/

Franţa se aliază cu zece state membre UE, inclusiv România, în apărarea energiei nucleare

Franţa se aliază cu zece state membre UE, inclusiv România, în apărarea energiei nucleare. Cele 11 țări au anunţat marţi o consolidare a cooperării lor în domeniul energiei nucleare, în vederea dezvoltării unor ”noi proiecte” şi au subliniat rolul acesteia în decarbonatarea economiei, relatează AFP, citat de news.ro. Franţa se aliază în apărarea energiei nucleare ”Energia nucleară este unul dintre numeroasele instrumente care ne permit să ne atingem obictivele în lupta împotriva modificărilor climatice, să producem energie de bază şi să garantăm siguranţa aprovizionării”, subliniază aceste ţări într-o ”Declaraţie comună” semnată în marja unei reuniuni a miniştrilor Energiei din UE,

/

Polonia continuă să investească masiv în apărare: va achiziţiona doi sateliţi francezi de observare

Polonia va achiziţiona doi sateliţi francezi de observare, precum şi de un centru terestru de analiză a datelor, au anunţat marţi la Varşovia miniştrii apărării francez şi polonez la o conferinţă de presă comună. Polonia ar putea fi viitoarea superputere militară a Europei, scria Politico în noiembrie, arătând că cheltuielile cu apărarea ale acestui stat au crescut substanțial. Politico atrage atenția și asupra faptului că Polonia preferă să cumpere acum armament din Coreea de Sud, pe fondul fricțiunilor politice cu Uniunea Europeană. Polonia va achiziţiona doi sateliţi francezi de observare Contractul, care urmează să fie implementat până în anul 2027,

/

Boris Johnson spune că, la începutul invaziei rusești, Germania era convinsă că Ucraina se va prăbuși și dorea ca acest lucru să se petreacă cât mai repede

Fostul premier britanic Boris Johnson spune, într-un interviu pentru o stație afiliată CNN din Portugalia, că, la începutul invaziei rusești, Germania era convinsă că Ucraina se va prăbuși și dorea ca acest lucru să se petreacă cât mai repede. El critică și atitudinea inițială a Franței și Italiei, dar arată că, până la urmă, UE a acționat în mod unit și a trecut la sancțiuni dure împotriva Rusiei. În ceea ce-l privește pe Zelenski, Boris Johnson apreciază că, fără el, istoria acestui conflict ar fi fost cu totul alta. Citește și: Două săptămâni înainte de decizia privind admiterea în Schengen,

/

BBC critică Franța, care nu trimite suficiente arme Kievului. Livrările Parisului către regimul Zelenski, mult sub Germania sau Polonia

BBC publică, pe site-ul său, un material în care critică Franța, care nu trimite suficiente arme Kievului. Livrările de arme ale Parisului către regimul Zelenski sunt mult sub Germania sau Polonia, arată BBC. BBC critică Franța, care nu trimite suficiente arme „Dacă Franța vrea să conducă Europa către o nouă eră a autonomiei militare, de ce contribuția sa la efortul de război din Ucraina este atât de mică? Aceasta este întrebarea incomodă pusă de unii dintre cei mai importanți gânditori strategici ai țării, care îl presează pe președintele Emmanuel Macron să ia o decizie urgentă privind transferarea mai multor arme

/

Acord crucial: Franța va ajuta România să crească eficiența portului Galați, sporind exporturile ucrainene de grâne

Franța va ajuta România să crească eficiența portului Galați, sporind exporturile ucrainene de grâne. Potrivit unui acord semnat azi, Franța și România vor coopera la dezvoltarea unui proiect care să crească eficiența portului Galați, la echiparea punctelor de frontieră din nordul României, precum și la creșterea capacităților de stocare a grânelor în portul Constanța. Franța va ajuta România să crească eficiența portului Galați  În comunicatul de după semnarea acordului, se subliniază că România și Franța vor elabora „o strategie pe termen mediu pentru dezvoltarea coridoarelor care leagă România și Ucraina, inclusiv cele care traversează Republica Moldova”. „Acest acord va permite

