/

Putin ar fi avut pe masă un acord prin care Ucraina se obliga să nu intre în NATO, dar l-ar fi refuzat – voia mai mult: noi teritorii și influență (surse Reuters)

Putin a respins acordul cu Ucraina. Dmitri Kozak, principalul emisar al lui Vladimir Putin pentru Ucraina i-ar fi spus liderului rus, la începutul invaziei, că ar fi ajuns la un acord provizoriu cu Kievul. Înțelegerea ar fi satisfăcut cererea Rusiei ca Ucraina să rămână în afara NATO. Putin a respins acordul cu Ucraina Putin, însă, ar fi respins acordul și a continuat campania militară, au declarat pentru Reuters trei apropiați ai conducerii de la Kremlin. În ciuda faptului că a fi susținut anterior negocierile, Putin ar fi spus clar, atunci când i-ar fi fost prezentat acordul obținut de Kozak, că