege pentru înăsprirea pedepselor pentru o serie de infracţiuni precum dezertarea, daune aduse proprietăţii militare şi insubordonare dacă acestea sunt comise în timp de mobilizare militară sau situaţie de luptă, relatează Reuters. Rusia: pedepse înăsprite pentru dezertare, capitulare Proiectul de lege, adoptat în a doua şi a treia lectură marţi de Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, survine în plină dezbatere în Rusia despre o posibilă mobilizare, un pas care ar putea escalada semnificativ conflictul din Ucraina. „Până astăzi, Codul Penal rus nu conţinea

/

Navalnîi, mutat în izolator pentru că nu și-a ținut mâinile la spate timp de trei secunde în timpul unei plimbări

Pedepse absurde pentru Navalnîi în penitenciar. Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din nou într-o celulă de izolare în colonia penitenciară în care este închis, a anunţat el pe Twitter, adăugând că acuză Moscova pentru această decizie, informează miercuri dpa. Pedepse absurde pentru Navalnîi în penitenciar Autorităţile au justificat mutarea lui prin faptul că el nu şi-a ţinut mâinile la spate timp de trei secunde în timpul unei plimbări prin colonia penitenciară, în pofida ordinului primit, a spus Navalnîi în comunicatul său pe Twitter. „În mod evident, directiva vine de la Moscova. Chiar şi pentru standardele unei închisori ruse,