/

Bloomberg, reportaj la Cincu, unde francezii construiesc o bază NATO: „E greu să convingi localnicii să vândă două vaci, să renoveze două camere și să câștige mai mulți bani”

Agenția de presă Bloomberg publică un reportaj de la Cincu, unde francezii construiesc o bază NATO și arată uriașele probleme de infrastructură din România. La Cincu se va afla centrul de comandă al grupului NATO de luptă, iar francezii trebuie să construiască un mic orășel pentru circa 1.000 de persoane. Bloomberg, reportaj la Cincu „E greu să convingi localnicii să vândă două vaci, să renoveze două camere și să câștige mai mulți bani”, a spus primarul din Cincu, Aurel Sorin Suciu, citat de Bloomberg. Agenția menționează că locuitorii trăiesc din agricultura de subzistență și ajutoare guvernamentale. Primarul speră ca, din

/

În Moldova se poate: vilă de 4,2 milioane de euro deținută de Plahotniuc, pusă sub sechestru

În Republica Moldova se poate: o vilă de 4,2 milioane de euro deținută de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc în Franța a fost pusă sub sechestru. Plahotniuc a fugit din Moldova, iar oficial nu se știe unde se află. Presa susține că el s-ar ascunde în Cipru de Nord. Vilă deținută de Plahotniuc, sub sechestru Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) din Republica Moldova anunță că urmare a unei solicitări, Tribunalul judiciar din Thonon-les-Bains, Franța, a dispus aplicarea sechestrului asupra unui bun imobil din orașul francez Sciez aparținând cetățeanului Moldovei, Vladimir Plahotniuc. Sciez este o stațiune de vacanță situată

/

VIDEO Parisul anunță că va trimite blindate și tunuri Caesar în Ucraina

Franța trimite blindate și tunuri în Ucraina. Ministrul apărării Sebastien Lecornu a anunţat că Franţa va trimite în Ucraina cantităţi semnificative de transportoare blindate pentru trupe, într-un interviu publicat luni seară, informează marţi AFP. „Pentru a se deplasa rapid în zonele aflate sub tirul inamicului, armata are nevoie de vehicule blindate”, a subliniat ministrul francez într-un interviu apărut pe site-ul cotidianului Parisien-Aujourd’hui. Prin urmare, Franţa va „livra, în cantităţi semnificative, vehicule de transport de acest tip, care sunt înarmate”, a adăugat el. Franța trimite blindate și tunuri în Ucraina Sebastien Lecornu a confirmat, de asemenea, trimiterea în Ucraina a şase

/

Opoziția franceză îi cere lui Macron să accepte compromisuri pentru o eventuală susținere parlamentară

Macron, strâns cu ușa de opoziție. Liderii partidelor politice franceze care s-au întâlnit marţi cu preşedintele Emmanuel Macron, după ce coaliţia acestuia a pierdut majoritatea parlamentară în urma alegerilor, au refuzat stabilirea unor alianţe care să-i redea liderului de la Elysee susţinerea în legislativ şi i-au cerut să vină cu propuneri concrete prin care să accepte compromisuri, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE. Macron, strâns cu ușa de opoziție Macron a început marţi o serie de reuniuni de două zile cu liderii principalelor partide pentru a găsi o posibilă ieşire din dilema creată de rezultatul legislativelor desfăşurate duminică, în urma cărora

/

Proiecții ale rezultatelor din primul tur al alegerilor legislative din Franța. Macron îşi va păstra majoritatea în Parlament

Coaliția lui Macron stă bine în sodaje. Coaliţia lui Emmanuel Macron pare bine plasată pentru a rămâne prima forţă politică din Adunarea naţională (camera inferioară a parlamentului), conform primelor proiecţii ale rezultatelor votului din primul tur al alegerilor legislative de duminică. Tabăra prezidenţială ar urma să-şi adjudece între 275 şi 310 locuri din totalul de 577, conform unui sondaj Ifop-Fiducial, şi între 255 şi 295, conform unui sondaj Ipsos. Majoritatea absolută înseamnă 289 de mandate, potrivit Agerpres, care citează AFP. Coaliția lui Macron stă bine în sodaje În termen de voturi, coaliţia preşedintelui centrist recent reales în aprilie se află