/

România promite că primește refugiați ucraineni, dar nu știe câți, unde și în ce condiții

România promite că primește refugiați ucraineni, prin vocea premierului Nicolae Ciucă, însă șeful Guvernului nu știe să spună un număr, pentru că „instituțiile de specialitatate n-au reușit” să facă o analiză. România promite că primește refugiați ucraineni în „număr destul de mare” Nicolae Ciucă a declarat, luni, înainte de ședința Biroului Executiv al PNL, că, până în prezent, „instituţiile de specialitate” nu au reușit să ofere o analiză asupra situației. Premierul a apreciat însă că România ar putea primi „un număr destul de mare” de refugiați, conform Agerpres. Premierul a mai susținut că nu există solicitări de repatriere din partea

/

Guvernul mai înființează 60 de sinecuri care se vor transforma în pensii speciale: se suplimentează personalul MAE

Guvernul înființează 60 de noi posturi, din care 45 în străinătate, la MAE. Potrivit legii, ei vor beneficia de pensie specială. Numărul angajaților acestui minister va ajunge la 2.554. În 2013, la MAE lucrau doar 2.325 de persoane. Pentru comparație, Singapore, care are un PIB cu circa 50% peste cel al României, are puțin peste 1.600 de angajați în serviciul extern. Finlanda, cu un PIB ușor peste cel al României, are 2.400 de angajați la Externe. Italia, cu un PIB de șase ori peste cel al României, are circa 3.500 e angajați la ministerul de Externe. În 2008, Italia avea

/

Ministrul de Externe spune că nu există pericolul atragerii României într-un război cu Rusia

România nu poate fi atrasă într-un război cu Rusia. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că nu există niciun pericol ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Federaţia Rusă în acest moment. „Nu e cazul să existe cetăţeni români care să fie alarmaţi că vom fi târâţi într-un război în vecinătatea noastră”, a afirmat, duminică, şeful diplomaţiei române, la Prima Tv. Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului El a adăugat că, în cazul unei acţiuni militare a Rusiei în Ucraina, „există un răspuns

/

Iulian Fota, numit secretar de stat în MAE

Iulian Fota a fost numit secretar de stat pentru afaceri strategice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin decizie a premierului Nicolae Ciucă. Decizia a fost publicată marţi în Monitorul Oficial. Mandatul lui Iulian Fota la MAE va începe pe 5 februarie, potrivit deciziei premierului. Citește și: Antena 3, în campanie pentru liderii AUR. George Simion și Călin Georgescu, mediatizați favorabil Tot printr-o decizie a prim-ministrului, Dănuţ Sebastian Neculăescu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.  Iulian Fota a fost numit secretar de stat pentru afaceri strategice în MAE Fota îi va lua locul lui

/

Avertizare de călătorie în Turcia, din cauza ninsorilor abundente

Ninsorile aduc avertizare de călătorie în Turcia. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Turcia că, din cauza condiţiilor meteorologice, deplasarea pe autostrada E80 (O3) se desfăşoară în condiţii dificile, existând riscul închiderii sau blocării circulaţiei pe porţiuni din principalele artere care conectează oraşul Istanbul cu provincia turcă Trakiya şi cu Aeroportul Internaţional Istanbul, în special pe timp de noapte. Citește și: EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu de la Proiecte Europene continuă afacerile cu companiile falite de stat Totodată, Aeroportul Internaţional Istanbul – Aeroportul Sabiha Gokcen funcţionează la capacitate redusă până în după-amiaza zilei de