/

Daune morale de 100.000 de lei, obținute în instanță de un ieşean care a alunecat pe gheaţă în curtea RAR și și-a rupt piciorul

Picior rupt pe gheață, despăgubire uriașă. Un ieşean a obţinut despăgubiri după ce şi-a rupt un picior alunecând pe gheaţă în faţa sediului unei instituţii publice. Picior rupt pe gheață, despăgubire uriașă Reprezentanţii instituţiei s-au spălat pe mâini, spunând că dăduseră cu sare şi în fond, era greşeala omului, că nu mersese pe unde trebuia. Citește și: Puștiul „Maru”, dealer-ul șoferului drogat ucigaș Vlad Pascu, își amenința și bătea tatăl, a fost încătușat repetat de polițiști și prins cu droguri și arme albe, inclusiv o sabie Banii vor fi plătiţi, dar nu din buzunarul directorului, ci din găleata bugetului public alimentat

/

Incredibil: niște funcționari de la Iași susțin confiscările ilegale comuniste și refuză acordarea de despăgubiri Bisericii Armene

Confiscările ilegale comuniste, susținute de funcționari. Biserica Armeană din Iaşi încearcă să obţină măcar despăgubiri de pe urma unor imobile care i-au aparţinut şi peste care s-a construit actuala Hală Centrală. Confiscările ilegale comuniste, susținute de funcționari Culmea, a ajuns să se judece tocmai cu Comisia Specială de Retrocedare, cea care ar fi trebuit să soluţioneze dosarul. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Comisia insistă ca biserica să demonstreze că imobilele i-au fost confiscate „cu japca”, deşi legea cere statului să demonstreze că preluarea a fost legală.

/

Despăgubire-record pentru mâini rupte într-un accident auto, direct de la asiguratorul RCA: 135.000 de lei, fără proces civil

Mâini rupte, despăgubire RCA: 135.000 lei. O victimă a unui accident rutier a obținut suma de 135.405 lei, cu titlu de daune  morale, direct de la firma de asigurări, fără a fi nevoită să mai deschidă un proces,  tranzacția fiind încheiată pe cale amiabilă. Mâini rupte, despăgubire RCA: 135.000 lei Victima accidentului rutier a apelat la serviciile unei societăți de avocatură pentru a  efectua demersurile necesare în vederea obținerii de daune morale în urma  accidentului rutier din care a rezultat vătămarea sa corporală. „Cu titlu prealabil, precizăm că la data de 30.10.2022, a avut loc evenimentul rutier soldat cu vătămarea corporală a clientei noastre. În acest

/

Pușcărie și zeci de mii de euro despăgubiri pentru un accident de muncă soldat cu moartea unui angajat

Accident de muncă: închisoare, pagube mari. Un muncitor a murit după ce a căzut de pe terasa unei clădiri a Facultății de Textile Pielărie.  Accident de muncă: închisoare, pagube mari După șase ani de anchetă și proces, justiția s-a pronunțat în primă instanță. A fost găsit vinovat directorul tehnic al firmei la care lucra muncitorul decedat. Citește și: TUPEU Influenceriță pro-Putin le cere rușilor care locuiesc în UE să consume cât mai multă energie pentru a ajuta Rusia să câștige războiul Ultimul cuvânt va aparține Curții de Apel, care s-ar putea pronunța luna viitoare. Continuarea, în Ziarul de Iași.