/

Cursurile de viitori părinți, tot mai căutate de români. Ce se învață la orele de mămici și tătici

Cursurile de viitori părinți, foarte căutate. De peste zece ani, personalul Maternității „Cuza Vodă” din Iași își propune să ajute viitorii părinți prin intermediul cursului „Şcoala Părinţilor”. Cursurile de viitori părinți, foarte căutate Acesta este adresat atât femeilor însărcinate, indiferent de vârsta sarcinii, cât şi partenerilor lor. Citește și: Judecătorii au decis ca lui Cherecheş să-i fie scăzută din condamnare perioada în care a fost fugar În cadrul cursului sunt abordate teme precum urmărirea sarcinii, nașterea, îngrijirea copilului în perioada postpartum și metode contraceptive care pot fi utilizate în perioada de alăptare. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul

/

Școala de limba română a ambasadorilor străini la București este la Iași. Cât durează cursurile și de ce sunt cele mai bune

Școala de limba română a ambasadorilor. Numeroşi ambasadori ai Marii Britanii, alături de membri ai personalului Ambasadei, au urmat cursurile din Iaşi, învăţând, astfel, limba română. Școala de limba română a ambasadorilor Printre aceşti cursanţi ai Fundației EuroEd se numără actualul şi viitorul ambasador al Marii Britanii. Citește și: Pensia astronomică de care beneficiază cel mai bine răsplătit pensionar special din România: de aproape patru ori salariul net al șefului statului. Este un fost magistrat Pe lângă personalul Ambasadei Marii Britanii, de-a lungul timpului, la Fundaţia EuroEd au studiat şi persoane recomandate de Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ambasada Finlandei, Ambasada

/

Bunicii români învață limbi străine pentru a putea comunica cu nepoții lor din străinătate care abia rup o boabă românește

Bunicii, poligloți pentru nepoții din străinătate. “Cei mai motivaţi cursanţi la lecţiile de limbă engleză pentru adulţi sunt bunicii”. Bunicii, poligloți pentru nepoții din străinătate Observaţia îi aparţine Ruxandrei Bucevschi Raţă, ieşeanca fondatoare a patru centre specializate în predarea şi testarea limbilor engleză şi germană, dintre care trei în Iaşi şi unul în Botoşani.  Citește și: Pescobar nu doar că nu are nici o firmă pe numele lui, dar de operațiunile restaurantelor „Taverna Racilor” se ocupă mâna lui dreaptă Explicaţia, aşa cum se vede din centrele Twinkle Star, e simplă: bunicii visează să poată dialoga cu nepoţii din străinătate, care de

/

Rafila, lovitură dură corupției din spitale: ministerul Sănătății a organizat cursuri „de prevenire a actelor de corupţie”. Participanții vor „disemina” informațiile acumulate

Ministerul Sănătății anunță că a organizat cursuri „de prevenire a actelor de corupţie” la care au participat managerii unităţilor aflate în subordinea / autoritatea acestui minister. Cu acest prilej, ministrul a declarat că trebuie luptat cu „mentalități vechi”. Citește și: Mircea Dinescu, zvonistică antiamericană și propagandă pro-rusă: „Se prefigurează o bază militară americană în Rezervația de Îngeri din Delta Dunării. Doamne, cu ce ți-am greșit!?”  Ministerul Sănătății a organizat cursuri de prevenire a actelor de corupţie „În cadrul întâlnirilor au fost prezentate informaţii legate de modalităţile de prevenire a actelor de corupţie, de încălcare a eticii profesionale şi a integrităţii,