/

Doi candidați, șapte dosare penale, un singur scop: păstrarea conducerii unuia din cele mai mari județe din România și a reședinței de județ

PNL Iași – doi candidați, șapte dosare. Mihai Chirica şi Costel Alexe se pot concentra liniştiţi până la alegeri pe campania electorală. PNL Iași – doi candidați, șapte dosare Demarate în forţă de procurori, dosarele penale care îi vizează pe primar şi pe preşedintele Consiliului Judeţean mai au un drum lung de parcurs până să se poată ajunge la o eventuală condamnare. Citește și: O contabilă de Primărie și-a făcut state de plată pe lângă salariu pe care și le-a și plătit, lunar, timp de cinci ani, fără să se prindă nici un șef Fie aceasta şi în primă instanţă,

/

Din cauza pensionărilor pe bandă rulantă din instanțe, un judecător are și 2.000 de dosare în lucru

Mii de dosare pentru un judecător. Pensionările masive de anul trecut din sistemul judiciar şi-au pus serios amprenta asupra funcţionării instanţelor. Mii de dosare pentru un judecător Judecătoriile din Iași, de exemplu, sunt practic sufocate cu dosare, un singur magistrat ajungând să aibă de analizat 1.500-2.000 de dosare. Citește și: Cel mai important proiect al lui Bolojan, drumul expres Oradea-Arad, a fost scos la licitație La Tribunalul Iași, care funcţionează cu doar trei sferturi din numărul normat de judecători, se adună dosarele care trenează de mai bine de un an şi jumătate. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul

/

Un judecător de la Târgu Mureș are sute de dosare pe care nu le-a închis, unele au zăcut peste doi ani. Câștiga 20.000 de lei pe lună, iar CSM nu i-a făcut, practic, nimic

Un judecător de la Târgu Mureș, Florin Lupașcu, de la Tribunalul Specializat Mureș, are sute de dosare pe care nu le-a închis, iar unele dintre acestea zac de peste doi ani. Citește și: Ucigașii din Sibiu ar fi putut scăpa, după ce au fost reținuți, vineri, în Marea Britanie: judecătoarea a dat termen miercuri pentru mandatul de arestare și a închis telefonul Potrivit Inspecției Judiciare, „la data începerii cercetării disciplinare (22.12.2022), figura cu 298 de hotărâri în care se depășise termenul legal de redactare, iar la data de 06.03.2023 (data finalizarii cercetării disciplinare prealabile) figura cu 293 hotărâri judecătorești neredactate în termen

/

George Simion nu-l vrea pe Mihai Chirica, primarul PNL de Iași, la AUR: Are dosare penale de jumătate de metru

Chirica nu are loc în AUR. „Mulţi vor să candideze din partea AUR. Actualul primar are nişte obstacole. Atâtea sunt dosarele pe numele lui”, a declarat George Simion. Chirica nu are loc în AUR Asta, în timp ce arăta cu braţele un teanc imaginar gros de jumătate de metru când a fost întrebat dacă Mihai Chirica ar putea să meargă la următoarele alegeri cu acest partid. Citește și: Cine plătește creditul ipotecar al soției lui George Simion? Doamna Simion nu are serviciu iar liderul AUR nu și-a asumat nici o obligație legală. Misterul „separației de bunuri” „Nu prea este compatibil cu

/

Campionul dosarelor penale, primarul Chirica de la Iași află săptămâna viitoare dacă va mai fi judecat într-unul

Campionul dosarelor penale, primarul ieșean Chirica. Primarul Mihai Chirica va afla marţea viitoare dacă va începe judecarea unui nou dosar de corupţie deschis pe numele său ori rechizitoriul va fi dat înapoi procurorilor pentru refacere. Campionul dosarelor penale, primarul ieșean Chirica Tribunalul a dispus începerea judecăţii, dar inculpaţii din dosarul „Flux” au contestat decizia. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Curtea de Apel va stabili dacă Chirica şi ceilalţi inculpaţi pot fi chemaţi la bară. Citește și: Încă o măgărie Wizz Air, considerată cea mai proastă companie aeriană din Marea Britanie:

/

Parchetul închide, după peste patru ani, dosarele deschise de Secția Specială împotriva lui Kovesi

Parchetul General a anunțat că închide, după peste patru ani, dosarele deschise de Secția Specială împotriva lui Kovesi. Actuala șefă a Parchetului European s-a adresat de mai multe ori instanței supreme, cerând să impună un termen până la care Parchetul general îi soluționează dosarele. „Există trei hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care se explică faptul că fie că tot ceea ce s-a făcut este nelegal şi trebuie închis, fie s-a stabilit un termen de finalizare a dosarului. În continuare, procurorii care au acest dosar ignoră nişte hotărâri definitive. Dosarul nu este închis (…) Este foarte ciudat.

/

CCR a păgubit statul cu zeci de milioane de euro: multe dosare de evaziune fiscală au fost prescrise

CCR a păgubit statul cu milioane. După ce a înşelat statul cu peste trei milioane de euro, un evazionist a scăpat de pedeapsă. CCR a păgubit statul cu milioane Din cauza deciziilor luate de Curtea Constituţională (CCR), judecătorii au fost nevoiţi să constate prescripţia răspunderii penale. Fiscul mai are doar posibilitatea să încerce să-şi recupereze banii printr-o acţiune civilă. Asta dacă mai are din ce. Citește și: Austria, pe cale să scoată Rusia din izolare: 15 parlamentari ruși supuși sancțiunilor ar putea primi vize la o reuniune OSCE la Viena. Zeci de țări democratice protestează Istrate Stănescu a fost acuzat că

/

Cum afectează pensionările masive funcţionarea Justiţiei: sentinţe întârziate, magistraţi copleşiţi, dosare studiate în ritm alert

Cum afectează pensionările masive funcţionarea Justiţiei. Pensionările din sistemul judiciar ieşean şi-au pus serios amprenta pe activitatea de anul trecut a Tribunalului. Cum afectează pensionările masive funcţionarea Justiţiei Numărul dosarelor noi a scăzut puţin, dar numărul tot mai mic de judecători a făcut ca fiecare dintre ei să fie pus în situaţia de a soluţiona câte două dosare pe zi. Jumătate dintre justiţiabili au aflat soluţia găsită de magistraţi la aproape trei luni de la pronunţarea sentinţei. Citește și: Misteriosul credit de 82.000 de euro pe doar cinci ani al doctoriței oncolog șpăgare de la Suceava. De ce avea nevoie de

/

CCR a desființat contrabanda, traficanții de țigări râd de procurori după ce li s-au închis dosarele

Traficanții de țigări râd de procurori. La capătul unei anchete de trei ani, procurorii DIICOT au trimis în judecată o întreagă reţea de contrabandişti de ţigări. Traficanții de țigări râd de procurori Cei 29 de inculpaţi reprezentau întreaga piramidă a grupului infracţional organizat, de la lideri până la „pieţarii” care vindeau marfa, răspunderea fiecărui acuzat fiind stabilită în detaliu de anchetatori.  Numeroase interceptări şi înregistrări ale convorbirilor ambientale au fost declarate nule de instanţă. Citește și: Mișcare disperată a lui Putin, de totul sau nimic: Kremlinul pregătește o nouă mobilizare pentru frontul din Ucraina, la pachet cu închiderea granițelor pentru

/

PNL are cel mai penal primar din țară, la Iași. Edilul Chirica stă mai mult prin parchete și instanțe decât la primărie

PNL are cel mai penal primar. Luni a fost vizitat de procurori în dosarul Vixen’s, iar miercuri a fost chemat la audieri în calitate de suspect în dosarul “Veranda”. PNL are cel mai penal primar Dar primarul Mihai Chirica primește și vești bune: s-ar putea vedea scăpat săptămâna viitoare de un alt dosar “greu”. În care este judecat pentru abuz în serviciu: dosarul Skoda. Citește și: Singura șansă a României să fie acceptată în Schengen în 2023 este Consiliul European din februarie, transmite Guvernul României, pe surse. Dar trebuie să fie și Bulgaria pregătită Epopeea dosarelor penale ale lui Mihai Chirica