/

Un director în Hidroelectrica și-a construit un ponton pe banii companiei (325.000 de lei) pe lacul Vidraru. Dar faptele s-au prescris în urma deciziei CCR

Director Hidroelectrica, ponton pe banii companiei. Tribunalul Argeş a dispus, vineri, încetarea procesului penal împotriva lui Constantin Metehoiu, la data faptelor director al Sucursalei Curtea de Argeş din cadrul „Hidroelectrica”, trimis în judecată în urmă cu doi ani de DNA după ce a construit fără autorizaţie din banii companiei un ponton plutitor pe malul lacului Vidraru pentru ambarcaţiunile sale. Director Hidroelectrica, ponton pe banii companiei Judecătorii au constatat că faptele de care este acuzat şeful de la Hidroelectrica s-au prescris, fiind aplicată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5%

/

EXCLUSIV Percheziții DNA și acasă la directorul de la Ape Minerale, liberalul Alin Udriște. Procurorii au informații că unele achiziții au fost trucate și unele deconturi de deplasări, fictive

Percheziții DNA acasă la directorul SNAM. Liberalul Alin Udriște, directorul Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), a intrat în atenția procuroriilor DNA pentru achiziții controversate, deplasări și deconturi fictive. Defapt.ro a dezvăluit în exclusivitate că anchetatorii au făcut ieri percheziții la sediul SNAM, o companie strategică deținută de Ministerul Economiei, condus de Florin Spătaru. Totodată, au fost făcute percheziții și la domiciliile mai multor foști și angajați din cadrul SNAM, inclusiv la locuința directorului Alin Udriște. Printre cei vizați de ancheta DNA se află și Diana Gășpărel, soția inspectorului șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel. Până în prezent nu

/

Foame mare la Rutieră: șefii din Poliție s-au dat în gât că beneficiază de pizza pentru a închide ochii la abateri în trafic

Pizza contra permis la Rutieră Iași. Pizzeria Mamma Mia a furnizat pizza şi alte feluri de mâncare poliţiştilor de la Rutieră din Iaşi pentru ca agenţii să închidă ochii la greşelile din trafic ale distribuitorilor şi şefilor. Pizza contra permis la Rutieră Iași Dosarul a pornit de la un conflict între şefii de la Poliția Rutieră. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Concret, potrivit surselor noastre, după ce Mihai Şoric a ajuns şef al Serviciului Rutier Iaşi, acesta a intrat în conflict deschis cu fostul său şef,

/

EXCLUSIV Percheziții DNA la Ape Minerale, societate de stat condusă de liberalul Udriște, politicianul care face tranzacții de sute de mii de euro dar nu are cont bancar

Percheziții, „mascați” DNA la Ape Minerale. La sediul Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), condusă de liberalul Alin Udriște, procurorii anticorupție, însoțiți de „mascați”, au ajuns miercuri pentru a ridica mai multe documente referitoare la achizițiile făcute de societatea Ministerului Economiei în cursul anului 2020. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Angajații companiei au fost conduși la demisolul clădirii, pentru a nu interfera cu acțiunea DNA. Defapt.ro a dezvăluit că mai multe achiziții controversate au fost făcute în mandatul de director al liberalului Alin Udriște, de la

/

Țuțu, demis în sfârșit de la Romarm după ce DNA l-a acuzat de trucarea unor licitații pentru măști în pandemie

Combinatorul Țuțu, demis de la Romarm. Consiliul de Administraţie al Romarm a decis revocarea din funcţie a directorului general al companiei, Gabriel Ţuţu, începând cu data de 14 martie 2023. Combinatorul Țuțu, demis de la Romarm „Având în vedere evoluţia evenimentelor cu privire la situaţia domnului Gabriel Ţuţu, prin impunerea unor noi obligaţii în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar, Consiliul de Administraţie al CN Romarm SA a decis revocarea domnului Gabriel Ţuţu din calitatea de director general al companiei, începând cu data de 14.03.2023. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit.

