Rușii, înapoi în URSS cu Ceburașka. Un film pentru copii despre aventurile unui animal amuzant cu urechi mari, cunoscut de generaţii întregi de ruşi prin intermediul desenelor animate sovietice, a devenit cel mai mare succes al cinematografiei ruseşti, potrivit statisticilor oficiale, informează AFP. Rușii, înapoi în URSS cu Ceburașka „Ceburașka”, în cinematografe din 1 ianuarie, a obţinut încasări de peste 3,082 miliarde de ruble (41,3 milioane de euro) în opt zile, depăşind precedentul record naţional stabilit în urmă cu trei ani de comedia „Kholop”, a anunţat marţi site-ul de specialitate EAIS. Filmul a fost realizat de regizorul Dmitri Diatchenko cu
Medic de familie, 10.000 euro lunar. Topul decontărilor din cabinetele medicilor de familie din Iaşi arată de la un an la altul aproape la fel, dar avem şi schimbări. Medic de familie, 10.000 euro lunar Printre doctorii care încasează cele mai mari sume din munca prestată în cabinete pot fi regăsite nume care erau şi în topurile realizate în anii anteriori. Cea mai mare sumă decontată în anul 2021 de un medic de familie a fost de 48.000 de lei pe lună. Citește și: EXCLUSIV Naval Group ar putea renunța la contractul de 1,2 miliarde de euro pentru corvete dacă