Mînzatu, audiere intensă în Parlamentul European. Roxana Mînzatu, candidată din partea României pentru funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabilă de portofoliul „Oameni, competențe și pregătire”, a vorbit despre experiența sa în cadrul audierii din Parlamentul European, desfășurată recent la Bruxelles. Aceasta
PE, tribunal internațional pentru crimele Rusiei. Parlamentarii europeni vor un tribunal internațional special care ar trebui să investigheze liderii și comandanții militari ruși și aliații acestora implicați în invadarea Ucrainei. Toate resursele umane și costurile ar urma să fie susținute din fonduri
Turcia opresivă, fără șanse la UE. Parlamentul European şi-a exprimat în mod ferm, joi, dezaprobarea faţă de condamnarea la închisoare pe viaţă a activistului şi filantropului turc Osman Kavala şi a apreciat că astfel Turcia „şi-a distrus orice speranţă” de a relansa