/

VIDEO Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Kiev, alături de Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi

Iohannis, Macron, Scholz, și Dragi au ajuns la Kiev. Președintele Klaus Iohannis a ajuns joi dimineață la Kiev, unde efectuează o vizită comună cu alți trei lideri europeni – Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi. Potrivit presei internaţionale, cei trei s-au reunit în timpul nopţii la Rzeszow, oraş din sud-estul Poloniei care dispune de un aeroport internaţional, după care şi-au continuat drumul cu acelaşi tren spre Kiev. Iohannis, Macron, Scholz și Dragi au ajuns la Kiev În capitala Ucrainei li s-a alăturat și Klaus Iohannis, care a parcurs un alt traseu. La finalul călătoriei sale în România şi Moldova, preşedintele

/

Iohannis: „Trebuie acordat cât se poate de repede statutul de candidat la UE pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia”

La finalul lunii iunie ar trebui să existe o decizie. Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat că statutul de candidat la Uniunea Europeană în cazul Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei trebuie acordat cât se poate de repede, adăugând că sunt şanse ca la finalul acestei luni discuţiile pe acest subiect să fie finalizate la nivelul Consiliului European. La finalul lunii iunie ar trebui să existe o decizie Iohannis a răspuns astfel întrebat dacă la nivel european se întrevede un consens cu privire la candidaturile la Uniunea Europeană ale Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei. „În ceea ce priveşte solicitarea de aderare a

/

Iohannis: Cooperarea dintre România şi Franţa pe linia de securitate a cunoscut în ultima perioadă o intensificare deosebită şi binevenită

Iohannis, mulţumit de prezenţa militarilor francezi în România. Cooperarea dintre România şi Franţa pe linie de securitate a cunoscut în ultima perioadă o intensificare deosebit, a declarat Klaus Iohannis la Baza militară din Kogălniceanu, alături de președintele francez, Emmanuel Macron. Iohannis, mulţumit de prezenţa militarilor francezi în România „Vizita dumneavoastră, domnule preşedinte, şi consultările substanţiale pe care tocmai le-am încheiat sunt o nouă dovadă a relaţiei bilaterale excelente de parteneriat strategic autentic dintre ţările noastre. Bine ai venit, dragă Emmanuel ! Inclusiv pe fondul crizei generate de agresiunea militară a Federaţiei Ruse în Ucraina, cooperarea noastră pe linie de securitate

/

Emmanuel Macron, primit oficial de Klaus Iohannis la Baza Kogălniceanu

Macron, primit de Iohannis la Baza Kogălniceanu. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost primit oficial, miercuri dimineaţa, la Baza „Mihail Kogălniceanu”, de către şeful statului român, Klaus Iohannis. Macron, primit de Iohannis la Baza Kogălniceanu Ceremonia primirii oficiale a cuprins intonarea celor două imnuri naţionale şi trecerea în revistă a Gărzii de onoare. Din delegaţia României prezentă la baza militară fac parte premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. EXCLUSIV Ministrul Sorin Grindeanu a mințit când a spus public că va sesiza DNA în legătură cu Complexul Astoria din Snagov al CFR. Consilierul ministrului: A sesizat pe Facebook

/

Înainte de a-l primi, joi, la Kiev, Zelenski îl critică dur pe cancelarul Scholz: Să nu mai facă șpagatul între Ucraina și Rusia

Înainte de a-l primi, joi, la Kiev, Zelenski îl critică dur pe cancelarul Scholz și-i cere să nu mai facă șpagatul între Ucraina și Rusia, relatează Der Spiegel. Presa susține că, joi, la Kiev vor sosi cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, președintele Franței, Emanuel Macron, premierul Italiei, Mario Draghi, și președintele României, Klaus Iohannis. Zelenski îl critică dur pe cancelarul Scholz „Avem nevoie din partea cancelarului Scholz de certitudinea că Germania sprijină Ucraina”, a spus Volodimir Zelenski. „El și guvernul său trebuie să decidă: nu poate fi un compromis între Ucraina și relațiile cu Rusia”, a mai afirmat președintele Ucrainei. Președintele Klaus

/

Un parlamentar ucrainean anunță că Iohannis va vizita Kievul împreună cu Scholz, Macron și Draghi

Un parlamentar ucrainean anunță că președintele României, Klaus Iohannis, va vizita Kievul alături de cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, președintele Franței, Emanuel Macron, și premierul Italiei, Mario Draghi. Oleksi Goncearenko a scris, pe Twitter, că premierii din Germania, Franța și Italia vor sosi la Kiev, iar Iohannis va fi cu ei, „ca d’Artagnan”. Iohannis va vizita Kievul împreună cu Scholz, Macron și Draghi „Cei trei muschetari. Președintele Macron, cancelarul Scholz, premierul Draghi vor vizita Kievul joi. Și, ca d’Artagnan, Președintele României, Iohannis”, a scris Goncearenko. The three musketeers. President Macron, Chancellor Scholz, prime-minister Draghi will visit Kyiv this Thursday. And as

/

Iohannis, despre renegocierea PNRR în privința pensiilor: „Este imoral și incorect ca prețul crizei să fie plătit numai de pensionari”

Renegocierea PNRR, susținută de Iohannis. Preşedintele Klaus Iohannis, întrebat ce opinie are despre o renegociere a PNRR privind pensiile, a declarat că ar fi imoral şi incorect ca doar pensionarii să plătească preţul unei crize economice, iar nivelul pensiei acestora trebuie să fie unul decent. Renegocierea PNRR, susținută de Iohannis „În condiţiile în care avem inflaţie, avem creşteri ale preţurilor la energie şi peste tot, este evident că e nevoie ca şi pensionarii să aibă un minim de creştere al pensiilor. E imoral şi incorect ca preţul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Citește și: Rogozin, ex-vicepremier rus, azi

/

Iohannis: România este un aliat puternic și respectat în cadrul NATO

România beneficiază de „garanţii de securitate”. România este un aliat puternic şi respectat în cadrul NATO, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, joi, la ceremonia de Ziua Eroilor organizată în Parcul Carol. România beneficiază de „garanţii de securitate” În acest context, ţara noastră beneficiază de „garanţii de securitate”, a adăugat şeful statului. Citește și: Crește riscul unei confruntări directe între Rusia și SUA, amenință Kremlinul, nemulțumit de livrarea de rachete performante (HIMARS) Ucrainei de către Pentagon El a vorbit despre agresiunea rusă asupra Ucrainei şi a subliniat că acest lucru ne face conştienţi că „trebuie să protejăm în mod permanent valorile democratice

/

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea offshore

Legea offshore, promulgată. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Legea a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Legea offshore, promulgată Actul normativ are ca obiect de reglementare un set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere. „Prezenta lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi

//

Premierul Portugaliei a fost primit de Nicolae Ciucă la Palatul Victoria

Premierul Portugaliei, vizită de lucru la București. Prim-ministrul Republicii Portugheze, Antonio Costa, aflat în vizită de lucru în România, a fost primit, joi dimineaţa, la Palatul Victoria, de premierul Nicolae Ciucă. Costa şi Ciucă au programată o întrevedere tete-a-tete, urmată de discuţii în plenul celor două delegaţii. Premierul Portugaliei, vizită de lucru la București Ulterior, ei vor participa la semnarea unui acord între România şi Republica Portugheză privind cooperarea în domeniul Apărării, după care vor susţine o conferinţă de presă. Citește și: Bețele puse de Erdoğan în roatele aderării Finlandei și Suediei la NATO nu-l ajută pe Putin, liderul de la