/

Surpriză: ministrul Predoiu nu vrea ca Bologa și Scutea să mai aibă un mandat la conducerea DNA, respectiv a Parchetului General. Noile propuneri: Voineag și Alex Florența

Surpriză: ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, nu vrea ca Crin Bologa și Gabriela Scutea să mai aibă un mandat la conducerea DNA, respectiv a Parchetului General. Azi, ministerul Justiției a anunțat noile propuneri pentru aceste posturi: Marius Ionuț Voineag și Alex Florența. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Noile propuneri: Voineag și Alex Florența „Propunerile pentru funcția de Procuror General al PÎCCJ și Procuror Șef DNA sunt următoarele: Alex Florin Florența pentru funcția de Procuror General al PÎCCJ;Marius Ionuț Voineag pentru funcția de Procuror Șef DNA.Propunerea pentru funcția

/

Șeful DNA nu-și explică corupția generalizată din sistemul medical de stat, deși fondurile au crescut masiv: „Avem servicii medicale proaste”

Șeful DNA, Crin Bologa, nu-și explică corupția generalizată din sistemul medical de stat, deși fondurile au crescut masiv, și a apreciat că serviciile m,edicale sunt „proaste”. El a făcut aceste afirmații la interviul susținut în fața unei comisii a ministerului Justiției, întrucât candidează pentru un nou mandat de șef al parchetului anticorupție. Citește și: Cazul dispozitivelor colectate de la morți nu este unic: Rise Project arăta că zeci de mii de operații cataractă s-au făcut cu materiale de unică folosință reutilizate Șeful DNA nu-și explică corupția din sistemul medical „S-au făcut studii, de exemplu, pe buget în domeniul sănătăţii. Statul

/

O analiză DNA din 2018, uitată la sertar: „Corupția în sistemul de sănătate”. Document: „Medicul folosește mijloace de constrângere morală a pacienților”

O analiză DNA din 2018, uitată la sertar, intitulată „Corupția în sistemul de sănătate”, identifică cinci domenii de manifestare a corupției în sistemul de sănătate din România. Este puțin probabil să se fi schimbat ceva din 2018 până acum, exceptând faptul că nu se mai discută deloc, la nivel politic, despre corupția din acest sistem, iar cazurile în care medicii sunt prinși că luau mită sunt considerate ca fiind excepții. Citește și: Utilizarea stimulatoarelor cardiace de la persoane decedate este ilegală. Medicii care au făcut asta au falsificat acte de achiziție astfel încât să dea aparența cumpărării legale a acestora Analiză

/

Medic de familie trimis în judecată pentru falsificarea a 926 certificate de vaccinare anti-COVID-19

Un medic de familie, din Dolj a fost trimis în judecată pentru falsificarea a 926 certificate de vaccinare anti-COVID-19, anunță DNA. CNAS s-a constituit în parte civilă și vrea înapoi banii plătiți pentru falsele vaccinări. Medic trimis în judecată pentru falsificarea a 926 certificate de vaccinare Potrivit unui comunicat transmis de DNA, în perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, medicul de familie era autorizat să efectueze şi activitatea de vaccinare anti COVID-19, iar cu ajutorul mai multor persoane, ar fi pretins şi primit, prin intermediari, de la cele 926 persoane suma de 200 lei/persoană (în total 185.200 lei), iar în

/

Șeful DNA spune că procurorii din subordinea sa n-au salarii mari: vedeţi la deconcentrate, consilii judeţene, primăriile mari, în companiile naţionale, în agenţiile de reglementare

Șeful DNA, Crin Bologa, spune că procurorii din subordinea sa n-au salarii mari și susține că sunt instituții de stat unde „trei-patru oameni care au cât toţi procurorii DNA”. Șeful DNA spune că procurorii n-au salarii mari „Asta iar e o poveste cam de mult spusă în spaţiul public. Eu v-aş indica să vedeţi salariile tuturor celor care lucrează la stat pe diferite poziţii, să le vedeţi pe ale magistraţilor şi să vedeţi cam pe unde ne situăm acum. Pentru că a fost o lege unică de salarizare, noi am rămas acolo, restul toţi au trecut pe lângă şi la

1 8 9 10 11 12 17